Incep aceasta postare cu o stare de relativa enervare. Nimic nou pana acum, dar, de data asta, starea de iritare este provocata si nu auto-indusa, asa cum era de obicei. Sigur ca da, o sa spuneti, asta iar a dormit prost si nu si-a asternut prea bine. Ei bine, nu...
Constat, deci, cu oarecare surprindere, spun oarecare deoarece este in apanajul oamenilor sa se copieze unul pe altul, atat in ceea ce este bun, cat si in ceea ce este rau, ca Omul este, definitv, o fiinta sociala...foarte sociabila!
Cunoasteti pe cineva care nu se considera sociabil ? Simpatic, curajos, cu toate elementele pozitive la indemana ?
Nu cunoasteti ? Nu sunteti sociabili...
Deci, omul este o fiinta sociala...
Sociala pe dracu! Este sociala, atata timp cat "sociala" asta, este pe gustul omului, al omului sociabil! De nu....tin-te bine, si cea mai dotata, sociabila persoana de pe fata pamantului, isi va incrunta privirea, isi va ridica poalele fustelor, va ridica pumnul amenintator, va racni agresiv si...o va rupe la sanatoasa, lasand un mare nor de praf in urma...
Va rog sa ma iertati, am uitat sa spun ca omul sociabil, produs direct al societatii si socialului, este doar sociabil, social, dar nu si curajos!
De ce ar fi el curajos ? Uite de aia!
Si se intampla, deci astfel: in urma norului de praf vei putea vedea in zare, cum aerul incalzit de soare tremura lichid...si nici urma de nimeni, nu mai e nimeni pe drum, nimeni-nimeni! De ajungi sa te intrebi, daca nu cumva esti unic in aceasta lume...
Desigur ca esti unic, ca doar si mamica si taticul tau sunt unici, ce credeai ?
Nu urla, chiar nu urla virtuozitatea sufletului meu in societate, daaaar cine e sfant oare pe lumea asta ? Si cine se simte asa sa nu dea cu piatra! Mai bine sa-si dea cu ea-n cap, si sa invete sa mai stea si pe loc.
Pentru ca fuga, este pe cat de sanatoasa, pe atat de rusinoasa. Fuga, mai este si izvor de sanatate, unii fug ca sa fie sanatosi si frumosi.
Numai ca, dragi atleti si atlete, cand fugiti voi asa, aveti grija sa nu va tasati vertebrele, durerile de cap nefiind punctul dvs. forte...
Hai pa, la revedere!
Am fugit!
miercuri, 4 august 2010
joi, 17 iunie 2010
Cirese
Printre frunzele late, un pic rotunde, caldura a inrosit ciresele...
Purtau cirese rosii, coapte, dupa urechile fine, si parul blond. Admirau tufele de macese, rosii sau roz, dupa caz.
Au fost apoi prin cerul senin si rece al serilor instelate.
Linistea era umbrita doar de florile nocturne ce se deschideau cu pocnete de mirosuri.
Intre el si ea, erau doar milimetri de ecouri ale pielii.
Pareau vesnici, priviti de jos, de acolo de unde numai cei ce nu sunt ca ei pot fi.
Emanau a vesnicie, secunda dupa secunda, minut dupa minut, ora dupa ora...
Nu ar fi numarat nimeni, dar parul blond crestea, ochii se umezeau si, devenind si mai albastri, acaparau norii racorosi, si atat de necesari in vara...
De jos, ploua cu flori de tei.
Si a rupt furtuna ciresul.
Si au coborat abrupt odata cu picaturile de parfum...
Apoi, sub frunze moarte sedeau, intinsi, unul langa celalalt, cautandu-si degete, hranindu-se unul pe celalalt fiecare pe rand din ei insisi.
S-au intors, astfel, in ei, prin ei.
Doar oglinda cerului ramane la fel de parfumata...
Purtau cirese rosii, coapte, dupa urechile fine, si parul blond. Admirau tufele de macese, rosii sau roz, dupa caz.
Au fost apoi prin cerul senin si rece al serilor instelate.
Linistea era umbrita doar de florile nocturne ce se deschideau cu pocnete de mirosuri.
Intre el si ea, erau doar milimetri de ecouri ale pielii.
Pareau vesnici, priviti de jos, de acolo de unde numai cei ce nu sunt ca ei pot fi.
Emanau a vesnicie, secunda dupa secunda, minut dupa minut, ora dupa ora...
Nu ar fi numarat nimeni, dar parul blond crestea, ochii se umezeau si, devenind si mai albastri, acaparau norii racorosi, si atat de necesari in vara...
De jos, ploua cu flori de tei.
Si a rupt furtuna ciresul.
Si au coborat abrupt odata cu picaturile de parfum...
Apoi, sub frunze moarte sedeau, intinsi, unul langa celalalt, cautandu-si degete, hranindu-se unul pe celalalt fiecare pe rand din ei insisi.
S-au intors, astfel, in ei, prin ei.
Doar oglinda cerului ramane la fel de parfumata...
marți, 8 iunie 2010
Head to...
Am tot framantat aerul intre degete. Si de cand ma stiu am urmarit degetele oamenilor.
Ma intrebam adesea de ce sunt atat de galbene de la tutunul ce curge in sus chemat de racoarea zarilor...
Ce face, mai apoi, ca printre paharele golite sa apara voia buna si cate si mai cate stari de....?
Ce urmaream ?
Hedonismul distrugator al celui ce frecventeaza carciumi sordide. Extrem de populare apartinand unor lumi paralele lor, a visului exotic din paharul sordid.
Locuri de fuga din fata realitatii, ca atatea altele, reflectand victoria absoluta a visului, a neputintei, a furiei defulate din realitate catre virtual.
Apoi, satisfactia mandriei implinite, ca baza solida a trecerii peste toate cu zambetul pe buze, disimiulat, evident, si neputincios.
Trecem, poate, cu totii prin aceste stari, si-mi permit sa afirm ca toti folosim diverse "medicamente" de tratare a sufletului. Diferenta consta doar din gradul de autodistrugere, si dragoste de sine.
Ca al unei batrane femei, ce cerseste prin magazinele mari. Aceasta intreband "puteti sa...?", a tresarit uimita, la raspunsul "pot!".
Ma intreb din nou, ca mai saptamana trecuta: ce este, pentru voi, "binele" ?
Ma intrebam adesea de ce sunt atat de galbene de la tutunul ce curge in sus chemat de racoarea zarilor...
Ce face, mai apoi, ca printre paharele golite sa apara voia buna si cate si mai cate stari de....?
Ce urmaream ?
Hedonismul distrugator al celui ce frecventeaza carciumi sordide. Extrem de populare apartinand unor lumi paralele lor, a visului exotic din paharul sordid.
Locuri de fuga din fata realitatii, ca atatea altele, reflectand victoria absoluta a visului, a neputintei, a furiei defulate din realitate catre virtual.
Apoi, satisfactia mandriei implinite, ca baza solida a trecerii peste toate cu zambetul pe buze, disimiulat, evident, si neputincios.
Trecem, poate, cu totii prin aceste stari, si-mi permit sa afirm ca toti folosim diverse "medicamente" de tratare a sufletului. Diferenta consta doar din gradul de autodistrugere, si dragoste de sine.
Ca al unei batrane femei, ce cerseste prin magazinele mari. Aceasta intreband "puteti sa...?", a tresarit uimita, la raspunsul "pot!".
Ma intreb din nou, ca mai saptamana trecuta: ce este, pentru voi, "binele" ?
luni, 31 mai 2010
Spre o definitie
Dintr-o discutie extrem de scurta, am redus cuvintele si le-am impartit, iarasi, ca de atatea ori in virtual, la doi. A sarit aproape inefabil, de translucid, si desigur de impersonal, un singur cuvant, nu doua, ca mai de mult.
M-am implorat, standu-ti cu capul pe genunchi sa-mi promit, sa-mi jur, sa-mi spun...
Definitie: "Binele" este acea stare care-ti aduce liniste. Acea stare care te pune in postura aia de om cu zambet si calm. Adica acel ceva ce unii zic ca ar fi vreo forma de normalitate.
Mai degraba gresim, nu ?
Momente de bine, da. O viata de "bine"...sa fim seriosi, ar fi o plictiseala de moarte. Unde mai pui ca nici nu este posibil asa ceva.
Cred ca asta e si secretul.
Sper sa zambesti tu, acea persoana careia ii voi putea smulge vreun zambet, si da, sa fie, macar un moment, bine.
Nici nu conteaza cine esti atata timp cat doar dintr-o intrebare, si aproape un raspuns, ti-a ravasit coltul gurii, zambetul...
Cam trist si introspectiv zilele astea, parca si inima mi-o ia la galop necontrolat in extrasistole sufocante.
Bine ?
M-am implorat, standu-ti cu capul pe genunchi sa-mi promit, sa-mi jur, sa-mi spun...
Definitie: "Binele" este acea stare care-ti aduce liniste. Acea stare care te pune in postura aia de om cu zambet si calm. Adica acel ceva ce unii zic ca ar fi vreo forma de normalitate.
Mai degraba gresim, nu ?
Momente de bine, da. O viata de "bine"...sa fim seriosi, ar fi o plictiseala de moarte. Unde mai pui ca nici nu este posibil asa ceva.
Cred ca asta e si secretul.
Sper sa zambesti tu, acea persoana careia ii voi putea smulge vreun zambet, si da, sa fie, macar un moment, bine.
Nici nu conteaza cine esti atata timp cat doar dintr-o intrebare, si aproape un raspuns, ti-a ravasit coltul gurii, zambetul...
Cam trist si introspectiv zilele astea, parca si inima mi-o ia la galop necontrolat in extrasistole sufocante.
Bine ?
marți, 18 mai 2010
Tunuri
Sunt extrem de incantat ori de cate ori am ocazia sa ating, sa vad sau sa analizez un lucru vechi. Imi par a purta in ele patina unori timpuri pe care mi-as dori sa le fi trait, poate, datorita faptului ca ma simt ciudat de strain acestor vremuri ciudate dar angoasante.
Colectionez cateva asemenea obiecte. Un hobby ca oricare altul.
Colectionezi deci, aparate de radio cu tuburi electronice. Nu-mi trebuie la nimic, ele nefacand nimic in plus, dar nici in minus, fata de aparatele de radio moderne. Imi place sa privesc in acele aparate, tuburile electronice ( lampile ), cum se incalzesc si se inrosesc, care emana un miros specific de vechi, cum emana caldura in incercarea de a amplifica o voce pe care nici nu o ascult.
Pur si simplu ma gandesc, uitandau-ma in ele, la vocile trecute, la miliardele de vibratii ale membranei difuzorului, la stirile difuzate, in timpurile trecute, uitate, apuse.
Cineva, candva, a ras, considerand amuzanta si probabil nebuneasca si fara de sens aceasta mica pasiunea a mea de timp liber.
Astept deci, acele zile in care vocile de demult sa-mi sopteasca cotele apelor Dunarii, din nu stiu ce an, apoi sa calatoresc in vremuri mai linistite si mai putin ciudate.
Imi place mirosul cartilor vechi, al hartiei ingalbenite, si a caror grafie difera de cea de astazi. A unor foste realitati la fel de concrete ca si cea de acum.
