Nastere...si...

...de Craciun...se ofera cadouri, se fac tot felul de pregatiri...mi se par departe de mine si desuete in ...comportamentul oamenilor ce...
"La steaua care a rasarit...", iar magii plecara in urmarirea ei, nestiind daca steaua mai exista macar, ori amprenta ei luminoasa e...la fel de efemera ca ...totul...
Cautam salasul cald in care sa nastem fiecare din noi. Ne invartim prin lume, ne uitam peste tot la toti la oameni la...si tot ce ne dorim e sa nastem linistit, steaua noastra, creativitatea noastra, individualitatea...si trecem iar si iar prin fata ieslei si a luminii stelei ce nu doar odata a rasarit...
Copiii, da, copiii fiind durerea mea cea mare...am o slabiciune teribila la copii.
Am vazut multi copii nascandu-se si traind si crescand si...am vazut si copii morti, devastati, oase reci si urme a unei existente prea iuti, prea putine, prea...
Ati fost copii ? Pacat, inseamna ca daca nu mai sunteti ati murit deja...n-ati avut niciodata senzatia de raceala a mortilor vii? A oamenilor care nu vor mai putea naste...nimic, nu copii, dar poate sa se renasca pe ei insisi, sau a dragostei de care si pe care...
Nu-mi doresc nimic de la acest Craciun...imi doresc doar sa pot renaste in liniste, imi doresc sa te ajut sa reexisti...sa fi persoana care ti-ai dorit sa fii si sa ai viata pe care mi-o doresc pentru tine. Imi doresc sa-ti daruiesc viata ta, facandu-mi propria viata cadou tie.
Doar din egoism.
Secretul? A darui...Ce, cat, cum, amanunte...orice, oricat, oricui? Oricui...are nevoie, oricui...merita?
Merit, meriti ? Nu ma intereseaza...doar daruiti, sacrificati ceva, oferiti...pentru ca asta inseamna...pur si simplu acel teribil de complicat...a iubi.
Ce-mi doresc de acest Craciun...?
Sa adormi cu mana pe mine...sa ma trezesc cu mana pe tine, sa-mi clatesc ochii cu tine, cu ochii tai...si chiar de-ar fi sa ma doara partile rupte din mine pentru tine, am sa ma vindec din zambetul tau...
Si poate ma doare, si poate nu-mi vine bine sa te vad ...plangand...in linistea fara de lacrimi. De Craciun? Imi doresc sa renasti, sa pui durerea in tolba cu amarciune si lacrimile sa le arunci in marea cea sarata. Imi doresc pentru tine de acest Craciun zambetele de copii si fire de bradut frumos mirositor ...imi doresc...sa fiu iar eu cu tine prin tine.
Imi doresc sa-ti ofer, sa-ti fac un cadou...prin eu, iar eu prin tine sa fiu cadoul meu...
Iar la anul sa renastem din dragoste...pentru ca aceasta e cel mai frumos...cadou...
Craciun linistit dragii mei!

