Ceata si roua.

M-am intalnit pe-o strada din centru, o strada circulata de foarte multa lume, cu roua. Se lipea de oameni, de frunze, de flori, de tablele ruginite ale caselor parasite de mult. Oare cine a locuit in acele case si ce destine i-au impins afara din lumea in care roua se lipeste de oameni? Cine, cum, cand si mai ales ce flori au daruit si cui, ce dureri au avut, de ce? Printr-o formula usor de ghicit si usor de aplicat, descopar uimit ca oamenii sunt la fel. La fel ca roua. Uzi si lipiciosi. Apoi cand se incalzesc, roua dispare, se usuca si oamenii devin uscati si nervosi. Da, da. Roua fuge la prima sclipire a razelor e soare. Se ascunde in nori si devine ceata. Bine, dar ceata? Cum de ea, care a fost roua, ascunde acum de priviri oamenii intre ei? N-as putea sa ghicesc si mi-e si frica sa incerc. Ceata nu se fereste nici macar de razele soarelui, ci le indura raspicat si cenusiu. Dar la ce nu rezista ceata? La vant. Iar vantul usuca roua si oamenii devin uscati si reci. Aproape ca deloc nu-mi iese aceasta socoteala ciudata. Unde este roua? De ce s-a transformat in ceata, apoi a fugit? Si oamenii aia...ce oameni...ce...
Apoi cea mai frumoasa perioada a rourilor este insasi dimineata. Cand poate ca este ceata. Dar dimineata este proaspata, noua, o speranta.
In care oamenii ies uzi pe strada, curati, proaspeti si cand si cand isi mai si zambesc. Cum adica isi zambesc? Ei asta-i....au un interes. Este evident, ce vrea sa se spuna prin zambete? Cum adica zambete ? Fereasca Dumnezeu. Ah sigur este vorba despre un interes. Da, sigur are interesul sa...Dar am mai facut asta. Si din roua si din ceata am modelat un nor diafan. Da, da, diafan si transparent. In care exista ceva intangibil. Ca si cum oamenii ar putea sa fie liberi. Liberi sa...liberi sa...
Mi-am dat seama: in nici o inchisoare roua nu apare nici macar dimineata. Este unori ceata, dar nu ca sa fereasca pe cineva de vreo privire indiscreta. E doar ceata si atat. Si doar intreb, si eu ca un filosof falit:
- ce este libertatea
- ce este adevarul
- ce este dragostea
- ce este iubirea ? Si am pus un semn al intrebarii tocmai aici. Adica la ...
Si urmeaza simplu ca o consecinta nici macar logica. Dar....frica. Frica de mine, frica de tine, frica de noi, de mirosul tau, de vocea ta, de mana ta, de ceea ce imi hranesti, cu ceea ce ma hranesti, de ceea ce-ti dau si ce-mi iei. De schimbul de roua si de ceata. De ud si de lemn. Si de miros de toamna.
Si plangi pentru ca ai ramas singur. Si singur vei ramane, gheata si flacara molcoma, mica, tot mai mica....pana cand ...lipsit de puteri te intorci pe partea celalta si regreti ca roua nu ti-a mai dat inca o data, acel ceva ce te infricosa teribil.
Dar destul pentru azi. Ceata a inceput sa se prosteasca si sa cada fara sens pe trotuar. La o fereastra cineva are o mucata rosie.
Si Doamne cat de frumos miroseai ieri...

A scrie.

Am plecat spre ceruri rare.
Si am scris de tot si oare?
Voi mai scrie iar si iar
Despre noi si despre voi?
Despre vieti si morti apuse,
Despre miei si despre spuse,
Auzite, necrezute.

Ai trait azi iar si ieri.
Am fost eu crezut ca altii
Ai fost tu traind ca tatii,
Iar am fost si am trait,
Am fosit furios fiind!

Dar cu ce folos intocmai...
Doar ca noi sa fim ca lumea ?

Vreau doar zece porunci dara.
Sa scriem noi iarasi, iara, iara

Sa ne folosim ca draci cuvantul
Spunandu-si iar si iar neantul

Am fost draci ca altul.

Vorbeste-mi tu, haina iubire.
Vorbeste-mi tu scrisoare fina.

Si am sa inteleg si eu
Omul obosit si-n jug,
Cotidian si rug.

A scrie, iubito,

Este ca si cum tu noptea torci.

Respirand iubind si toti sunt....
Scrisi, repetati, spusi si  iubiti

Doua cuvinte.

P.S. Laurei, pentru taltentul ei.

Fulger

Fulger.