Veti spune, cel mai probabil, ca sunt un alienat, si s-ar putea sa si aveti dreptate.
Pana una alta, imi asez aparatul de masura si uneltele pe masuta mica, privesc lampile gri si incep sa visez. Nu la ceva ce ar putea fi real, nici la o ancora in realitate.
Cam astea sunt stirile banale ale zilei de maine.
Colectionez cateva asemenea obiecte. Un hobby ca oricare altul.
Colectionezi deci, aparate de radio cu tuburi electronice. Nu-mi trebuie la nimic, ele nefacand nimic in plus, dar nici in minus, fata de aparatele de radio moderne. Imi place sa privesc in acele aparate, tuburile electronice ( lampile ), cum se incalzesc si se inrosesc, care emana un miros specific de vechi, cum emana caldura in incercarea de a amplifica o voce pe care nici nu o ascult.
Pur si simplu ma gandesc, uitandau-ma in ele, la vocile trecute, la miliardele de vibratii ale membranei difuzorului, la stirile difuzate, in timpurile trecute, uitate, apuse.
Cineva, candva, a ras, considerand amuzanta si probabil nebuneasca si fara de sens aceasta mica pasiunea a mea de timp liber.
Astept deci, acele zile in care vocile de demult sa-mi sopteasca cotele apelor Dunarii, din nu stiu ce an, apoi sa calatoresc in vremuri mai linistite si mai putin ciudate.
Imi place mirosul cartilor vechi, al hartiei ingalbenite, si a caror grafie difera de cea de astazi. A unor foste realitati la fel de concrete ca si cea de acum.
Veti spune, cel mai probabil, ca sunt un alienat, si s-ar putea sa si aveti dreptate.
Pana una alta, imi asez aparatul de masura si uneltele pe masuta mica, privesc lampile gri si incep sa visez. Nu la ceva ce ar putea fi real, nici la o ancora in realitate.
Cam astea sunt stirile banale ale zilei de maine.
joi, 13 mai 2010
...polen...
Ziua este lunga. Randunicile zboara sus, sus de tot. Gaze albe si rosii bazaie permanernt. Nori aproape negri alearga pe cerul albastru si inalt. Dupa ce ploua, asfaltul este murdarit de flori, polen dulce, si de miros de flori albe.
Este o floare alba, cu centru galben, care imi aduce aminte de o anumita vara.
In statie la Maria Rosetti, tramvaiul 16, pe atunci rosu, trecea linistit...sau nu.
Apoi cupola unei caldiri inalte. Pe coloane albe, ionice, cu picturi murale, marmura...
Floarea alba, in schimb este foarte delicata. N-am idee cum se cheama si nici ce este cu ea. Face doar parte din luna mai. A soarelui cald si galben, a zilelor din ce in ce mai varatice, si a frunzelor verzi. Miros frumos, dar nu asta este caracteristica lor principala.
Cred ca intr-o zi ca asta, acoperita de flori si note muzicale, s-a murit pe degeaba si s-a inviat pentru totdeauna, gratis si mai apoi platind cu petale si miros de flori de salcii plangatoare si salcam.
O sa uiti sa te intorci, iti spuneam, ramanand din tine scheletele albicios.
N-ai inteles atunci, asa cum nu intelegi nici acum.
Florile albe vor inflori iarasi in mai, anul viitor. Dar tu vrei ca timpul sa se opreasca, sa stea.
Ca sa nu pierzi, ca sa nu te intorci inapoi, dar mai ales sa nu mergi inainte. Sa fotografiezi floarea alba, formata din petale ovale si polen galben.
Iar de sus, de pe coloanele albe, ionice, porumbei gri si ochi rosii zboara....si zboara...
P.S. Sunt alergic la polen!
Este o floare alba, cu centru galben, care imi aduce aminte de o anumita vara.
In statie la Maria Rosetti, tramvaiul 16, pe atunci rosu, trecea linistit...sau nu.
Apoi cupola unei caldiri inalte. Pe coloane albe, ionice, cu picturi murale, marmura...
Floarea alba, in schimb este foarte delicata. N-am idee cum se cheama si nici ce este cu ea. Face doar parte din luna mai. A soarelui cald si galben, a zilelor din ce in ce mai varatice, si a frunzelor verzi. Miros frumos, dar nu asta este caracteristica lor principala.
Cred ca intr-o zi ca asta, acoperita de flori si note muzicale, s-a murit pe degeaba si s-a inviat pentru totdeauna, gratis si mai apoi platind cu petale si miros de flori de salcii plangatoare si salcam.
O sa uiti sa te intorci, iti spuneam, ramanand din tine scheletele albicios.
N-ai inteles atunci, asa cum nu intelegi nici acum.
Florile albe vor inflori iarasi in mai, anul viitor. Dar tu vrei ca timpul sa se opreasca, sa stea.
Ca sa nu pierzi, ca sa nu te intorci inapoi, dar mai ales sa nu mergi inainte. Sa fotografiezi floarea alba, formata din petale ovale si polen galben.
Iar de sus, de pe coloanele albe, ionice, porumbei gri si ochi rosii zboara....si zboara...
P.S. Sunt alergic la polen!
miercuri, 14 aprilie 2010
Ce-mi place mie baiatu' asta...
"Sa va spun pentru inceput ce nu-mi place mie.Nu-mi plac(e):Ciorapii, pantofii si masinile albe, femeile care dispretuiesc viata de familie si vor cariera cu orice pret, barbatii care se vopsesc in cap; Monica Gabor si Elena Udrea, Dan Voiculescu si Vadim Tudor, cretinii care arunca hartii pe strada, pet-uri in apa si mancare pe geam, securistii, berea, parvenitii, stirile cu morti, romanii care se duc la bulgari sa faca turism, baietii care agata pe strada, femeile supermachiate si cu buricul gol, musafirii care nu suna inainte de a trece pe la tine, masina Dacia, intelectualii aroganti si pretiosi, taranii veniti la oras, functionarii cu costum gri, manelele si mai ales cei care le canta, camerele de supraveghere de pe autostrada(sa-si puna ei in casa la mama lor), restrictia viteza pe aceeasi autostrada(cu 130 la ora sa mearga Blaga, Basescu si cu Boc), copiii obraznici pentru care tac-su` si ma-sa e bogati!, furoul de pe prezentatoarele stirilor de la Sport, patronii trusturilor de presa care se amesteca in continutul editorial, amantele patronilor care se amesteca in viata angajatilor, amicii care se dau la nevasta ta si prietenii care iti dau la gioale, filmele de arta, publicitatea mincinoasa(90% din ce exista), parintii care isi invoiesc copii de la ora de sport, emigrantii romani care vorbesc stricat romaneste, romancele plecate in Italia sa se marite, romanii plecati in afara sa fure(furati, baieti, furati, dar acasa!), betivii care agata femei betive, vilele care seamana cu hotelurile de la munte, vamaiotii care nu se spala(aia care se spala sunt mult mai simpatici)……si mai sunt."
Textul apartine lui Liviu Mihaiu.
http://mihaiu.catavencu.ro/
Textul apartine lui Liviu Mihaiu.
http://mihaiu.catavencu.ro/
luni, 12 aprilie 2010
macar o postare....
Incepusem sa scriu ceva mai devreme dar intre timp m-am razgandit.
Simt nevoia sa dezvolt o incredibila rautate. Nici nu pricep de ce am aceasta nevoie. Ce ar putea sa-mi aduca bun un acces de rautate? O sa intru apoi in starea de greata perpetua si de respingere toatala. De greata, o greata ce-mi ridica stomacul in gat si ma face sa ma uit urat.
Imi place uneori sa execut oamenii, dar mai ales femeile, cu raceala si din amuzament.
Imi ofera o satisfactie dureroasa si acopera starea de nervi...alta data ma luptam, ma certam, insistam...si asta cu abnegatie, cu forta, cu ambitie.
Acum stau deoparte si ma uit distrat la jocul, jocul asta pasional al disimularii altruiste si al dragostei.
Mie imi provoaca greata, printre hohote de...
"Bine, dar ce ai facut ca lucrurile sa stea altfel? Ai luptat si TU in vreun fel? Nu, n-ai luptat ?"
Evident ca raspunsurile sunt majoritar negative.
Desigur ca exista si exceptii. Iar ele sunt rodul epuizarii sufletului meu. Cand a contat, ce a contat si cat a contat...si s-a terminat, nu ? Terminat a ramas! Acum sunt doar cicatrici.
Si asa, au existat unele exceptii. Poate ca inca mai exista...dar asta nu-mi modifica starea.
Sigur ca sunt si eu destul de pretentios....na...ce dracu, credeati ca totul este atat de moale, cald si dragut la mine? Aiurea...
Apoi dupa ce-mi satisfac cumva setea de sange ma intristez...si desi simt un pic de remuscari, doar un pic, nu-mi rectific atitudinea, nici nu ma prea intereseaza durerea pricinuita. Doar imi confirm, daca mai aveam nevoie, singuratatea.
Oricum nu am zis tot!
Simt nevoia sa dezvolt o incredibila rautate. Nici nu pricep de ce am aceasta nevoie. Ce ar putea sa-mi aduca bun un acces de rautate? O sa intru apoi in starea de greata perpetua si de respingere toatala. De greata, o greata ce-mi ridica stomacul in gat si ma face sa ma uit urat.
Imi place uneori sa execut oamenii, dar mai ales femeile, cu raceala si din amuzament.
Imi ofera o satisfactie dureroasa si acopera starea de nervi...alta data ma luptam, ma certam, insistam...si asta cu abnegatie, cu forta, cu ambitie.
Acum stau deoparte si ma uit distrat la jocul, jocul asta pasional al disimularii altruiste si al dragostei.
Mie imi provoaca greata, printre hohote de...
"Bine, dar ce ai facut ca lucrurile sa stea altfel? Ai luptat si TU in vreun fel? Nu, n-ai luptat ?"
Evident ca raspunsurile sunt majoritar negative.
Desigur ca exista si exceptii. Iar ele sunt rodul epuizarii sufletului meu. Cand a contat, ce a contat si cat a contat...si s-a terminat, nu ? Terminat a ramas! Acum sunt doar cicatrici.
Si asa, au existat unele exceptii. Poate ca inca mai exista...dar asta nu-mi modifica starea.
Sigur ca sunt si eu destul de pretentios....na...ce dracu, credeati ca totul este atat de moale, cald si dragut la mine? Aiurea...
Apoi dupa ce-mi satisfac cumva setea de sange ma intristez...si desi simt un pic de remuscari, doar un pic, nu-mi rectific atitudinea, nici nu ma prea intereseaza durerea pricinuita. Doar imi confirm, daca mai aveam nevoie, singuratatea.
Oricum nu am zis tot!
vineri, 9 aprilie 2010
Unele...consideratii
Astazi, stimati consumatori, va prezint postarea misogina, promisa ieri.
Ne-am nascut intr-o lume a barbatilor, nu-i asa ?
Barbatii o sa se grabeasca sa aprobe, iar femeile sa clatine dezaprobator din cap.
Fiind nascuti intr-o lume a barbatilor, femeile vor si ele sa fie, nu-i asa ( ador sintgama asta "nu-i asa ?" in care o vizualizez efectiv ( Alessandra Stoicescu ), pe imens de falsa, dar ce frumos tuguia ea buzele, Andreea Marin, dar imens de Banica ), egale cu barbatii. Nici mai mult nici mai putin decat egale.
