Toate aceste epistole sunt scrise la persoana intai.
O sa stai pe marginea santului si o sa astepti ca masina pline de vise sa faca pana in dreptul tau. Apoi, discreta si nevazuta, o sa-ti faci loc cu coatele printre multimea formata din imaginile tale de sine, si din dublurile pe care ti le creezi in raport cu ceilalti si o sa primesti doar un vis neterminat si frant. Ai sa te intrebi care ar fi fost finalul si nu ai sa sti ce sa visezi dupa asta.
Ai dat nenumarate forme fiintei si ai nascut atatea finaluri incat ai obosit sa iei inca o data o noua forma. Atunci ai pus mana pe taste si ai scris violent batut cu pumnul in masa imaginara a opozitiei asupra nervilor tai.
Si in atingerea lor, am simtit pe pielea mea mirosul ochilor tai verzi, a respiratiei sanilor albi si a zambetului discret aruncat peste tot cu bunavointa.
Si ai pus pretul pe tarabele incarcate de zarzavatul verde peste care iti treci ochii in graba.
Verde, verzi, ochii verzi doar in reflectia soarelui si a lacrimilor.
Si povesti despre atingeri deocheate si vise de prost gust.
Si stiu doar ca simt ca, intr-un fel, oglinzile s-au pus fata in fata si reflectia lor se multiplica la infinit.
Asta e tot ce pot sa-ti spun.
Iar visul va ramane neterminat pentru ca, frant fiind, permite orice fel de final...