Ceata si roua.

M-am intalnit pe-o strada din centru, o strada circulata de foarte multa lume, cu roua. Se lipea de oameni, de frunze, de flori, de tablele ruginite ale caselor parasite de mult. Oare cine a locuit in acele case si ce destine i-au impins afara din lumea in care roua se lipeste de oameni? Cine, cum, cand si mai ales ce flori au daruit si cui, ce dureri au avut, de ce? Printr-o formula usor de ghicit si usor de aplicat, descopar uimit ca oamenii sunt la fel. La fel ca roua. Uzi si lipiciosi. Apoi cand se incalzesc, roua dispare, se usuca si oamenii devin uscati si nervosi. Da, da. Roua fuge la prima sclipire a razelor e soare. Se ascunde in nori si devine ceata. Bine, dar ceata? Cum de ea, care a fost roua, ascunde acum de priviri oamenii intre ei? N-as putea sa ghicesc si mi-e si frica sa incerc. Ceata nu se fereste nici macar de razele soarelui, ci le indura raspicat si cenusiu. Dar la ce nu rezista ceata? La vant. Iar vantul usuca roua si oamenii devin uscati si reci. Aproape ca deloc nu-mi iese aceasta socoteala ciudata. Unde este roua? De ce s-a transformat in ceata, apoi a fugit? Si oamenii aia...ce oameni...ce...
Apoi cea mai frumoasa perioada a rourilor este insasi dimineata. Cand poate ca este ceata. Dar dimineata este proaspata, noua, o speranta.
In care oamenii ies uzi pe strada, curati, proaspeti si cand si cand isi mai si zambesc. Cum adica isi zambesc? Ei asta-i....au un interes. Este evident, ce vrea sa se spuna prin zambete? Cum adica zambete ? Fereasca Dumnezeu. Ah sigur este vorba despre un interes. Da, sigur are interesul sa...Dar am mai facut asta. Si din roua si din ceata am modelat un nor diafan. Da, da, diafan si transparent. In care exista ceva intangibil. Ca si cum oamenii ar putea sa fie liberi. Liberi sa...liberi sa...
Mi-am dat seama: in nici o inchisoare roua nu apare nici macar dimineata. Este unori ceata, dar nu ca sa fereasca pe cineva de vreo privire indiscreta. E doar ceata si atat. Si doar intreb, si eu ca un filosof falit:
- ce este libertatea
- ce este adevarul
- ce este dragostea
- ce este iubirea ? Si am pus un semn al intrebarii tocmai aici. Adica la ...
Si urmeaza simplu ca o consecinta nici macar logica. Dar....frica. Frica de mine, frica de tine, frica de noi, de mirosul tau, de vocea ta, de mana ta, de ceea ce imi hranesti, cu ceea ce ma hranesti, de ceea ce-ti dau si ce-mi iei. De schimbul de roua si de ceata. De ud si de lemn. Si de miros de toamna.
Si plangi pentru ca ai ramas singur. Si singur vei ramane, gheata si flacara molcoma, mica, tot mai mica....pana cand ...lipsit de puteri te intorci pe partea celalta si regreti ca roua nu ti-a mai dat inca o data, acel ceva ce te infricosa teribil.
Dar destul pentru azi. Ceata a inceput sa se prosteasca si sa cada fara sens pe trotuar. La o fereastra cineva are o mucata rosie.
Si Doamne cat de frumos miroseai ieri...