De aceea, au primit de la barbati, nu-i asa, ziua femeii, a martisorului, a mamicii, a pizdicii, a ciclului menstrual, al concediului maternal, prematernal, post combustie interna si spontana.
De ce ? Pentru ca traim, vorba cantecului, intr-o lume a barbatilor.
Relational vorbind, barbatii trebuie sa ofere, iar femeile sa primeasca. Ele vor sa fie curtate, vanate, cumparate, etc. Barbatii trebuie sa ofere permanent "ceva" ca sa nu pice din derizoriu si na...ca sa nu fie un porc!
Iar ele, se cred toate, mici Ilene Cosanzene, prinse-n turnul de fildes al celui mai infricosator castel. Pazite de insasi imaginea oglinzii balaurului.
Daca un barbat cucereste o femeie ( deci o cucereste, cam ca la Marasesti, Marasti, Oituz ), ea face o favoare barbatului. Nici mai mult nici mai putin.
Dar de ce spun asta ?
Pentru ca in mentalitatea femeiasca, toti barbatii vor ceva.
CEVA!
Acel ceva...pentru care dau din umeri, degete, buze si barfe.
Vor ceva...ahaaaaa ticalosii, trebuie sa-i punem cu botul pe labe, ca ei sa nu mai vrea "ceva". Iar daca nu mai vor..."ceva", desigur, nici n-au meritat...aia sigur vroiau "altceva".
Si dupa ce se obtine acel "ceva" de catre barbat, incepe dorinta de agalitate a femeilor cu barbatii. Care, oricum nu sunt in stare de nimic, fara ele, femeile, egalele barbatilor. Dar intre noi fiind egalitate, absolut ca egalitate, sunt ele, oare, mai bune de "ceva"? Daca tot sunt egale....nu-i asa ? ( Andreea Marin )
Credeti ca as putea sa vreau ceva?
Am zis ceva?
Pa pa!
Ne-am nascut intr-o lume a barbatilor, nu-i asa ?
Barbatii o sa se grabeasca sa aprobe, iar femeile sa clatine dezaprobator din cap.
Fiind nascuti intr-o lume a barbatilor, femeile vor si ele sa fie, nu-i asa ( ador sintgama asta "nu-i asa ?" in care o vizualizez efectiv ( Alessandra Stoicescu ), pe imens de falsa, dar ce frumos tuguia ea buzele, Andreea Marin, dar imens de Banica ), egale cu barbatii. Nici mai mult nici mai putin decat egale.
De aceea, au primit de la barbati, nu-i asa, ziua femeii, a martisorului, a mamicii, a pizdicii, a ciclului menstrual, al concediului maternal, prematernal, post combustie interna si spontana.
De ce ? Pentru ca traim, vorba cantecului, intr-o lume a barbatilor.
Relational vorbind, barbatii trebuie sa ofere, iar femeile sa primeasca. Ele vor sa fie curtate, vanate, cumparate, etc. Barbatii trebuie sa ofere permanent "ceva" ca sa nu pice din derizoriu si na...ca sa nu fie un porc!
Iar ele, se cred toate, mici Ilene Cosanzene, prinse-n turnul de fildes al celui mai infricosator castel. Pazite de insasi imaginea oglinzii balaurului.
Daca un barbat cucereste o femeie ( deci o cucereste, cam ca la Marasesti, Marasti, Oituz ), ea face o favoare barbatului. Nici mai mult nici mai putin.
Dar de ce spun asta ?
Pentru ca in mentalitatea femeiasca, toti barbatii vor ceva.
CEVA!
Acel ceva...pentru care dau din umeri, degete, buze si barfe.
Vor ceva...ahaaaaa ticalosii, trebuie sa-i punem cu botul pe labe, ca ei sa nu mai vrea "ceva". Iar daca nu mai vor..."ceva", desigur, nici n-au meritat...aia sigur vroiau "altceva".
Si dupa ce se obtine acel "ceva" de catre barbat, incepe dorinta de agalitate a femeilor cu barbatii. Care, oricum nu sunt in stare de nimic, fara ele, femeile, egalele barbatilor. Dar intre noi fiind egalitate, absolut ca egalitate, sunt ele, oare, mai bune de "ceva"? Daca tot sunt egale....nu-i asa ? ( Andreea Marin )
Credeti ca as putea sa vreau ceva?
Am zis ceva?
Pa pa!
miercuri, 7 aprilie 2010
Ce-mi pun eu atatea...?
A-nceput de ieri sa-mi coaca
Cate o idee...
Nu esti barbat adevarat daca:
- nu ai muschi
- nu poti bea 25 de sticle de bere fara sa cazi in cap
- n-ai adidasi de firma si nici trening de firma
- n-ai blugi Levi's Strauss, Lee, Converse
- femeile nu "e moarte dupe tine"
- nu abordezi "gagicile" cu "pissy" sau "pasarica"
- iti plac florile
- nu asculti house
- prietenii nu-ti admira ultima achizitie feminina salivand
- nu te "invarti", nu faci "smenuri", nu esti "jmecher", sau "baietas de cartier"
- nu ai bemveu ( nu conteaza anul de fabricatie....)
- iti plac florile
- citesti carti ( daca citesti poezii, deja ai probleme mari )
- nu esti laudaros
- nu parchezi masina "la scara" mall-ului, adica la nu mai mult de 3 m de intrare, blocand astfel intrarea
- nu invarti banii pe degete ( desi tu esti mort de foame si ti-ai amanetat lantul )
- nu agati de pe Hi5, facebook, sau alte retele de socializare
- nu ai cel mai scump si mai nou telefon mobil ( chit ca nu ai credit la cartela )
- telefonul nu-ti suna in timpul unei intalniri iar tonul de apel nu este o manea
- nu-ti plac, evident, manelele
- daca nu-ti filmezi prietena facand sex cu tine
- asculti rock, sau ai fost cel putin odata la Filarmonica
- sti cine a fost Debussy, Dvorak sau Yehudi Menuhin
- singura ta arma este pumnul si nu creierul
- daca ai blog
Si ar mai fi dar acum, ma retrag, am niste chestii misogine de rumegat...va voi anunta rezultatul in cel mai scurt timp!
Pam Pam!
P.S. Am fost ajutat in acest demers, multumesc persoanei in cauza!
Cate o idee...
Nu esti barbat adevarat daca:
- nu ai muschi
- nu poti bea 25 de sticle de bere fara sa cazi in cap
- n-ai adidasi de firma si nici trening de firma
- n-ai blugi Levi's Strauss, Lee, Converse
- femeile nu "e moarte dupe tine"
- nu abordezi "gagicile" cu "pissy" sau "pasarica"
- iti plac florile
- nu asculti house
- prietenii nu-ti admira ultima achizitie feminina salivand
- nu te "invarti", nu faci "smenuri", nu esti "jmecher", sau "baietas de cartier"
- nu ai bemveu ( nu conteaza anul de fabricatie....)
- iti plac florile
- citesti carti ( daca citesti poezii, deja ai probleme mari )
- nu esti laudaros
- nu parchezi masina "la scara" mall-ului, adica la nu mai mult de 3 m de intrare, blocand astfel intrarea
- nu invarti banii pe degete ( desi tu esti mort de foame si ti-ai amanetat lantul )
- nu agati de pe Hi5, facebook, sau alte retele de socializare
- nu ai cel mai scump si mai nou telefon mobil ( chit ca nu ai credit la cartela )
- telefonul nu-ti suna in timpul unei intalniri iar tonul de apel nu este o manea
- nu-ti plac, evident, manelele
- daca nu-ti filmezi prietena facand sex cu tine
- asculti rock, sau ai fost cel putin odata la Filarmonica
- sti cine a fost Debussy, Dvorak sau Yehudi Menuhin
- singura ta arma este pumnul si nu creierul
- daca ai blog
Si ar mai fi dar acum, ma retrag, am niste chestii misogine de rumegat...va voi anunta rezultatul in cel mai scurt timp!
Pam Pam!
P.S. Am fost ajutat in acest demers, multumesc persoanei in cauza!
luni, 29 martie 2010
Ce atata primavara?
N-o sa ies astazi pe afara,
nici sa trec prin parc nu voi,
sa va vad, ma deranjeaza!
N-o sa va privesc in ochi.
N-am sa rad astazi la soare,
la flori nu ma voi uita,
vrabiute, randunici, ratuste,
sa zburati, dar in ceaune!
fripte eu va voi manca!
Toate sunt deci, cam desarte,
Nici o vorba buna dara,
De-o sa-mi ziceti ca-s nebun
Iar va replic, intr-o doara
Sunt, dar sanatos tun!
Deci ma lasa rece iarasi
Primavara absoluta!
Si-ale ei lucruri firesti,
Treaca-odata! Sa se duca!
Sa dispara optimismul si natura infloritoare,
Galagia sa-nceteze, graba cea nesuferita,
Curatenii inutile, posturile ipocrite,
Popi a caror importanta
Creste iarasi mai spre seara,
Ca si cutiuta aceea
Tinuta ostentativ
La cerseala crestineasca,
Spovedindu-se adanc.
Miei tipandu-si crud sfarsitul
Oua sparte-n repezeala,
Iar apoi o imbulzeala.
Duca-se iar primavara
Cu ai ei nervi nepotoliti.
Eu m-as duce unde-i iarna.
Mai spalati-va pe dinti...!
nici sa trec prin parc nu voi,
sa va vad, ma deranjeaza!
N-o sa va privesc in ochi.
N-am sa rad astazi la soare,
la flori nu ma voi uita,
vrabiute, randunici, ratuste,
sa zburati, dar in ceaune!
fripte eu va voi manca!
Toate sunt deci, cam desarte,
Nici o vorba buna dara,
De-o sa-mi ziceti ca-s nebun
Iar va replic, intr-o doara
Sunt, dar sanatos tun!
Deci ma lasa rece iarasi
Primavara absoluta!
Si-ale ei lucruri firesti,
Treaca-odata! Sa se duca!
Sa dispara optimismul si natura infloritoare,
Galagia sa-nceteze, graba cea nesuferita,
Curatenii inutile, posturile ipocrite,
Popi a caror importanta
Creste iarasi mai spre seara,
Ca si cutiuta aceea
Tinuta ostentativ
La cerseala crestineasca,
Spovedindu-se adanc.
Miei tipandu-si crud sfarsitul
Oua sparte-n repezeala,
Iar apoi o imbulzeala.
Duca-se iar primavara
Cu ai ei nervi nepotoliti.
Eu m-as duce unde-i iarna.
Mai spalati-va pe dinti...!
miercuri, 10 martie 2010
Virtual sau Real ?
Buna dimineata! Sau ar trebui sa spun "buna dimineatza!". In orice caz, va urez sa aveti o zi buna, exceptand viscolul de afara. Sau, ar fi frumos sa va trimit o poza de wallpaper ( adica tapet...) cu soare si mare, nisip alb si palmieri, asa cum am eu la avatar. Dar ar mai fi in concordanta cu realitatea ?