Despre incredere si...altele

As da 10 ani din viata sa pot oferi incredere. Mai deunazi cineva mi se destanuia ca a pierdut o fata de 17 ( prin sinucidere ), pentru ca a avut prea multa incredere. Persoana respectiva, ei bine era demolata emotional...acuze peste acuze, sentimente de vinovatie amestecate cu revelatii tarzii...La ce bun...increderea excesiva vs lipsa de incredere...duc la aceleasi deznodaminte triste...suspine, pareri de rau...dar daca as fi avut incredere, dar daca as fi ascultat mai mult?
Dar daca...ce iluzie a sinelui - proiectie asupra celuilalt, in care el nici macar nu banuieste ca e acolo.
Vreau sa va vorbesc despre incredere: dar nu luati de bun tot ce am de zis. Mergem pe incredere?
Sa presupunem ca nu ...Pentru cine ar fi mai placuta supriza increderii neacordate? Pentru cel ce o asteapta si n-o primeste sau pentru cel ce-si da seama ca ...a judecat inainte ca lucrurile sa se fi intamplat fie si intr-un virtual...
Despre ce vorbim, despre incredere? Aaaa increderea, acea situatie ce-i vecina cu ipocrizia, cu minciuna, dar si cu asumarea unei greseli, cu altruismul, cu jertfa poate...
As vrea sa va vorbesc despre incredere...la intrebarea "aveti incredere in dvs", 99,9 % ar spune da...realitatea fiind inversa, stramba, ciudata...ca realitatea in care ne scaldam plini de incredere, de emfaza chiar...totusi, totusi, increderea acordata e atat de puternica, incat pe mana celui ce acorda incredere poti merge pana in panzele albe...naivitate, imi puteti spune. Nu ! va contrazic, naivitatea nu are nici o legatura cu increderea...ci doar cu a profita meschin de cel ce-ti acorda incredere...Ooooo, dar eu am avut incredere in tine ! In mine ? De ce n-ai avut incredere in tine de la inceput, refuzand sa ai incredere in mine. Te-ai mintit ? N-ai acceptat realitatea ? Ori poate ca ai fost atat de frumos ca ai inchis pentru o clipa ochii si te-ai mintit, spunandu-ti ca ...n-ai facut decat sa ai ...incredere.
N-as vrea sa credeti ca am vreo polita de platit. Nu, nu-s atat de las incat sa ma folosesc de increderea data de ipocrita fata a ecranului sa lansez sageti otravite. Nu, nici vorba, as vrea sa aveti incredere ca pot spune tuturor in fata ce am de spus. Din acest motiv fac gafe. Uneori chiar mari, pentru ca am prea multa incredere in mine, in onestitatea mea in puterile mele de a arata, ca, pot fi de incredere...Ce greseala...ce imenesa greseala...si cata suferinta...
Adevarul e ca nu-i vina mea: parintii mei, fiind de moda...veche pentru zilele noastre, m-au invatat sa fiu cinstit si sa am incredere, sa iubesc oamenii si sa-i repect, sa-i ajut si sa fiu..., ei bine, ati ghicit, de incredere.
Dar eu, mic pigmalion ratacit prin vremuri tulburi, nu fac decat sa ranesc, sa ciuntesc si sa ma lovesc singur, pe la spate, prin cea mai cruda metoda inventata de omenire...increderea pe care nu reusesc s-o insuflu, dar de care am disperata nevoie.
De aceea, va jur ca-s cat se poate de uman si de mic, incat sa nu fie nevoie sa va bazati vreodata pe increderea mea. Va declar deschis ca nu sunt de incredere si ca nici nu merita sa investiti asa ceva in mine.
Tocmai de aceea va implor sa aveti incredere in mine...
Si de n-o sa aveti incredere...nici nu o sa ma supar.
Imi pare foarte rau doar, atat pentru fetita ce s-a sinucis cat si pentru asistenta sociala care a avut prea multa incredere...17 ani...un copil...incredere...
Noapte buna....

Sange

Dintr-o ciudata, cel putin ciudata fire, a caror amestecuri de rase pana si mie mi-e stranie, va declar deschis ca-mi place boxul. Da, nobila arta, a luptei egale, sau aproape egale dintre doi barabati cu pumnii goi. In trecut, pumnii erau goi si concurentii nu purtau casca. Curgea sangele si fiecare din ei lupta in cele din urma cu el insusi sa termine cele 12 sau 20 de reprize impuse.
Ati privit vreodata sangele arterial curgand? Este irizat de mii de bule de oxigen. In contact cu apa aproape ca fierbe iar la cald se coaguleaza straniu strat dupa strat. Foarte interesant in opinia mea.
Ei bine, acei pugilisti se luptau cu pumnii goi avand curajul sa-si asume lupta. De obicei, unul dintre ei pierdea lupta, dar amandoi, fara exceptia pierdeau batalia. Cine castiga totusi ? Pariorii, cei insetati de sangele lor,oamenii simpli, multi gura casca, ce in vartejul luptei altora s-au dedublat, considerandu-se ei acolo. Si frica. O, da frica. Frica te face sa gandesti sa reactionezi, sa te aperi. Adrenalina, cel mai la indemana drog al omului...
In natura, lupta nu e nobila. Oponentul moare. Apoi nenumarati necrofagi isi vor duce existenta din hoitul celui ce a pierdut.Nu-i nobil , dar asa e viata. Si cum viata copiaza natura...si noi...
Intotdeauna am tinut cu cei mai slabi...efortul lor de vointa m-a impresionat profund, iar lacrimile infrangerii mi-au parut mai cinstite decat medalia invingatorului. Chestie de pozitie.
In box, pierzatorii erau purtati pe brate ca si campionii. Cauzele erau diferite. Dar intotdeaua o lupta pasionata mi-a atras atentia. Poate doar fac parte din cei mici si ...poate fac parte din cei mici ce se bucura la vederea sangelui...
Iar eu sunt un sentimental fara pereche. Gresit, sunt doar un sentimental, perechea fiindu-mi la gura deltei...