Foaie verde foi de fulger
Eu te-am tras astazi de uger
Eu te-am tras astazi de par,
Foaie verde de mohor,
Am pus mana dur pe tine
Foaie verde dor de paine,
Am stat cu nervii prin par,
Foaie verde, te omor,
Am pus mana rea in mine,
Si cu astazi si cu paine,
Am ras cascaval de dor
Foaie verde de topor,
Am pus apa peste foc,
Foaie verde de lamaie,
Am pus ploaia peste tot,
Foaie verde de noroc!
Am stat azi cu tine-n gat,
Dracii sa il ia de nuc,
Am fost azi cu capul mare,
Foaie verde de tatare,
Ai fost azi cum n-am stiut,
Foaie verde eunuc,
Am fost azi platonic tare,
Foaie verde, care are!
Ai fost azi ca o neghina
Foaie verde de stricnina,
Am fost azi ca un buldog,
Foaie verde de olog!
Am fost azi....
Am fost un prost....
Foaie verde de compost!

Doar am fost.

...bancile din lemn...

Istorii, istorioare, mici zambete, apoi, zilele reci ale iernilor geroase si cu multa zapada, ori tumultoasa caldura miscatoare si plina de praf a zilelor fierbinti de vara. Imi aduc aminte ca acum: erau mari si vopsite in verde. Apoi an cu an revopsite, incat lemnul lor crapa de atata vopsea si caldura. Era acolo si o statueta pe post de fantana, intr-un spatiu verde, rotund. Nimic mai romantic nu am vazut, cred ca nici un loc vazut de mine nu va egala acel loc, asa cum l-am privit eu cu ochii mintii unui copil de 3 ani. De jur imprejur, bancile largi si verzi. Oare de ce erau verzi ...? Zeci de mamici cu carucioare si mii de picioruse grase de copii au vazut acele banci verzi. Sute si mii de saruturi fierbinti s-au consumat acolo, pe banalele banci din lemn. Povesti si istorisiri ale unor oameni pe care stiu ca nu-i voi cunoaste vreodata. Si batranii, obositi de ani, de griji, de viata lunga de ei vazuta, motaie incet si linistiti pe bancile verzi. Din lemn gros, masiv, crapat de caldura si straturi succesive de vopsea. Ma sunt si tinerii teribilisti ce stau asezati pe spatarul bancilor de lemn, cu picioarele, vorbind tare si hahaind, ce-i drept, uneori grotesc. Ori vreun indragostit proaspat parasit ce sta singur, pe o banala banca din lemn, intr-o zi de toamna tarzie, mohorata si ploioasa, asteptandu-si iubita ce va sa nu mai vie, gandindu-se la celelalte brate incolacite peste umerii ei rotunzi, ce se misca plini de viata, plini de dorinta, altfel, in alt mod, si nu cu el... Si cine stie oare, cat mai are el de asteptat pana sa vina, ea, din nou alta si la fel totusi, la fel, dar intotdeauna altfel ? Mai apoi, frunzele pica pline de moarte, ingalbenite pe pamantul reavan si mustind de apa. Si cate si mai cate destine prinse intre aceste banci, banale, din lemn, intre realitatea odihnei si a intimitatii la vedere, cu banci din lemn, cu oameni care mai de care, mai buni, mai rai ori mai veseli, serpuiesc zilnic, apatic, tomnatic, siguratic, poate abulic intre...bancile, banale din lemn. Istorioare cu banci banale...din....lemn.