Eu cred ca da! Undeva in lumea asta, jumatatea mea PURA, sta la soare si pandeste pestisori liliachii sub gheata. Cum domnule sub gheata, la tropice ? Sub gheata romaneasca de afara, si apoi, e virtualul meu si, evident scriu ce vreau eu in el.
K sa....ah ce limbaj de "mess" am in ultima vreme, ca sa spun asa real, evident sau doar virtual, ca si cum asta ar fi cea mai importanta activitate a mea si care, da, exact, care spune multe, "arata" de fapt realitatea existentei mele, evident reale!
Mi s-a urat sa revin la realitate, sa "cobor cu picioarele pe pamant", apoi sa iau de piept balaurul cu 7 capete si 9 amante pe care sa-l dobor, in suprematia spirituala, clara, cum ca sunt ah, da, un barbat minunat. As...( a se citi ash, ce diactriticile mele )...Spuneam deci, ca stimati concitadini, dar nu numai, mai ales concitadine, dar mai ales, nu numai..., ca realitatea, adica chestia aia reala pe care o inghitim cu lingurita de nevoie, cam ca pe untura de peste ( care mie mi-a placut la gust ), deci , sa nu ne pierdem in virtualul gustarii unturii de peste, ca, iar aici va las sa va imaginati...va invit in virtualul acesta care spune, denota, arata, si mai ales e scris, biti pe alb si alb pe biti. Si cum, intotdeauna cand ma simt realmente, in real, ca cineva pune piciorul in terenul meu, ma retrag si eu in virtual, doar doar, vremea rea o sa treaca! Ei o sa treaca! Cum sa treaca? Asa cum trec si mesajele offline, postarile pe bloguri, si tot ce atrage dupa sine virtualul, care, repet, spune, arata, exprima. Cea mai interesanta experienta este trecerea din virtual in real si din real in virtual. Acolo se intampla ca, cei care fug de real sa vrea inapoi in virtual si invers. Sau nu ? Sau...
Deci, dragi concitadine ( si nu numai ), dragi cititoare cu care am impartit realuri sau virtualuri, va rog sa-mi faceti, nu-i asa, trafic, sa-l cititi ( blogu vere! ) sa ma comentati, sa raportati abuzuri, sau sa zbarnaiti de furie...sa va inrostiti de indignare, sa va puneti semne de intrebare si mai ales sa ma adorati, ca manipulator ticalos, nemernic, incredibil de real dar mai, si mai si mai ales virtual, fat frumos.
Apoi va invit pe toate la cafea sau la un wrestling in noroi. Sau, de ce nu, in miere. Sau in ce vreti voi, dragi concitatdine ( dar mai ales, nu numai ). Nu uitati insa ca noroiul, mierea sau ce vreti voi, se va achita prin, la inceput realele, apoi virtualele, ca in cele din urma sa fie palpabilele facturi pe care le aveti de achitat. La mine, adica, eu, realul, aceeasi persoana minunata, zis si fat frumos, adoratul si manipulatorul, uratul dar importantul din viata, nu-i asa, a dvs.
Eu v-am zis ca zilele astea sunt pe cai mari!
Iiiiiiiiihhhhhhhaaaaaaaaaaaaaaaaaa! (cine site, cunoaste)!
Va sarut, ca prima data, si voi ramane cu incapatanare aceesi persoana, cu aceleasi vise si dorinte, cu aceleasi probleme, al vostru subsemnatul, je, Le Fat Frumos!
P.S. Aceasta postare este pentru mine! Nu-mi asum consecintele asa ca nu tabarati pe mine!
Iiiiiiiiiiiiiiiiihaaaaaaaaa sunt pe cai mari ! Hahahaha!
Eu cred ca da! Undeva in lumea asta, jumatatea mea PURA, sta la soare si pandeste pestisori liliachii sub gheata. Cum domnule sub gheata, la tropice ? Sub gheata romaneasca de afara, si apoi, e virtualul meu si, evident scriu ce vreau eu in el.
K sa....ah ce limbaj de "mess" am in ultima vreme, ca sa spun asa real, evident sau doar virtual, ca si cum asta ar fi cea mai importanta activitate a mea si care, da, exact, care spune multe, "arata" de fapt realitatea existentei mele, evident reale!
Mi s-a urat sa revin la realitate, sa "cobor cu picioarele pe pamant", apoi sa iau de piept balaurul cu 7 capete si 9 amante pe care sa-l dobor, in suprematia spirituala, clara, cum ca sunt ah, da, un barbat minunat. As...( a se citi ash, ce diactriticile mele )...Spuneam deci, ca stimati concitadini, dar nu numai, mai ales concitadine, dar mai ales, nu numai..., ca realitatea, adica chestia aia reala pe care o inghitim cu lingurita de nevoie, cam ca pe untura de peste ( care mie mi-a placut la gust ), deci , sa nu ne pierdem in virtualul gustarii unturii de peste, ca, iar aici va las sa va imaginati...va invit in virtualul acesta care spune, denota, arata, si mai ales e scris, biti pe alb si alb pe biti. Si cum, intotdeauna cand ma simt realmente, in real, ca cineva pune piciorul in terenul meu, ma retrag si eu in virtual, doar doar, vremea rea o sa treaca! Ei o sa treaca! Cum sa treaca? Asa cum trec si mesajele offline, postarile pe bloguri, si tot ce atrage dupa sine virtualul, care, repet, spune, arata, exprima. Cea mai interesanta experienta este trecerea din virtual in real si din real in virtual. Acolo se intampla ca, cei care fug de real sa vrea inapoi in virtual si invers. Sau nu ? Sau...
Deci, dragi concitadine ( si nu numai ), dragi cititoare cu care am impartit realuri sau virtualuri, va rog sa-mi faceti, nu-i asa, trafic, sa-l cititi ( blogu vere! ) sa ma comentati, sa raportati abuzuri, sau sa zbarnaiti de furie...sa va inrostiti de indignare, sa va puneti semne de intrebare si mai ales sa ma adorati, ca manipulator ticalos, nemernic, incredibil de real dar mai, si mai si mai ales virtual, fat frumos.
Apoi va invit pe toate la cafea sau la un wrestling in noroi. Sau, de ce nu, in miere. Sau in ce vreti voi, dragi concitatdine ( dar mai ales, nu numai ). Nu uitati insa ca noroiul, mierea sau ce vreti voi, se va achita prin, la inceput realele, apoi virtualele, ca in cele din urma sa fie palpabilele facturi pe care le aveti de achitat. La mine, adica, eu, realul, aceeasi persoana minunata, zis si fat frumos, adoratul si manipulatorul, uratul dar importantul din viata, nu-i asa, a dvs.
Eu v-am zis ca zilele astea sunt pe cai mari!
Iiiiiiiiihhhhhhhaaaaaaaaaaaaaaaaaa! (cine site, cunoaste)!
Va sarut, ca prima data, si voi ramane cu incapatanare aceesi persoana, cu aceleasi vise si dorinte, cu aceleasi probleme, al vostru subsemnatul, je, Le Fat Frumos!
P.S. Aceasta postare este pentru mine! Nu-mi asum consecintele asa ca nu tabarati pe mine!
Iiiiiiiiiiiiiiiiihaaaaaaaaa sunt pe cai mari ! Hahahaha!
joi, 25 februarie 2010
Un tango
Am ascultat doar un tango. Si franta melodie dulce si amara. Apoi mi-am imaginat doua trupuri in albia pustie. Mi-am imaginat doar un tango. Frant.
A fost atat de frumos incat arhetipurile zambira elegant, cu joben si rochii scurte, de jad. Pe de alta parte am transpirat...stiti, oamenii transpira dansand. Am dansat un tango doar, de drag, asa cum doar din cuvinte as putea iubi. Cine este dincolo ?
Doar un tango afabil si discret, in miros de cafea. Neagra. Tare, dulce si amara.
Din lipsa ei, din lipsa mea.
Am rasarit obosit dintre lagune. Apoi am fost intrebat daca pot rosti cuvinte-pereche. Nu, nu pot. Nu stiu. Nu aud, nu vad, nu...Doar stiu.
Am fost vreodata romantic ?
Cu lacrimi in ochii de copil imi declar vinovatia. Si ma las in voia voastra.
Pe esafod imi doresc sa dansez doar un tango. Apoi sa mor sugrumat de zile. De ani, de...eternitate.
Apoi m-ai intrebat daca...si daca...Raspunsul nu-l am eu. E raspunsul tau. Ca in tango, ca in ...
O pasare maiastra.
E mintea mea si a ta.
Nu vreau "ceva".
Eu vreau tot. Sa-mi schimb mirosul cu al tau. Sa mor de dragoste ranita.
Iar daca nu suferi nu existi. Iar tango-ul e suferinta. Asta e istoria lui.
Cuvinte pereche.
Crezi atat de mult in ele ca si mine ?
A fost atat de frumos incat arhetipurile zambira elegant, cu joben si rochii scurte, de jad. Pe de alta parte am transpirat...stiti, oamenii transpira dansand. Am dansat un tango doar, de drag, asa cum doar din cuvinte as putea iubi. Cine este dincolo ?
Doar un tango afabil si discret, in miros de cafea. Neagra. Tare, dulce si amara.
Din lipsa ei, din lipsa mea.
Am rasarit obosit dintre lagune. Apoi am fost intrebat daca pot rosti cuvinte-pereche. Nu, nu pot. Nu stiu. Nu aud, nu vad, nu...Doar stiu.
Am fost vreodata romantic ?
Cu lacrimi in ochii de copil imi declar vinovatia. Si ma las in voia voastra.
Pe esafod imi doresc sa dansez doar un tango. Apoi sa mor sugrumat de zile. De ani, de...eternitate.
Apoi m-ai intrebat daca...si daca...Raspunsul nu-l am eu. E raspunsul tau. Ca in tango, ca in ...
O pasare maiastra.
E mintea mea si a ta.
Nu vreau "ceva".
Eu vreau tot. Sa-mi schimb mirosul cu al tau. Sa mor de dragoste ranita.
Iar daca nu suferi nu existi. Iar tango-ul e suferinta. Asta e istoria lui.
Cuvinte pereche.
Crezi atat de mult in ele ca si mine ?
miercuri, 17 februarie 2010
Sticliri
Si am strivit in sticla oglinzii sparte,
Forme desarte in mii de culori.
M-am taiat in cioburi desarte
Prinse intre intrebari.
Apoi te-ai topit in lumina.
Si te-am inramat ca pe un tablou.
Dar pe panza alba,
Rasuna un cavou.
Forme desarte in mii de culori.
M-am taiat in cioburi desarte
Prinse intre intrebari.
Apoi te-ai topit in lumina.
Si te-am inramat ca pe un tablou.
Dar pe panza alba,
Rasuna un cavou.
marți, 16 februarie 2010
O tematica...
De ti-as spune cum sa ma strigi ai sti s-o faci ?
Ai sti dupa aceea sa ma atingi ?
As sti, oare, sa te gasesc acolo, undeva ?
Te-as vedea, te-as simti, si nici nu ti-ar fi ... ?
Pot sa-ti predau harta inimii mele ?
Ai putea sa-mi redai speranta ?
As putea sa vad copilul din tine ?
Ai vrea sa te vad asa cum nu esti nici tu pentru tine ?
As sti sa iti tin de cald, dar fara sa te sufoc ?
