O tematica...

De ti-as spune cum sa ma strigi ai sti s-o faci ?
Ai sti dupa aceea sa ma atingi ?
As sti, oare, sa te gasesc acolo, undeva ?
Te-as vedea, te-as simti, si nici nu ti-ar fi ... ?
Pot sa-ti predau harta inimii mele ?
Ai putea sa-mi redai speranta ?
As putea sa vad copilul din tine ?
Ai vrea sa te vad asa cum nu esti nici tu pentru tine ?
As sti sa iti tin de cald, dar fara sa te sufoc ?
Vei sti sa ma inveti sa rad ?
Voi putea sa te invat sa plangi ?
Ai vrea ?
Ai putea ?
Sunt pregatit ?
Conteaza ?
Te mira ?
Ti-e frica ?
Te doare ?
Ma roade ?
Respiri ?
Transpir ?
Un nou inceput ?
Un viitor sfarsit ?
As putea ... ?


As putea sa te invat sa iubesti...?

Cioburi si mici tandarele.

Oare ce ti-ai putea inchipui ca as vrea de la tine? Acoperisul facut tandari de o explozie muta ? Implozia atingerii dintre degete? Viata ta ? E prea putin, mult, mult prea putin. Dorind in felul asta te voi pierde printre gratiile inchisorii acestei lumi atat de concrete.
As vrea sa te intreb daca-mi vrei trecutul. As vrea sa te intreb daca-mi vrei viitorul. Sunt ele relevante ? Iti vor putea ele spune ceva despre ce sunt, sau am fost, altfel decat prin prisma propriilor mele amintiri? Caci ce voi fi nu am de unde sa stiu, as vrea sa nu aflu dar nici nu ma sperie.
Ce as pute sa vreau de la tine? Ce? Ce-mi poti da ? Si pentru ca raspunsul oricum nu-l astept si nici nu vreau sa-l aud, efectiv nu-mi pasa...nu vreau sa stiu, nu, nu.
E mult, mult, mult mai important pentru mine sa stiu ce as putea sa-ti ofer. Nici nu te cunosc, poate nici nu-ti doresti asta, dar iti solicit violent sa-mi spui ce as putea sa-ti ofer. Si sa nu-mi spui ca am facut porumbeii sa zboare alergand si urland catre ei ca as vrea sa le dau de mancare. Iti solicit, iti cer, da-mi, da-mi ocazia sa-ti dau ceva. Orice, cere-mi vreau asta de la tine, ca un copil rasfatat si supraprotejat. Vreau acum sa stiu ce-ti pot da, si te rog sa-mi raspunzi!
Nu am nevoie decat de asta. Nu te voi intreba pe cine ai iubit, cui apartine viata ta, si ce o sa faci in viitor. E o nebunie. Si ce daca! E singura forma in care pot, sau stiu sa ma fac util, in care ma iubesc...in care nu ma sufoc, in care...
Sa nu te sperii. O sa-mi iau cutia cu maimute si am sa dispar in multime.

Ti-am zis...

Meandre

Intre realia si virtualia exista diferenta dureroasa a schimbului de idei la un nivel extrem de acut si de incarcat ideologic ( wow, ce cuvinte interesante stiu! ).
Este ca si cum ai arunca sageti in soare si te-ai astepta ca acesta sa-si arunce razele sub forma unei ninsori de picaturi galbene si inghetate. Ai stat o clipa-n calea undelor mele. Ai fost constienta de ploaia asta a soarelui inghetat si ai transpirat fascinata palme reci si buze umede. Si nu este vina ta ca ochelarii mei micsoreaza in loc sa coloreze falsa, dar totusi atat de adevarata vibratie.
Nu,nu!
Nu am vrut sa iasa asa. Poate ca din dorinta de a dori, dorinte ascunse in inimi expuse, am gresit, si am lasat sa zboare peste campiile batute cu obstinatie, ce e mai frumos.
Poate ca am o stare de negura, dar nu este asa. Fluturele dureros de colorat, e liber si odata cu el glasul unor copii mici se inalta catre piatra intoarsa inapoi catre pamantul reavan.
Si mi-am jurat ca n-o sa mai fac. Dar m-am putut eu tine ?
Dar o spun cu glas tare!
Nu o sa incetez sa te ajut sa zbori, oriunde ai vrea, acolo, unde o sa-mi permita speranta sa cred, sa vreau sa adorm si sa ma doara dar mai ales, sa te interpun intre iarna solara si umbra dormitorului perfid.
Am exagerat!
Totodata am legat firele.
De dor?
Si doare ?
Ori doar din dorinta de a vibra. Nici nu e asa grav...
Nu ?