Cirese

Printre frunzele late, un pic rotunde, caldura a inrosit ciresele...
Purtau cirese rosii, coapte, dupa urechile fine, si parul blond. Admirau tufele de macese, rosii sau roz, dupa caz.
Au fost apoi prin cerul senin si rece al serilor instelate.
Linistea era umbrita doar de florile nocturne ce se deschideau cu pocnete de mirosuri.
Intre el si ea, erau doar milimetri de ecouri ale pielii.
Pareau vesnici, priviti de jos, de acolo de unde numai cei ce nu sunt ca ei pot fi.
Emanau a vesnicie, secunda dupa secunda, minut dupa minut, ora dupa ora...
Nu ar fi numarat nimeni, dar parul blond crestea, ochii se umezeau si, devenind si mai albastri, acaparau norii racorosi, si atat de necesari in vara...
De jos, ploua cu flori de tei.
Si a rupt furtuna ciresul.
Si au coborat abrupt odata cu picaturile de parfum...
Apoi, sub frunze moarte sedeau, intinsi, unul langa celalalt, cautandu-si degete, hranindu-se unul pe celalalt fiecare pe rand din ei insisi.
S-au intors, astfel, in ei, prin ei.
Doar oglinda cerului ramane la fel de parfumata...