Vei sti sa ma inveti sa rad ?
Voi putea sa te invat sa plangi ?
Ai vrea ?
Ai putea ?
Sunt pregatit ?
Conteaza ?
Te mira ?
Ti-e frica ?
Te doare ?
Ma roade ?
Respiri ?
Transpir ?
Un nou inceput ?
Un viitor sfarsit ?
As putea ... ?
As putea sa te invat sa iubesti...?
Ai sti dupa aceea sa ma atingi ?
As sti, oare, sa te gasesc acolo, undeva ?
Te-as vedea, te-as simti, si nici nu ti-ar fi ... ?
Pot sa-ti predau harta inimii mele ?
Ai putea sa-mi redai speranta ?
As putea sa vad copilul din tine ?
Ai vrea sa te vad asa cum nu esti nici tu pentru tine ?
As sti sa iti tin de cald, dar fara sa te sufoc ?
Vei sti sa ma inveti sa rad ?
Voi putea sa te invat sa plangi ?
Ai vrea ?
Ai putea ?
Sunt pregatit ?
Conteaza ?
Te mira ?
Ti-e frica ?
Te doare ?
Ma roade ?
Respiri ?
Transpir ?
Un nou inceput ?
Un viitor sfarsit ?
As putea ... ?
As putea sa te invat sa iubesti...?
luni, 15 februarie 2010
Doua cuvinte
Atat ai scris.
Doua cuvinte.
Si din forta sarmei ghimpate, trase, intinse peste transeele mucegaite, am inteles ca ele se repeta. Cele doua cuvinte. Si se repeta, da! Pe cele mai multe perechi de cuvinte le sari, dar in cateva iti agati hainele, si acum depinde doar, dar doar de tine. Ori vei trage puternic de ele si le vei rupe, ori incet, incet de tot, iti vei folosi dibaci cuvintele, si vei iesi usor,fara sa-ti lasi in sarma ghimpata delicata si diafana panza a sufletului.
Doar doua cuvinte. Atat. Opt litere, nimic mai mult.
Ti-am zis ca urasc sa mi se spuna ? Ti-am zis ca ma feresc sa le rostesc ? Cand o fac, sarma ghimpata se rupe cu un zgomot zbarnait ca al unei corzi de chitara prost acordata. Datorita efectului de bici, se infasoara peste mine si ma prinde, iremediabil, si ma inteapa, mortal, sangele curgandu-mi siroit precum lui Cristos, pe sub cununa de spini, atat de prezenta in icoanele invierii.
Stiu doar ca a inviat, si a prefacut nodurile sarmei ghimpate in flori de primavara. Spinii sunt acum vrejuri de vita de vie. Ridurile trasate de transeele sufletului tau s-au uniformizat prin suprafata intinsa a apelor. Si a cuvintelor pereche si a lacrimilor, si a frunzelor si a renuntarilor si a exceselor si a...
Scena s-a retras. Din spatele ei au rasarit artistii cu fetele triste. Fiecare pleaca la casa scenei lui. Fiecare duce cu el povara persoanala, dar si pe a tuturor celor pe care i-a facut sa rada.
Doua cuvinte. Opt litere. Infinit...
Doua cuvinte.
Si din forta sarmei ghimpate, trase, intinse peste transeele mucegaite, am inteles ca ele se repeta. Cele doua cuvinte. Si se repeta, da! Pe cele mai multe perechi de cuvinte le sari, dar in cateva iti agati hainele, si acum depinde doar, dar doar de tine. Ori vei trage puternic de ele si le vei rupe, ori incet, incet de tot, iti vei folosi dibaci cuvintele, si vei iesi usor,fara sa-ti lasi in sarma ghimpata delicata si diafana panza a sufletului.
Doar doua cuvinte. Atat. Opt litere, nimic mai mult.
Ti-am zis ca urasc sa mi se spuna ? Ti-am zis ca ma feresc sa le rostesc ? Cand o fac, sarma ghimpata se rupe cu un zgomot zbarnait ca al unei corzi de chitara prost acordata. Datorita efectului de bici, se infasoara peste mine si ma prinde, iremediabil, si ma inteapa, mortal, sangele curgandu-mi siroit precum lui Cristos, pe sub cununa de spini, atat de prezenta in icoanele invierii.
Stiu doar ca a inviat, si a prefacut nodurile sarmei ghimpate in flori de primavara. Spinii sunt acum vrejuri de vita de vie. Ridurile trasate de transeele sufletului tau s-au uniformizat prin suprafata intinsa a apelor. Si a cuvintelor pereche si a lacrimilor, si a frunzelor si a renuntarilor si a exceselor si a...
Scena s-a retras. Din spatele ei au rasarit artistii cu fetele triste. Fiecare pleaca la casa scenei lui. Fiecare duce cu el povara persoanala, dar si pe a tuturor celor pe care i-a facut sa rada.
Doua cuvinte. Opt litere. Infinit...
vineri, 12 februarie 2010
Sihuri si distihuri
Adica versuri.
Versuri in care oglinzile se sparg in cioburi mute. Iar omul de geniu este doar un frustrat.
Dar in clipa in care se produce soarele in ochii verzi, oglinda se reconstruieste din cioburile galagioase ale zambetelor de drag. Este ca la cinema. Ecranul alb, reconstruieste imaginile proiectate de cineva, dar invers. Stanga devine dreapta, drapta devina stanga, iar degetele...intr-o inclestare electrica trimit emotii inefabile pe oprajii rosii. Am ales sa ma simt liber in ochiul tau. In pleoapa pe jumatate lasata privind coroanele copacilor cum se leagana sub norii calariti de vant.
Imi amintesc cum de fiecare data cand m-am gandit la tine, inainte sa te cunosc, erai la fel.
Iar acum tot spun sunt aripile fluturelui efemer. Nu am inteles de ce ar tine cineva in insectar...fluturi.
Mi-ai spus ca, de departe, catusele au ruginit. Chiar daca suntem prizonieri in scopurile astea efemere.
Idealizez ?
As vrea sa-mi proiectezi viata pe ecranul alb desfasurat in sala de tribunal. Tu o sa-ti alegi locul inculpatului, tu vei fi procuror, judecator, calau.
Si asa cum ai mai facut, te vei condamna, inainte de judecata, iar calaul nu-ti va tine nici un recurs. Lama toporului hidos, iti va taia doar aripile. Cata pierdere...
Insa ele se vor ridica deasupra norilor si te vor urmari toata viata, implorandu-te sa le primesti inapoi.
Voi consemna executia si voi arunca foaia-n foc. Nu-mi plac. Si nici nu vreau sa stiu, si nici...
Iti vad aripile, ti le vad, vezi si tu ?
Happy End!
Versuri in care oglinzile se sparg in cioburi mute. Iar omul de geniu este doar un frustrat.
Dar in clipa in care se produce soarele in ochii verzi, oglinda se reconstruieste din cioburile galagioase ale zambetelor de drag. Este ca la cinema. Ecranul alb, reconstruieste imaginile proiectate de cineva, dar invers. Stanga devine dreapta, drapta devina stanga, iar degetele...intr-o inclestare electrica trimit emotii inefabile pe oprajii rosii. Am ales sa ma simt liber in ochiul tau. In pleoapa pe jumatate lasata privind coroanele copacilor cum se leagana sub norii calariti de vant.
Imi amintesc cum de fiecare data cand m-am gandit la tine, inainte sa te cunosc, erai la fel.
Iar acum tot spun sunt aripile fluturelui efemer. Nu am inteles de ce ar tine cineva in insectar...fluturi.
Mi-ai spus ca, de departe, catusele au ruginit. Chiar daca suntem prizonieri in scopurile astea efemere.
Idealizez ?
As vrea sa-mi proiectezi viata pe ecranul alb desfasurat in sala de tribunal. Tu o sa-ti alegi locul inculpatului, tu vei fi procuror, judecator, calau.
Si asa cum ai mai facut, te vei condamna, inainte de judecata, iar calaul nu-ti va tine nici un recurs. Lama toporului hidos, iti va taia doar aripile. Cata pierdere...
Insa ele se vor ridica deasupra norilor si te vor urmari toata viata, implorandu-te sa le primesti inapoi.
Voi consemna executia si voi arunca foaia-n foc. Nu-mi plac. Si nici nu vreau sa stiu, si nici...
Iti vad aripile, ti le vad, vezi si tu ?
Happy End!
miercuri, 10 februarie 2010
Cioburi si mici tandarele.
Oare ce ti-ai putea inchipui ca as vrea de la tine? Acoperisul facut tandari de o explozie muta ? Implozia atingerii dintre degete? Viata ta ? E prea putin, mult, mult prea putin. Dorind in felul asta te voi pierde printre gratiile inchisorii acestei lumi atat de concrete.
As vrea sa te intreb daca-mi vrei trecutul. As vrea sa te intreb daca-mi vrei viitorul. Sunt ele relevante ? Iti vor putea ele spune ceva despre ce sunt, sau am fost, altfel decat prin prisma propriilor mele amintiri? Caci ce voi fi nu am de unde sa stiu, as vrea sa nu aflu dar nici nu ma sperie.
Ce as pute sa vreau de la tine? Ce? Ce-mi poti da ? Si pentru ca raspunsul oricum nu-l astept si nici nu vreau sa-l aud, efectiv nu-mi pasa...nu vreau sa stiu, nu, nu.
E mult, mult, mult mai important pentru mine sa stiu ce as putea sa-ti ofer. Nici nu te cunosc, poate nici nu-ti doresti asta, dar iti solicit violent sa-mi spui ce as putea sa-ti ofer. Si sa nu-mi spui ca am facut porumbeii sa zboare alergand si urland catre ei ca as vrea sa le dau de mancare. Iti solicit, iti cer, da-mi, da-mi ocazia sa-ti dau ceva. Orice, cere-mi vreau asta de la tine, ca un copil rasfatat si supraprotejat. Vreau acum sa stiu ce-ti pot da, si te rog sa-mi raspunzi!
Nu am nevoie decat de asta. Nu te voi intreba pe cine ai iubit, cui apartine viata ta, si ce o sa faci in viitor. E o nebunie. Si ce daca! E singura forma in care pot, sau stiu sa ma fac util, in care ma iubesc...in care nu ma sufoc, in care...
Sa nu te sperii. O sa-mi iau cutia cu maimute si am sa dispar in multime.
Ti-am zis...
As vrea sa te intreb daca-mi vrei trecutul. As vrea sa te intreb daca-mi vrei viitorul. Sunt ele relevante ? Iti vor putea ele spune ceva despre ce sunt, sau am fost, altfel decat prin prisma propriilor mele amintiri? Caci ce voi fi nu am de unde sa stiu, as vrea sa nu aflu dar nici nu ma sperie.
Ce as pute sa vreau de la tine? Ce? Ce-mi poti da ? Si pentru ca raspunsul oricum nu-l astept si nici nu vreau sa-l aud, efectiv nu-mi pasa...nu vreau sa stiu, nu, nu.
E mult, mult, mult mai important pentru mine sa stiu ce as putea sa-ti ofer. Nici nu te cunosc, poate nici nu-ti doresti asta, dar iti solicit violent sa-mi spui ce as putea sa-ti ofer. Si sa nu-mi spui ca am facut porumbeii sa zboare alergand si urland catre ei ca as vrea sa le dau de mancare. Iti solicit, iti cer, da-mi, da-mi ocazia sa-ti dau ceva. Orice, cere-mi vreau asta de la tine, ca un copil rasfatat si supraprotejat. Vreau acum sa stiu ce-ti pot da, si te rog sa-mi raspunzi!
Nu am nevoie decat de asta. Nu te voi intreba pe cine ai iubit, cui apartine viata ta, si ce o sa faci in viitor. E o nebunie. Si ce daca! E singura forma in care pot, sau stiu sa ma fac util, in care ma iubesc...in care nu ma sufoc, in care...
Sa nu te sperii. O sa-mi iau cutia cu maimute si am sa dispar in multime.
Ti-am zis...
marți, 9 februarie 2010
Aripi...
...am retrait zborul. Am vazut totul de sus si am respirat cu nesat aerul tare, rece, rarefiat.
Mi-a revenit rasaritul in minte. Razele de soare uitate in eternitate. Si forma de ras hahait.
Oare ce-o sa-mi servesti la cina ta de taina? Bucati din tine rupte cu clestele? Oase albe desarte...
Nimic nu este mai imposibil decat ce este posibil. Nici o fapta, nici un suras, nici un umar gol. Poate ca povestile se aseamana. Poate ca vrem noi se semene. Poate ca suntem amandoi la momentul in care efectiv "se poate". Ai crescut ? Poate ca doar ai renuntat. Multi "poate". Vrei certitudini? N-am de unde, nu am cum sa-ti ofer nici luna, nici soarele. Nici trandafiri. Nimic. Dar te pot invata zborul. Nu, nu te voi imbranci de pe stanca golasa. Te voi lua pe spatele meu si te vei relaxa in zborul planat printre lacrimi si cimitire.
M-ai intrebat daca stiu sa aterizez fortat. Dar tu sti sa decolezi benevol? Vrei ? Iti mai e inca frica de zbor ?
Tot ce-ti trebuie este o destinatie ?
Un scop?
Un soare ?
Placerea zborului. Am primit cateodata si o bomboana. Chiar doua, de am cerut. Apoi m-am uitat pe geam, si nu am vazut nimic jos...nimic sus...destinatia s-a naruit printre norii ca niste balauri cu sapte capete. Ti-e frica ? Intinde-ti aripile sa te privesc in ochii verzi, de soare...si atat.
Mi-a revenit rasaritul in minte. Razele de soare uitate in eternitate. Si forma de ras hahait.
Oare ce-o sa-mi servesti la cina ta de taina? Bucati din tine rupte cu clestele? Oase albe desarte...
Nimic nu este mai imposibil decat ce este posibil. Nici o fapta, nici un suras, nici un umar gol. Poate ca povestile se aseamana. Poate ca vrem noi se semene. Poate ca suntem amandoi la momentul in care efectiv "se poate". Ai crescut ? Poate ca doar ai renuntat. Multi "poate". Vrei certitudini? N-am de unde, nu am cum sa-ti ofer nici luna, nici soarele. Nici trandafiri. Nimic. Dar te pot invata zborul. Nu, nu te voi imbranci de pe stanca golasa. Te voi lua pe spatele meu si te vei relaxa in zborul planat printre lacrimi si cimitire.
M-ai intrebat daca stiu sa aterizez fortat. Dar tu sti sa decolezi benevol? Vrei ? Iti mai e inca frica de zbor ?
Tot ce-ti trebuie este o destinatie ?
Un scop?
Un soare ?
Placerea zborului. Am primit cateodata si o bomboana. Chiar doua, de am cerut. Apoi m-am uitat pe geam, si nu am vazut nimic jos...nimic sus...destinatia s-a naruit printre norii ca niste balauri cu sapte capete. Ti-e frica ? Intinde-ti aripile sa te privesc in ochii verzi, de soare...si atat.
Mic tratat despre colegi...
...sau mai bine spus, mi-a venit o deosebita pofta sa-mi barfesc colegii...online!
Patru colegi am...patru. Vi se par putini ? Neeee...
Deci, un oltean, un ardelean, un moldovean, si un ialomitean.
Ardeleanu e mandru, focos, blonf, in varsta, tacut, tantos. Cum vine dimineatza in birou, desface un borcan din care tasneste efectiv un neaos miros de usturoi. Brusc mi se face cald si imi aduc aminte de litiaza biliara. Deschid geamul. Dar el e permanent racit si are un fes din ala albastru gros pe frunte. Il tranteste imediat inapoi. Oare de ce nu-mi place mirosul de usturoi ? Cred ca nu-s taran deaia. Si plescaie, si...la dracu, ce cald mi se face. As fuma o tigara sa contracarez mirosul..dar de asta se ocupa,
Olteanul, mic si slab. Incredibil de cardiac fumeaza 4 pachete pe zi. In fiecare zi. Joaca solitaire. Cred ca este campion la solitaire in retea sau oricum ar fi. Are o mustata mare si groasa care-i defineste chipul. E slab negru si cu mustata. E oltean, si vorbeste mult repede, dar e fatalist! Spre deosebire de
Ialomitean, care doarme. Vine la birou si doarme. Capul ii cade...si se trezeste si isi misca picioarele. Apoi adoarme din nou. Oare o fi chiar asa obosit? Intr-o zi i-am sugerat sa se duca acasa. Ce rost are sa tragi de tine la serviciu ? Mai bine dormi acasa, in pat, linistit. Cred ca-i e frica de nevasta-sa...sau...
Moldoveanul e simpatic. De prost. Are o nevasta si doi copii. Nevasta e seful. Restul e istorie. Cand inchide telefonul cu ea spune despre toate femeile ca sunt proaste. Eu ii zic ca e misogin. El zice ca nu si ma chestioneaza daca am sa nu amanta. Ii zic ca nu-i raspund, dar conchide ca-mi bat nevasta. Si amanta...cica-s coleric si clar ca i-am scapat cate una...ii zic ca nu-i raspund nici la asta, iar el ma intreaba cine ma suna la telefon. Ii zic ca nevasta-sa, iar el ma injura. Ciudat om, viseaza la ziua in care se vor desfiinta proprietatile. Ca eu sa muncesc si el sa stea .
Acestia sunt colegii mei...
P.S. Asta nu spune nimic despre mine, io-s normal!
Patru colegi am...patru. Vi se par putini ? Neeee...
Deci, un oltean, un ardelean, un moldovean, si un ialomitean.
Ardeleanu e mandru, focos, blonf, in varsta, tacut, tantos. Cum vine dimineatza in birou, desface un borcan din care tasneste efectiv un neaos miros de usturoi. Brusc mi se face cald si imi aduc aminte de litiaza biliara. Deschid geamul. Dar el e permanent racit si are un fes din ala albastru gros pe frunte. Il tranteste imediat inapoi. Oare de ce nu-mi place mirosul de usturoi ? Cred ca nu-s taran deaia. Si plescaie, si...la dracu, ce cald mi se face. As fuma o tigara sa contracarez mirosul..dar de asta se ocupa,
Olteanul, mic si slab. Incredibil de cardiac fumeaza 4 pachete pe zi. In fiecare zi. Joaca solitaire. Cred ca este campion la solitaire in retea sau oricum ar fi. Are o mustata mare si groasa care-i defineste chipul. E slab negru si cu mustata. E oltean, si vorbeste mult repede, dar e fatalist! Spre deosebire de
Ialomitean, care doarme. Vine la birou si doarme. Capul ii cade...si se trezeste si isi misca picioarele. Apoi adoarme din nou. Oare o fi chiar asa obosit? Intr-o zi i-am sugerat sa se duca acasa. Ce rost are sa tragi de tine la serviciu ? Mai bine dormi acasa, in pat, linistit. Cred ca-i e frica de nevasta-sa...sau...
Moldoveanul e simpatic. De prost. Are o nevasta si doi copii. Nevasta e seful. Restul e istorie. Cand inchide telefonul cu ea spune despre toate femeile ca sunt proaste. Eu ii zic ca e misogin. El zice ca nu si ma chestioneaza daca am sa nu amanta. Ii zic ca nu-i raspund, dar conchide ca-mi bat nevasta. Si amanta...cica-s coleric si clar ca i-am scapat cate una...ii zic ca nu-i raspund nici la asta, iar el ma intreaba cine ma suna la telefon. Ii zic ca nevasta-sa, iar el ma injura. Ciudat om, viseaza la ziua in care se vor desfiinta proprietatile. Ca eu sa muncesc si el sa stea .
Acestia sunt colegii mei...
P.S. Asta nu spune nimic despre mine, io-s normal!
luni, 8 februarie 2010
Cuvinte
Principala caracteristica a cuvintelor este ca zboara. Nu sunt permanente. Zboara prin vibratiile aerului. Se lovesc de urechile celor carora ne adresam si intra in constiinta acestora. Dar niciodata in formula exprimata de emitent. Intotdeauna modificate, alterate, interpretate...
Si totusi...
Exista cuvintele care desi zboara raman. Raman intregi, nemodificate in sufletul celui ce le aude. Imi face o mare placere sa vorbesc...dar si mai mare placere imi face sa ascult.
Si sa citesc.
Exista cuvinte de care te poti indragosti. Exista frazari care-ti cuceresc inima...de parca...exista cuvinte continute in cuvinte si randuri printre randuri. Exista ce inteleg cu fata de ce intelegi tu. Din exact aceleasi cuvinte.
Cu toate astea...
Sunt randuri nescrise pe care le citesc fascinat. Fascinatia vine din raspunsul sufletului meu la cele scrise. La proiectia insuflata. Imi vine sa ma intreb: scrie pentru mine si pentru inima mea ? E posibil sa fiu atat de norocos incat sa scrie efectiv pentru ochii mei ? Ma cauta? Oare isi doreste sa ma gaseasca aici, astfel incat acolo sa fiu exact ce-mi doresc ? Si asta pentru ca pot zbura printre randuri...rastignit pe aripile fragile ale ideilor, ale lacrimilor, ale purtarilor nefiresti si strambe. Am vrut doar sa te intreb, scriitorule, ai putea sa vrei sa-ti creasca iar airipile sufletului incat sa imaginezi iarasi si iarasi formele unui fond pustiu? De fapt, de asta chiar iti este teama ? Ca amputarea ideilor si a simtirilor sa-ti sadeasca idei puse "haotic" pe hartia asta digitala.
Oricum toate aterizarile sunt dure, unele ingroapa totul cu ele, iar altele salveaza constiinte. Pilotul nu se poate catapulta, pentru ca asta ar fi lasitate.
Restul este intre tine si mine. Si mai ales, nu numai.
Eu cred ca vrei.
Aripi...
Si totusi...
Exista cuvintele care desi zboara raman. Raman intregi, nemodificate in sufletul celui ce le aude. Imi face o mare placere sa vorbesc...dar si mai mare placere imi face sa ascult.
Si sa citesc.
Exista cuvinte de care te poti indragosti. Exista frazari care-ti cuceresc inima...de parca...exista cuvinte continute in cuvinte si randuri printre randuri. Exista ce inteleg cu fata de ce intelegi tu. Din exact aceleasi cuvinte.
Cu toate astea...
Sunt randuri nescrise pe care le citesc fascinat. Fascinatia vine din raspunsul sufletului meu la cele scrise. La proiectia insuflata. Imi vine sa ma intreb: scrie pentru mine si pentru inima mea ? E posibil sa fiu atat de norocos incat sa scrie efectiv pentru ochii mei ? Ma cauta? Oare isi doreste sa ma gaseasca aici, astfel incat acolo sa fiu exact ce-mi doresc ? Si asta pentru ca pot zbura printre randuri...rastignit pe aripile fragile ale ideilor, ale lacrimilor, ale purtarilor nefiresti si strambe. Am vrut doar sa te intreb, scriitorule, ai putea sa vrei sa-ti creasca iar airipile sufletului incat sa imaginezi iarasi si iarasi formele unui fond pustiu? De fapt, de asta chiar iti este teama ? Ca amputarea ideilor si a simtirilor sa-ti sadeasca idei puse "haotic" pe hartia asta digitala.
Oricum toate aterizarile sunt dure, unele ingroapa totul cu ele, iar altele salveaza constiinte. Pilotul nu se poate catapulta, pentru ca asta ar fi lasitate.
Restul este intre tine si mine. Si mai ales, nu numai.
Eu cred ca vrei.
Aripi...
vineri, 5 februarie 2010
Meandre
Intre realia si virtualia exista diferenta dureroasa a schimbului de idei la un nivel extrem de acut si de incarcat ideologic ( wow, ce cuvinte interesante stiu! ).
Este ca si cum ai arunca sageti in soare si te-ai astepta ca acesta sa-si arunce razele sub forma unei ninsori de picaturi galbene si inghetate. Ai stat o clipa-n calea undelor mele. Ai fost constienta de ploaia asta a soarelui inghetat si ai transpirat fascinata palme reci si buze umede. Si nu este vina ta ca ochelarii mei micsoreaza in loc sa coloreze falsa, dar totusi atat de adevarata vibratie.
Nu,nu!
Nu am vrut sa iasa asa. Poate ca din dorinta de a dori, dorinte ascunse in inimi expuse, am gresit, si am lasat sa zboare peste campiile batute cu obstinatie, ce e mai frumos.
Poate ca am o stare de negura, dar nu este asa. Fluturele dureros de colorat, e liber si odata cu el glasul unor copii mici se inalta catre piatra intoarsa inapoi catre pamantul reavan.
Si mi-am jurat ca n-o sa mai fac. Dar m-am putut eu tine ?
Dar o spun cu glas tare!
Nu o sa incetez sa te ajut sa zbori, oriunde ai vrea, acolo, unde o sa-mi permita speranta sa cred, sa vreau sa adorm si sa ma doara dar mai ales, sa te interpun intre iarna solara si umbra dormitorului perfid.
Am exagerat!
Totodata am legat firele.
De dor?
Si doare ?
Ori doar din dorinta de a vibra. Nici nu e asa grav...
Nu ?
Este ca si cum ai arunca sageti in soare si te-ai astepta ca acesta sa-si arunce razele sub forma unei ninsori de picaturi galbene si inghetate. Ai stat o clipa-n calea undelor mele. Ai fost constienta de ploaia asta a soarelui inghetat si ai transpirat fascinata palme reci si buze umede. Si nu este vina ta ca ochelarii mei micsoreaza in loc sa coloreze falsa, dar totusi atat de adevarata vibratie.
Nu,nu!
Nu am vrut sa iasa asa. Poate ca din dorinta de a dori, dorinte ascunse in inimi expuse, am gresit, si am lasat sa zboare peste campiile batute cu obstinatie, ce e mai frumos.
Poate ca am o stare de negura, dar nu este asa. Fluturele dureros de colorat, e liber si odata cu el glasul unor copii mici se inalta catre piatra intoarsa inapoi catre pamantul reavan.
Si mi-am jurat ca n-o sa mai fac. Dar m-am putut eu tine ?
Dar o spun cu glas tare!
Nu o sa incetez sa te ajut sa zbori, oriunde ai vrea, acolo, unde o sa-mi permita speranta sa cred, sa vreau sa adorm si sa ma doara dar mai ales, sa te interpun intre iarna solara si umbra dormitorului perfid.
Am exagerat!
Totodata am legat firele.
De dor?
Si doare ?
Ori doar din dorinta de a vibra. Nici nu e asa grav...
Nu ?
joi, 4 februarie 2010
Toate aceste epistole sunt scrise la persoana intai.
O sa stai pe marginea santului si o sa astepti ca masina pline de vise sa faca pana in dreptul tau. Apoi, discreta si nevazuta, o sa-ti faci loc cu coatele printre multimea formata din imaginile tale de sine, si din dublurile pe care ti le creezi in raport cu ceilalti si o sa primesti doar un vis neterminat si frant. Ai sa te intrebi care ar fi fost finalul si nu ai sa sti ce sa visezi dupa asta.
Ai dat nenumarate forme fiintei si ai nascut atatea finaluri incat ai obosit sa iei inca o data o noua forma. Atunci ai pus mana pe taste si ai scris violent batut cu pumnul in masa imaginara a opozitiei asupra nervilor tai.
Si in atingerea lor, am simtit pe pielea mea mirosul ochilor tai verzi, a respiratiei sanilor albi si a zambetului discret aruncat peste tot cu bunavointa.
Si ai pus pretul pe tarabele incarcate de zarzavatul verde peste care iti treci ochii in graba.
Verde, verzi, ochii verzi doar in reflectia soarelui si a lacrimilor.
Si povesti despre atingeri deocheate si vise de prost gust.
Si stiu doar ca simt ca, intr-un fel, oglinzile s-au pus fata in fata si reflectia lor se multiplica la infinit.
Asta e tot ce pot sa-ti spun.
Iar visul va ramane neterminat pentru ca, frant fiind, permite orice fel de final...
O sa stai pe marginea santului si o sa astepti ca masina pline de vise sa faca pana in dreptul tau. Apoi, discreta si nevazuta, o sa-ti faci loc cu coatele printre multimea formata din imaginile tale de sine, si din dublurile pe care ti le creezi in raport cu ceilalti si o sa primesti doar un vis neterminat si frant. Ai sa te intrebi care ar fi fost finalul si nu ai sa sti ce sa visezi dupa asta.
Ai dat nenumarate forme fiintei si ai nascut atatea finaluri incat ai obosit sa iei inca o data o noua forma. Atunci ai pus mana pe taste si ai scris violent batut cu pumnul in masa imaginara a opozitiei asupra nervilor tai.
Si in atingerea lor, am simtit pe pielea mea mirosul ochilor tai verzi, a respiratiei sanilor albi si a zambetului discret aruncat peste tot cu bunavointa.
Si ai pus pretul pe tarabele incarcate de zarzavatul verde peste care iti treci ochii in graba.
Verde, verzi, ochii verzi doar in reflectia soarelui si a lacrimilor.
Si povesti despre atingeri deocheate si vise de prost gust.
Si stiu doar ca simt ca, intr-un fel, oglinzile s-au pus fata in fata si reflectia lor se multiplica la infinit.
Asta e tot ce pot sa-ti spun.
Iar visul va ramane neterminat pentru ca, frant fiind, permite orice fel de final...
marți, 2 februarie 2010
Despre sani.
Vine, vine primavara...
Se dezbraca toata tara...fetiscane mici subtiri...sa le admiram...
Sa le admiram deci!
Vine primavara. Iar primul semn al veniri acestui superb anotimp ( dar care pe mine unul ma scoate din sarite )...primul semn, asa cum spuneam nu sunt ghioceii. Sunt fetele, care dintr-o data, devin extrem de dezbracate. Spre incantarea si deliciul acestor barbati, ca mine, care se bucura, fascinati la vederea sanilor aratati in toata splendoarea lor, si chiar intentionat pusi in evidenta sub bluzele extrem de mulate si de transparente. Sani de toate formele, si marimile.
De la sanii feciorelnici, abia inmuguriti la cei plini si maturi.
Peste tot ii vezi, invariabil, minunati si calzi, moi sau fermi, exprimand in acelasi timp feminitate sau maternitate. Mi se pare chiar ipocrit sa spun ca nu ma uit la sanii femeilor. Uneori chiar insistent. Imi plac. Iar relatia mea cu sanii este probabil universal valabila...iar fascinatia provine, poate, din copilaria mica, in care am fost dependent de sanii calzi si darnici ai mamei mele. Ori dorinta de a-i dezmierda nu este o ramasita a teribilei legaturi dintre mama si mine ?
Caldura emanta de ei, afectiunea sanului cald dezvelit, sau usor acoperit, pudic si atat de intim. Este posibil ca fetele, femeile care poarta aceasta superba podoaba sa uite printre durerile provocate de acestia, prin jena unor accidente de natura exhibitionista, ori pur si simplu a unei lovituri de cot ce o lasa literalmente fara suflare, sa uite, sa neglijeze, sau chiar sa nu-si mai doreasca povara lor. Ce pacat, apoi, spre senectute ( sa stiti ca femeile nu imbatranesc niciodata cu adevarat ), sa ajunga la oribile si terifiante operatii...
Si mi-as dori ca voi, fetele si femeile din viata mea sa incercati sa va uitati usor, incet spre pieptul ce este sau va fi obiectul dorintei, adoratiei, al dependentei si a zambetelor discrete, si sa va ganditi ca este minunat sa-i puneti in lumina tandretei, a dorintei, a adoratiei...unui barbat.
Se dezbraca toata tara...fetiscane mici subtiri...sa le admiram...
Sa le admiram deci!
Vine primavara. Iar primul semn al veniri acestui superb anotimp ( dar care pe mine unul ma scoate din sarite )...primul semn, asa cum spuneam nu sunt ghioceii. Sunt fetele, care dintr-o data, devin extrem de dezbracate. Spre incantarea si deliciul acestor barbati, ca mine, care se bucura, fascinati la vederea sanilor aratati in toata splendoarea lor, si chiar intentionat pusi in evidenta sub bluzele extrem de mulate si de transparente. Sani de toate formele, si marimile.
De la sanii feciorelnici, abia inmuguriti la cei plini si maturi.
Peste tot ii vezi, invariabil, minunati si calzi, moi sau fermi, exprimand in acelasi timp feminitate sau maternitate. Mi se pare chiar ipocrit sa spun ca nu ma uit la sanii femeilor. Uneori chiar insistent. Imi plac. Iar relatia mea cu sanii este probabil universal valabila...iar fascinatia provine, poate, din copilaria mica, in care am fost dependent de sanii calzi si darnici ai mamei mele. Ori dorinta de a-i dezmierda nu este o ramasita a teribilei legaturi dintre mama si mine ?
Caldura emanta de ei, afectiunea sanului cald dezvelit, sau usor acoperit, pudic si atat de intim. Este posibil ca fetele, femeile care poarta aceasta superba podoaba sa uite printre durerile provocate de acestia, prin jena unor accidente de natura exhibitionista, ori pur si simplu a unei lovituri de cot ce o lasa literalmente fara suflare, sa uite, sa neglijeze, sau chiar sa nu-si mai doreasca povara lor. Ce pacat, apoi, spre senectute ( sa stiti ca femeile nu imbatranesc niciodata cu adevarat ), sa ajunga la oribile si terifiante operatii...
Si mi-as dori ca voi, fetele si femeile din viata mea sa incercati sa va uitati usor, incet spre pieptul ce este sau va fi obiectul dorintei, adoratiei, al dependentei si a zambetelor discrete, si sa va ganditi ca este minunat sa-i puneti in lumina tandretei, a dorintei, a adoratiei...unui barbat.
luni, 1 februarie 2010
Alta tonica...
Karma mi se modifica dintr-o data.
Stoluri de pasarele multicolore invadara ochii ce mi-as dori sa fie verzi.
Ascult Colosseum si fac oameni sa planga.
Scheleti galbui danseaza in jurul meu.
Chitara suna minunat in acordurile de blues ale unei lumi lipsite de orice fel de imaginatie si formata in proportie de 80 la suta din depresivi. Ai putea crede ca e vorba de anormalitate cand cineva nu este.
Am o stare tonica. In birou miroase puternic a usturoi.
Cunosc o multime de oameni ce sufera de sindromul provincialului etern. Fara nici un fel de motiv. In comparatie cu propriile persoane.
Ma simt extraordinar de bine cand descopar persoane, oameni si mai ales, intelecte deosebite. Superioare mie. Ma incanta ideea de a invata ceva, de a ajunge la un nivel superior de intelegere si perceptie. De deschidere.
Iar in ultima vreme ma coplesise iarna asta cenusie, si mediocritatea propriei mele existente.
Buna dimineata!
Stoluri de pasarele multicolore invadara ochii ce mi-as dori sa fie verzi.
Ascult Colosseum si fac oameni sa planga.
Scheleti galbui danseaza in jurul meu.
Chitara suna minunat in acordurile de blues ale unei lumi lipsite de orice fel de imaginatie si formata in proportie de 80 la suta din depresivi. Ai putea crede ca e vorba de anormalitate cand cineva nu este.
Am o stare tonica. In birou miroase puternic a usturoi.
Cunosc o multime de oameni ce sufera de sindromul provincialului etern. Fara nici un fel de motiv. In comparatie cu propriile persoane.
Ma simt extraordinar de bine cand descopar persoane, oameni si mai ales, intelecte deosebite. Superioare mie. Ma incanta ideea de a invata ceva, de a ajunge la un nivel superior de intelegere si perceptie. De deschidere.
Iar in ultima vreme ma coplesise iarna asta cenusie, si mediocritatea propriei mele existente.
Buna dimineata!
duminică, 31 ianuarie 2010
Azi, cu calm.
Astazi, prima revelatie pe care am avut-o, au fost niste flori de lacramioara.
Par relativ triste, umile, cu capsorul acela delicat, aplecat catre pamant...iar frunza lata si verde-inchis apara albul imaculat al florilor ce ofera in umilinta lor un parfum delicat al unor uitari de lume, si a apararii modestiei micutelor flori.
Gingasie. O caracteristica incredibila. Unii oameni, am observat, ca, efectiv urasc gingasia. O calca-n picioare, o murdaresc o distrug. Eu n-am putut sa inteleg niciodata, dar efectiv niciodata ce-i provoaca sa aiba aceasta reactie. Probabil ca gingasia ii provoaca, prin atitudinea neprovocativa. E un non sens, o cretinitate, dar asta este singura explicatie pe care o pot gasi.
Inversul gingasiei este brutalitatea.
Cea mai ciudata idee a oamenilor este sa planteze lacramioare in cimitire. In locul in care ar putea fi admirate de ...
Iar spiritele celor de acolo, nu pot nici macar sa se impotriveasca faptului ca, cei care se infurie la vederea lacarmioarelor, au acele reactii.
In loc cu verdeata...
Acestei flori i se mai spune si "margaritar".
Diamantul are o nunata rece, indiferent daca e roz sau alb. Stralucirile lui sunt rautacioase si ascutite. Filtreaza prin el rautati si avaritie. Lupta surda pentru o piatra pretioasa. Dar, nu cumva lupta ar trebui sa se duca pentru micile margaritare care miros atat de frumos? Pentru gingasie ? Pentru ...
Piatra prestioasa sau floarea cea gingasa...
Algeti voi!
Par relativ triste, umile, cu capsorul acela delicat, aplecat catre pamant...iar frunza lata si verde-inchis apara albul imaculat al florilor ce ofera in umilinta lor un parfum delicat al unor uitari de lume, si a apararii modestiei micutelor flori.
Gingasie. O caracteristica incredibila. Unii oameni, am observat, ca, efectiv urasc gingasia. O calca-n picioare, o murdaresc o distrug. Eu n-am putut sa inteleg niciodata, dar efectiv niciodata ce-i provoaca sa aiba aceasta reactie. Probabil ca gingasia ii provoaca, prin atitudinea neprovocativa. E un non sens, o cretinitate, dar asta este singura explicatie pe care o pot gasi.
Inversul gingasiei este brutalitatea.
Cea mai ciudata idee a oamenilor este sa planteze lacramioare in cimitire. In locul in care ar putea fi admirate de ...
Iar spiritele celor de acolo, nu pot nici macar sa se impotriveasca faptului ca, cei care se infurie la vederea lacarmioarelor, au acele reactii.
In loc cu verdeata...
Acestei flori i se mai spune si "margaritar".
Diamantul are o nunata rece, indiferent daca e roz sau alb. Stralucirile lui sunt rautacioase si ascutite. Filtreaza prin el rautati si avaritie. Lupta surda pentru o piatra pretioasa. Dar, nu cumva lupta ar trebui sa se duca pentru micile margaritare care miros atat de frumos? Pentru gingasie ? Pentru ...
Piatra prestioasa sau floarea cea gingasa...
Algeti voi!
joi, 28 ianuarie 2010
Una misogina...
Dragele mele, astazi sunt cu deosebire misogin. De ce? Pentru ca am auzit la radio, o citire dintr-o revista aratata la televizor, cum ca de fapt, femeile, datorita faptului ca au evoluat, sunt cu mult mai dispuse sa accepte ca partenerii lor ( chestia asta cu partenerii este tipic femeiasca, inlocuieste cu succes sintagmele: al meu, barbatamiu, sotul, etc, sintagme, care sunt, nu-i asa, invechite si desuete ), in sfarsit, sa faca sex cu alte femei.
Problema lor ( cata ipocrizie !!! ) este ca barbatul respectiv, sa nu cumva sa inceapa sa aiba sentimente pentru cealalta femeie, care e si ea, nu-i asa, la randul ei femeie, si pentru ca este evoluata, nu-i asa, accepta la randul ei ca partenerul o poate inseala, dar desigur fara, nu-i asa...cum se cheama alea, sentimente...
Ceea ce mie, personal, imi ridica o intrebare...anume: frica este deci, emotionala, adica santajul emotional aplicat partenerului, slabeste, si deci, alta mai experimentata, ii poate sufla minunatia de barbat...( ce de "nu-i asa" am mai zis... ).
Dar fiindca aceasta epistola este adresata femeilor, tin sa explic si sa punctez fiecare fraza in parte.
Deci nu este vorba despre sex! Credeti-ma sunt evoluate, sexul nu le deranjeaza. Doar sentimentele! Si orgoliul....cati dintre voi nu ati auzit intrebarea cea mai cea: "Ce are ea si n-am eu? "...raspunsul este, evident, dar cel putin paradoxal: "sentimente!"...adica...cum adica ?
Sa va explic: nu conteaza cata scoala a facut o femeie, ea este totusi doar o femeie...si fiindca este evoluata fata de barabat, are si egoul pe masura. Pe masura celor mai mici si mai neinteresante lucruri...de la "iar ai udat colacul, si la cealalta faci la fel?", la " de ce nu raspunzi la telefon ?", trecand prin " m-ai sters din lista te de mess? e clar ca nu mai insemn nimic pentru tine" sau " ti-am lasat offline. n-ai dat nici un semn de viata. si sms ti-am trimis..."...etc, asemenea exemple fiind stiute, para stiute si de ce nu, invit toti barbatii sa-mi dea exemple asemanatoare, insotite de raspunsul lor.
Si fiindca sunt misogin azi , doar azi, si pentru ca eu cred ca barbatii judeca cu mintea si femeile cu sufletul, ( mintea fiind folosita pentru intrebari cele de mai sus ), tin sa subliniez foarte clar faptul ca iubesc femeile, imi sunt dragi, dar le prefer pe cele neevoluate care stiu sa faca diferenta intre sex si sentimente ( doamne, asta e cea mai mare ironie cunoscuta de mine, de parca ar fi in stare vreuna sa faca asa ceva fara sa se simta calcata in inexistentul lor ego...hehehehe ), deci!
"Toti barbatii e niste porci dar nici femeile nu e oameni ..."
Ba inteligentule! Esti prost!
Problema lor ( cata ipocrizie !!! ) este ca barbatul respectiv, sa nu cumva sa inceapa sa aiba sentimente pentru cealalta femeie, care e si ea, nu-i asa, la randul ei femeie, si pentru ca este evoluata, nu-i asa, accepta la randul ei ca partenerul o poate inseala, dar desigur fara, nu-i asa...cum se cheama alea, sentimente...
Ceea ce mie, personal, imi ridica o intrebare...anume: frica este deci, emotionala, adica santajul emotional aplicat partenerului, slabeste, si deci, alta mai experimentata, ii poate sufla minunatia de barbat...( ce de "nu-i asa" am mai zis... ).
Dar fiindca aceasta epistola este adresata femeilor, tin sa explic si sa punctez fiecare fraza in parte.
Deci nu este vorba despre sex! Credeti-ma sunt evoluate, sexul nu le deranjeaza. Doar sentimentele! Si orgoliul....cati dintre voi nu ati auzit intrebarea cea mai cea: "Ce are ea si n-am eu? "...raspunsul este, evident, dar cel putin paradoxal: "sentimente!"...adica...cum adica ?
Sa va explic: nu conteaza cata scoala a facut o femeie, ea este totusi doar o femeie...si fiindca este evoluata fata de barabat, are si egoul pe masura. Pe masura celor mai mici si mai neinteresante lucruri...de la "iar ai udat colacul, si la cealalta faci la fel?", la " de ce nu raspunzi la telefon ?", trecand prin " m-ai sters din lista te de mess? e clar ca nu mai insemn nimic pentru tine" sau " ti-am lasat offline. n-ai dat nici un semn de viata. si sms ti-am trimis..."...etc, asemenea exemple fiind stiute, para stiute si de ce nu, invit toti barbatii sa-mi dea exemple asemanatoare, insotite de raspunsul lor.
Si fiindca sunt misogin azi , doar azi, si pentru ca eu cred ca barbatii judeca cu mintea si femeile cu sufletul, ( mintea fiind folosita pentru intrebari cele de mai sus ), tin sa subliniez foarte clar faptul ca iubesc femeile, imi sunt dragi, dar le prefer pe cele neevoluate care stiu sa faca diferenta intre sex si sentimente ( doamne, asta e cea mai mare ironie cunoscuta de mine, de parca ar fi in stare vreuna sa faca asa ceva fara sa se simta calcata in inexistentul lor ego...hehehehe ), deci!
"Toti barbatii e niste porci dar nici femeile nu e oameni ..."
Ba inteligentule! Esti prost!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)