Vise haotice...

...provocarea, caci despre asta e vorba..., ei bine, provocarea omului e una spirituala, fie prin cautarea adevarurilor absolute fie, poate, prin cautarea dumnezeirii, a starii sufletesti superioare.
Ce cautam ? Totul, nimic. Nimic, totul ....si asa mai departe. Atingem totul si-l transformam in nimic, nu vrem nimic si atingem tot...intre tot si nimic aflandu-se...visul, sau ...celelate forme profane ale visului, scopul, telul...
Nu despre visele mele e vorba, ci despre visele ei, a lor, a lui, a...si am sa ma opresc o clipa din aceasta fuga si am sa intreb: ce visezi? De obicei mi se raspunde "nimic", de catre toata lumea, fara exceptie, toata lumea fiind definitv ancorata in realitate. Ce trist...cat de trist sa fi ancorat in realitate, sa nu visezi, sa-ti derulezi existenta fara sa ai parte de rasuflarea taiata de un vis pe care-l visezi acum sau, de care tocmai ti-ai adus aminte...
Pentru ca cea mai temuta persoana din viata ficaruia e propria persoana.
Iar visele sunt ucise acolo, macelarite in ceea ce eu as numi genocidul suprem. Inutil sa mai adaug ce fel de om e cel care ucide visele altei persoane si care incet, incet dar sigur erodeaza, sfarama, anuleaza...
Promisiuni ? Nu...certitudini si zambete. Un radio isi ravarsa lumina becului chior in camera invelita in intuneric. Ma intreb, daca n-ai fi existat...? Oare cine te-ar mai fi facut sa visezi in liniste, cu picioarele calde invelite in patura moale, iar caldura respiratiei sa-ti bata usor si catifelat in crestet...caror zambete de copii am mai fi raspuns cu atata placere si daruire, astfel incat sentimentul acela atat de placut sa fie prezent...iar primavara sa cante la balcon intr-un intai al copiilor cantat chiar de ei.
Am avut un vis ciudat ce mi-a provocat frica. Persoane ciudate bantuiau visul meu plin de soare si palmieri. Un hotel frumos, parasit, abandonat in soarele africii. Pamantul rosu se oglindea in ferestrele murdare de praful specific. Oare cate momente de placere, de odihna si de liniste au oferit camerele acelea acum goale?
De ce oamenii nu se uita in urma ?
Pentru ca uita sa aiba vise, sau si le reprima in asemenea fel incat viitorul ii sperie, iar trecutul e ingrozitor. Pentru ca e mai usor sa negi ca ai existat si nu-ti asumi existenta viitoare.
Pentru ca ...de 1 iunie am de oferit un buchet de flori. Copii, vise...nici eu n-am inteles ce am scris.
Dar imi pastrez visul...