Intre sens si contrasens

Eu cred ca lucrurile interesante se invart intre sens si inversul lui. Sensul existentei noastre se invarte, ori se plimba liniar intre noi, cu noi si pe langa noi (de cele mai multe ori). O luam usor cu metafore cu talc, ii dam sensului o nuanta de umor si de zambet. "Care este sensul TAU, in viata ?" Aceasta intrebare duce catre niste trairi, uneori extrem de puternice. Ce SENS ai in viata ta ? Care este drumul tau, omule ? Incetez cu intrebarile. Aici vine contra-sensul: cel ce se opune sistematic si cu hotarare sensului initial. De unde vine contra-sensul ? Este foarte interesant: noi cream mai degraba contra-sensul decat sensul initial. Si trecem prin experiente cel putin ciudate, ne frustram, doare si ustura. Pentru ca noi vrem spre sens! Am o veste buna si una proasta: sensul nu exista. Asta nu inseamna ca nu exista vreun sens in existenta mea, de pilda, dar contra-sensurile exista. Ele sunt dorintele si sensurile celorlalti oameni din jurul nostru. Iar pentru ei sensul, asa cum am spus mai sus, nu exista. Unde este, deci, logica ? In perceptele introiectate! Sensul larg acceptat, care nu exista! Si abureala constanta intre percepte si vointa pura si umana a fiecaruia dintre noi! Intre ipocrizie si franchete. Apoi apar frustrarile, durerea existentiala, lipsa de sens. Si eu, de exemplu, repet intr-una greseli ce ma duc in durere, fara sa inteleg (sau fara sa vreau sa inteleg) ca, repetand greselile, iar si iar si iar, ajung la nasterea propriului meu contra-sens. Si cum se face, oare, ca ajungand in acelasi punct, simt aceleasi lucruri si ma intreb din nou: "Ba, cat poti ma sa fii de prost ?" In realitate, sper ca sensul meu, inexistent dealtfel, sa apara ca si cum s-ar naste, ar aparea, din dorinte! Este gresit? Habar n-am... Din pacate, observ faptul ca oamenii stiu ce-si doresc, stiu si cum sa faca sa-si indeplineasca dorintele, dar nu o fac. De obicei din cauza contra-sensului celorlalti. Unii ii spun presiune sociala, altii ii spun constiinta, ceilalti ii dau numele de morala...si sunt doar aceeasi forma de auto furt al caciulii. Sau nu! Pentru ca acest popor a fost foarte sarac in marea majoritate a existentei lui, a introiectat valorile sociale cu o asemenea putere, incat pana si sexul marital a devenit un pacat. Si asta pentru ca granitele interpersonale sunt atat de sterse si de fine, incat, in familii, nu se stie exact cine si ce este: femeile au devenit barbati, barbatii au devenit femei, bunicii sunt copii, copiii au devenit bunicii tuturor! Si in clipa in care apare vreo rezistenta individuala in acest haos generalizat, "socialul", "familia", etc., se rascoala cu putere si ingroapa individualitatea! De cele mai multe ori reusesc, si, tendinta catre libertate si individuatie este sugrumata... Asta este marea diferenta de mentalitate si atitudine dintre occident si Romania, dupa parerea mea. Si pentru ca saracia apasa, apasa foarte tare, pentru ca insecuritatea bazala este enorma, oamenii aleg sa traiasca ipocrit, fara valori personale, fara a-si putea valorifica varfurile si calitatile. Calitatea vietii se duce de rapa, oamenii se perimeaza foarte repede si umplu cimitirele prematur. Ingeniozitatea, productivitatea, creativitatea, pofta de viata este aproape abolita. Cum sa poti sa ai o viata sociala corecta, in conditiile in care eu-ul tau, personalitatea ta, depind simbiotic de alte cateva persoane? De aici si problemele economice! Nu stie nimeni ce are de facut, sau ceea ce face, face prost, fara chef, fara pofta de viata, fara vreo recompensa, fara sa astepte nimic in viata lui, decat o existenta terna, aproape de etern. Eternul cantat pe la biserici. Chiar daca ar exista, oamenii nu-si pot alege un sens. Nu au de unde, nu sunt valori, nu exista constiinte mai inalte, nu au modele. Sens ? Nici pe aproape! Ce este oare de facut ? Era o reclama...mai de mult: "fac ce vreau, dar stiu ce fac!". Acesta este sensul cel inexistent. Aproape sa stii ce vrei, si, bineinteles, aproape sa sti ce faci. Restul va deveni istorie! Imi cer scuze pentru generalizarea grosolana, sunt convins ca exista si exceptii.

Taci!

Ma simt invins azi.
Se mai intampla, din cand in cand, nu e nimic grav.
De fapt am inceput sa ma obisnuiesc cu asta.
Cred ca exista o forma a momentului in care te simti invins.
Macar ca lupta merita! Doar ca am obosit, si sunt clipe in care imi pierd speranta.
Ce s-a intamplat? Nu o sa spun "nimic" desi asta imi vine pe limba.
Am pierdut din masti, am pierdut din masti, mi-au cazut una dupa alta. Apoi lumina a devenit mica, lumea s-a inghesuit...erai suflete gol, mic, cazut in zapada. Ghemuit pe mormanul murdar, cu capul pe o bucata de gheata. Te priveau toti cu ochii lor inchisi si orbi si ...muti de uimire, dadeau din umeri a paguba. Stoluri de ciori croncanitoare si cenusii planau amenintator. Doar el din zapada murdara scancea incet cu ochii lui albastri, fara glas, fara lacrimi, fara sens.
Erai acolo, muti si orbi, negri, apasatori in zone ascunse ale unui labirint intortocheat si fara sens. Ce am mai putea face ? Ai putea sa te arunci intr-un volum urias, de munca si de orbire datatoare de sens. Apoi sufletul acela aproape mort si inghetat se va innegri, va sufla in lumanarea pusa la cap si va disparea in neant.
Oamenii cei orbi vor uita ce a mai fost, vor spune ce au mai spus, banal, retoric, stereotip.
Apoi dor, o vom lua iarasi de la capat, iarasi in balti de sange statut.
Iar lipsa de sens?
Sens ...

Baaaiiiiii....

In prezent!
Da, ma, in prezent!
Chiar cred ca mintea imi joaca feste...
In fantasma fiind ma gandeam la afectiune!
Un cuvant vulgar dealtfel.
Deunazi am simtit cum ceva imi paraseste corpul.
Asa si cu afectiunea.
Sunt victima perfecta, si ma urasc pentru asta.
Apoi iarasi ma voi fi linistit, si toate cele vor fi asa cum am mai fost.
Ma urasc pentru ipocrizie.
Pentru lasitate, pentru curaj!
La naiba cu toate! Cu tot!

Al vostru in mandrie si cu serenitate,

Paiata