Cioburi si mici tandarele.

Oare ce ti-ai putea inchipui ca as vrea de la tine? Acoperisul facut tandari de o explozie muta ? Implozia atingerii dintre degete? Viata ta ? E prea putin, mult, mult prea putin. Dorind in felul asta te voi pierde printre gratiile inchisorii acestei lumi atat de concrete.
As vrea sa te intreb daca-mi vrei trecutul. As vrea sa te intreb daca-mi vrei viitorul. Sunt ele relevante ? Iti vor putea ele spune ceva despre ce sunt, sau am fost, altfel decat prin prisma propriilor mele amintiri? Caci ce voi fi nu am de unde sa stiu, as vrea sa nu aflu dar nici nu ma sperie.
Ce as pute sa vreau de la tine? Ce? Ce-mi poti da ? Si pentru ca raspunsul oricum nu-l astept si nici nu vreau sa-l aud, efectiv nu-mi pasa...nu vreau sa stiu, nu, nu.
E mult, mult, mult mai important pentru mine sa stiu ce as putea sa-ti ofer. Nici nu te cunosc, poate nici nu-ti doresti asta, dar iti solicit violent sa-mi spui ce as putea sa-ti ofer. Si sa nu-mi spui ca am facut porumbeii sa zboare alergand si urland catre ei ca as vrea sa le dau de mancare. Iti solicit, iti cer, da-mi, da-mi ocazia sa-ti dau ceva. Orice, cere-mi vreau asta de la tine, ca un copil rasfatat si supraprotejat. Vreau acum sa stiu ce-ti pot da, si te rog sa-mi raspunzi!
Nu am nevoie decat de asta. Nu te voi intreba pe cine ai iubit, cui apartine viata ta, si ce o sa faci in viitor. E o nebunie. Si ce daca! E singura forma in care pot, sau stiu sa ma fac util, in care ma iubesc...in care nu ma sufoc, in care...
Sa nu te sperii. O sa-mi iau cutia cu maimute si am sa dispar in multime.

Ti-am zis...