Explicatii

Un pahar de vin rosu..."de-ai fi tu salcie la mal, m-as face rau la umbra ta...o stea pe cerul de opal, de-ai fi, in noapte m-as schimba...". Superbe versuri ale lui Mihai Maximilian. Si o reverie haotica-mi cuprinde universul zdruncinat de atatea si atatea sentimente si furii a caror explicatii imi sunt cerute de persoane care chiar nu merita aceste explicatii. Si devine cu atat mai trist incat, dupa regula "hotul striga hotul" ma simt intr-o comedie a carui final lasa sala intr-o stare de manele si miros de fum de gratar si mici.
In urechi am zgomotele strazii. Astazi chiar a fost o zi agitata. La supermarketul din cartier lumea era extrem de agitata. Probabil ca rupt fiind de realitate am meritat sa fi lovit de vreo 3-4 ori de caruturile celor care considerau ca nu ma misc suficient de repede. La casa, un domn a deranjat teribil casierita cerandu-i sa cumpere un dvd a carui pret nu corespundea cu cel de la raft. Dar omul chiar a vrut acel film, deci a deranjat casierita. Nesimtitul! Acesta, i-a urat casieritei o duminica frumoasa, iar ea i-a aruncat o privire ingrozitoare. Oare ea nu-si dorea o duminica frumoasa ?
In drum spre casa, un alt domn nu prea binevoitor, mergea cu autoturismul din dotare pe contrasens. Cel de pe sensul corect nu l-a lasat in ruptul capului sa circule pe acolo: "Fir-ati ai dracului de tarani!". Al doilea avea dreptate, dar cum tot poporul duminica dimineata e la shopping, era mare aglomeratia, si... totusi cred ca un pic de toleranta n-ar fi stricat in cazul de fata. Chiar si pentru moscaiti ca mine care considera supermarketurile celel mai comuniste si consumiste locuri de pe pamant. Pana la urma din cele cateva sute de produse "aleg" cateva mii de oameni pe zi. Am vazut :"In cautarea timpului pierdut" la pachet. Am mai vazut cum se scormoneste in maldarele de haine la pret redus. Toate la fel, exact la fel...oare dupa ce-or fi scormonind oamenii aia acolo? Aglomeratia devine insuportabila la raioanele cu produse alimentare. Femei aberante si diforme isi dezvaluie suncile aplecate asupra produselor de iaurt dietetic. In cos oricum au 2-3 kg de mici, 3-4 beri si 2 paini...in medie. Ah, la deschiderea acestui supermarket sortimentul pave nu era cumparat de nimeni ( nu se mai vazuse asa ceva ). Au trecut 2 ani si acest sortiment e vanat cu pofta in rafturi. Cam atat dureaza rezistenta romanilor la nou...
Spre sfarsitul zilei, acestei frumoase duminici, intr-o discutie nu tocmai principiala am aflat ca toti barbatii sunt niste porci, deci ma aplec sub aceasta caracteristica. Dar draga mea, porcul e cel mai vandut animal din istorie: atat ca simbol, cat si pentru celelalte calitati ale lui. Apropos, stiati ca porcul nu transpira ? Din acest motiv se tavaleste. Ori in noroiul propriu ori in alte paturi. Cearsafurile se spala, sentimentele nu. De aici probabil ca vine placerea barbatilor de a se uita la lupte in noroi. Cu femei. Chestie de satisfactie orgolioasa si rautacioasa.
La mine la serviciu exista un tigan, negru si cu mustata. Acesta este responsabil cu psi-ul. Dar el e negru taciune! Acest om are un tic verbal: pronunta foarte des cuvantul "sincer". Sincer ne povesteste cate-n luna si-n stele. El sincer nu se pricepe la unele lucruri, dar sincer. Sincer, sincer, sincer...incat ma intreb ...sincer, el chiar crede ca prin sinceritate poate manevra pe cineva ? Pentru ca sincer va spun, mi-e atat de greata sa fiu sincer incat am de gand sa va mint crunt de acum in colo. Si asta cat se poate de sincer. Sinceritatea n-are valoare. Minciuna in schimb, are o substanta de-a dreptul fascinanta in lumea ipocrita in care ...nu, nu traim ci doar subzistam, nici macar nu existam, dar suntem...si cu cat e mai mare suferinta pe care o resimtim cu atat vom sti ca am existat mai mult decat...un indice de cosum intr-un supermarket.
Sincer? Nu, dar va implor sa ma mintiti frumos.

Furtuni

Pentru ca zilele astea sunt intr-o furtuna emotionala si sentimentala ce parca nu are sfarsit, va transmit urmatoarele:

Urasc sa mi se spuna "Te iubesc".

Nu voi mai spune la randul meu acest lucru

Nu cred, nu mai cred in lacrimi si promisiuni de dragoste. N-am vazut pana acum nici o persoana se la respecte. Nici eu nu o fac.

Voi incerca cat pot de mult sa nu mai salvez pe nimeni de nimic. Fiecare este artizanul propriului dezastru, de ce as munci sa evit asta? Si mai ales...pentru cine ?

As vrea sa intalnesc persoana pentru care merita sa lupt. Deocamdata nu am gasit decat crunte dezamagiri. Dar crunte, nimic mai putin.

In clipa in care incep sa ma indragostesc, va rog sa-mi aduceti aminte ca nu accept sa mi se spuna "Te iubesc", plus o succesiune de dusuri reci. Multe.

Daca totusi ma voi indragosti, va rog sa ma impuscati.

Nu exista dragoste, exista doar propriul interes. Iar acesta, de obicei, nu-i al meu.

Pentru mine, nu merita sa se riste nimeni. De aceea nimeni nu ma poate iubi. Deci va rog din nou sa ma impuscati.

Decat o promisiune nerespectata mai bine un "merde alors". Nu voi mai cere nimic. N-am nimic de oferit.

Urasc dragostea in toate formele ei. Mai putin cea paterna, de care oricum nu voi mai avea prilejul sa ma bucur.

Incerc sa ma transform in cea mai rece persoana pe care o cunosc. Rezultatul va fi surprinzator. Pentru mine.

Vreau sa ma internez la psihiatrie. Ca sa ma imbolnavesc.

Cinismul e arma celor slabi. Eu imi doresc sa fiu doar logic.

Si in cele din urma rautatea suprema de care sunt in stare: voi face astfel incat sa fiu asteptat cu orele, astfel incat persoana care ma asteapta sa devina bolnava, sa idealizeze pana si respiratia mea.

Am zis!

Si alte raspunsuri....

...si pentru ca suntem in permanenta cautare de raspunsuri si motive...acest Michelangelo, desigur, poate cel mai important artist renascentist, a devenit indragostit de opera sa...cum s-ar putea intampla altfel, in clipa in care propria creatie devine insasi viata ta...sau viata ta propria creatie, si cum ai putea sa-ti privesti creatiile, sau aportul, sau chiar si o simpla influenta altfel decat cu spiritul momentului in care ai creat, influentat...si viata ta insufla viata altor persoane, asa cum acest splendid Moise a fost somat sa vorbeasca, fiindu-i ciuntita perfectiunea cu insasi ciocanul care l-a creat pentru refuzul de a vorbi perfectiunii mainii, sufletului si a divinitatii creatoare.
Oare cum ar fi putut minunatul artist sa-si repudieze opera, atat de minunata dupa parerea mea, creata in acele atat de tulburi vremuri si care dainuie peste secole? Cand din insasi viata sa au fost create, din talentul daruit de Dumnezeu, din vointa proprie si creativitatea specifica doar omului ca fiinta. De ce oare n-a vorbit Moise, si de ce nu vorbeste nici astazi din sclipirea marmurei albe din care este creat? Pentru ca nu voce ii trebuie lui, pentru ca verbalizarea ar fi un sacrilegiu adus genunchiului ciuntit...
Oamenii se uita si trec cu milioanele pe langa aceasta capodopera, iar ei, in ignoranta lor nu intuiesc zbuciumul intern al creatorului sau. Asa cum si acesta poate, intr-o zi obosit fiind sa-si priveasca in ochi creatia si existenta, a considerat-o doar un bloc de marmura alba...
Toti ne indragostim de propriile creatii, incepand de la naivele picturi din copilarie, pana la marile noastre realizari si ne contopim cu ele, si prin acele creatii ne dorim, existentialist, sa dainuim peste ani, secole, milenii, si toti, absolut toti vream ca opera sa fie perfecta, infiorator de perfecta, astfel incat sa fim nevoiti sa dam cu ciocanul in ea ..." vorbeste monstrule"...nevrand sa acceptam ca de fapt, monstruoasa nu-i creatia noastra ci noi insine, prin reprezentarea a ce credem ca vrem sa oferim interlocutorului ca fiind creatia noastra perfecta, vesnica...totala si mai ales...Moise...
Oare cine nu-i un mic pigmalion? Cine nu-si iubeste creatiile ?
De ce o iubesc ? Pentru ca sunt un mic, sau nu atat de mic ...indragostit....

Poate un raspuns...

Am sa incerc in randurile urmatoare sa zugravesc o imagine proprie spiritualitatii romanesti, rurale, undeva, intr-o zona de deal, departe, in negura vremurilor....
....casele sunt mici, in general de pamant in lati, fiecare casa avand totusi propria personalitate. La ferestre, basici de porc intinse sa nu intre vantul. In "casa mare", doi adulti, 3 copii, o pisica...
In soba, o radacina de fag sparta cu toporul dezmorteste camera...
E spre dimineata, si tot ce sufla doarme. In cotetul pasarilor, cocosul se agita: e semnalul de trezire al capului familiei. Acesta se trezeste si pios, se indreapta catre partea estica a casei, se intinde si isi face semnul crucii: multumesc Doamne ca sunt sanatos...si ca am prins si dimineata asta. Pisica isi scutura labutele intr-un vis pe care nu ni-l va putea impartasi vreodata. Tatal, isi clateste ochii cu apa abia incalzita de radacina de fag si iese in gospodarie. Zapada abia cazuta reflecta lumina lunii si totul e parca invaluit de un fum irizat. Nu conteaza cat e ceasul, cocosul intotdeauna canta la aceeasi ora...si iata, nici de data asta nu m-am inselat. Omul isi termina treburile prin curte si se grabeste sa se incalzeasca la soba ce trage parca caldura din el.
Copii se foiesc iar mama se inchina evlavioasa inainte sa-si puna basmaua. "Omule, azi e zi mare, ai grija ce faci...". Acesta isi potriveste caciula pe cap, isi strange chimirul si pleaca...are iarasi lemne de adunat, inainte de a merge la biserica. Femeia strange colaceii pregatiti de cu seara si lumanarea...copii veseli scot nasul afara si topaie ca niste miei...
Femeia enervata striga dupa ei si-i ingrijeste. "Copii azi e zi mare, sa nu ma faceti sa strig la voi"...retoric isi sopteste ca stie ca oricum nu se va intampla asa.
Lumea se aduna din cele 20-30 de case...biserica asezata in mijlocul lor e un pic mai inalta, de lemn...picturile naive usor afumate isi arata sfintii cu ochi mari si blanzi. Portile imparatesti sunt inchise si lumea se inghesuie...barbatii cu capul descoperit mai in fata, si femeile, susotind mai in spate. Se dau acatiste pentru sanatate si copii. Oamenii sunt adunati laolalta in jurul celei mai importante persoane din viata lor. Dumnezeu. Mosii cu barba alba si lunga vegheaza, din calitatea lor de epitropi, la linistea si armonia acestei procesiuni. Slujba dureaza putin, oamenii trebuie sa plece la munca...Preotul primeste colacii de la femei si-i daruieste copiilor. Acestia ii infuleca lacomi, dar dupa atat post...Soarele se iteste din varful dealului parca intr-un semn divin. Oamenii isi pleaca capetele smeriti...ei stiu ca intre moarte si divinitate e numai viata, iar viata inseamna pacat. Si singura lor scapare e Dumnezeu, iar pacatele lor sunt cu atat mai mari cu cat sunt mai calici, hapsini...
Biserica se goleste usor...intr-o procesiune parca vazute de secole...chiar vazuta de secole din tata in fiu, din mama in fiica si doar dorinta de a invata ii impinge catre tarimuri nevazute ale imaginatiei si dragostei de viata.
Barbatii se grupeaza si merg la taiat de lemn, femeile catre case la gatit si la ingrijitul copiilor, copii la joaca, batranii in vise, iar cimitirul e plin de luminite galbene, palpaitoare.
Soarele cade repede catre celalat deal. Seara se lasa iar frigul devine tot mai patrunzator. Saniile cu lemne se intorc spre sat. Gazul e putin si lampa face fum, iar famila se strange sub icoana, cititind ruga....da Doamne sa ne trezim si maine...si sa fim sanatosi...

American drim

Totul a inceput cu un vis. O, da visul american. Libertate inainte de toate, pana si aerul e acolo perceput ca rarefiat. Mai putin dens, deci miscarile sunt lejere, viata usoara, cainii cu covrigi in coada.Visul american: poti face ce vrei, cand vrei, cum vrei...libertate!
Si visul s-a materializat in cat se poate de pamanteana loteria a vizelor...american green card cu nuante de magazine doldora de produse "made in china", mancare ieftina si buna,si o atitudine de permanenta fronda..."sunt in america".Deci acum am inceput sa exist.
Eu n-as juca la loteria asta a vizelor din mandria prost inteleasa a unei persoane neobisnuite cu cersetoria si curvasaraia dusa pana la principiu de viata.
Dar visul american isi continua drumul impasibil, sub protectia a nenumarati inadaptati locali, care ar fi in stare sa ridice acest "american drim" mai presus de insasi existenta lor.
Si vreau sa va relatez urmatoarele: persoana x vine in Romania. In concediu sa-si viziteze rudele: mama, tata, sora, nepotul cumnatul. Imediat, un zvon energizant incepe sa vuiasca. A venit! E aici!
- Cine a venit si de unde? Din America?
- Din America?, wow...si ochii i se umplura de sclipiri admirative,iar mintea incepe sa debiteze dorinte de libertate...american drim
Pentru ca persoana x n-a avut in incotro, s-a cazat la mine in casa. In clipa aceea am inceput sa traiesc jena nationala a ipocriziei extreme: persoane care nu o inghit pe x au devenit brusc si iremediabil, incredibil de interesati de ea.
Fraze, expresii ca: "si ia mai povesteste-ne tu x ...cum e in america " azi, maine, iar voma ma acoperea tot mai mult. Am inceput sa urasc persoana x. Mi-am dat seama ca e minunata de-si poate tine voma in gat.
Si iarasi suna telefeonul...alta persoana de care eu n-am mai auzit de 6 ani sau mai mult...aceeasi intrebare gretoasa"...cum e in america". O privesc in ochi amuzat iar ea imi intelege ironia.
Imi tranteste un "du-te dracului cumni si mai pune un pic de coniac".
In sfarsit, fiind sofer licentiat pentru a plimba vipuri de pe alte meleaguri, o plimb peste tot, ca pe chivotul de aur. Lumea prosternata, doritoare s-o atinga...ma pufenste rasul si ma duc sa-mi cumpar o sticla de suc.Ma uit in jur si realizez: din cel mai sudic oras al tarii a plecat visul american, din patul de pamant si rogojina saraciei si a obidei. Din loess-ul ce vara e prezent peste tot si miroase a porumb, iar iarna e cel mai antipatic noroi posibil.
Iar oamenii aia se uita fascinati la persoana x...america...

De mult

Pe strada...Cu greu suport sa-i vad,
Tinandu-se de mana.
Pentru ca nu simt mana ta arzand mana mea.
Cu greu suport mirosul de parfum...
Pentru ca nu e parfumul tau.
Ma tund scurt azi...
Pentru ca nu suport sa vad
Ca nu-i nicaieri parul tau.
Nu ma mai uit in ochii oamenilor.
Nu-s ochii tai...
Nu-i atingerea ta.
Tu nu esti...eu nu mai sunt de mult.

Ironii...

Viata e, poate, cea mai crunta ironie a universului. Nu-mi aduc aminte, si nici nu e important in sine sa-mi aduc aminte cine a zis ca: " singurul lucru universal acceptat e ca viata n-are nici un sens". Are oare dreptate? Sau poate ca n-are...
Cea ma interesanta ironie din viata unui om e insasi viata lui. El fiind un univers la randul lui. Unii, s-au apucat sa accelereze particule in cautarea a unei zecimale parti din voia si din ce a creat Dumnezeu. Orice, ca oamenii sa se simta mici dumnezei. Cat se poate de fals. Cat se poate de ironic, dar mai ales cat se poate de mici suntem noi, acesti creatori de mici universuri apoteotice si inca neexplodate...Ironic, nu, prin atitudinea noastra procreatoare, ajungem o clipa la concluzia ca suntem inexpugnabili, supra-oameni, superman, batman, spiderman...sperman...Cream iluzii desarte cu privire la insasi persoana noastra si ne simtim , oh da, bine. Filantropie, grandomanie, egosim, egocentrism, oameni, fiinte, animale, sigur cu puteri intelectuale "superioare"...superioare cui ? Animalelor, plantelor, vietii ? