Sihuri si distihuri

Adica versuri.

Versuri in care oglinzile se sparg in cioburi mute. Iar omul de geniu este doar un frustrat.

Dar in clipa in care se produce soarele in ochii verzi, oglinda se reconstruieste din cioburile galagioase ale zambetelor de drag. Este ca la cinema. Ecranul alb, reconstruieste imaginile proiectate de cineva, dar invers. Stanga devine dreapta, drapta devina stanga, iar degetele...intr-o inclestare electrica trimit emotii inefabile pe oprajii rosii. Am ales sa ma simt liber in ochiul tau. In pleoapa pe jumatate lasata privind coroanele copacilor cum se leagana sub norii calariti de vant.
Imi amintesc cum de fiecare data cand m-am gandit la tine, inainte sa te cunosc, erai la fel.
Iar acum tot spun sunt aripile fluturelui efemer. Nu am inteles de ce ar tine cineva in insectar...fluturi.
Mi-ai spus ca, de departe, catusele au ruginit. Chiar daca suntem prizonieri in scopurile astea efemere.
Idealizez ?
As vrea sa-mi proiectezi viata pe ecranul alb desfasurat in sala de tribunal. Tu o sa-ti alegi locul inculpatului, tu vei fi procuror, judecator, calau.
Si asa cum ai mai facut, te vei condamna, inainte de judecata, iar calaul nu-ti va tine nici un recurs. Lama toporului hidos, iti va taia doar aripile. Cata pierdere...
Insa ele se vor ridica deasupra norilor si te vor urmari toata viata, implorandu-te sa le primesti inapoi.
Voi consemna executia si voi arunca foaia-n foc. Nu-mi plac. Si nici nu vreau sa stiu, si nici...
Iti vad aripile, ti le vad, vezi si tu ?

Happy End!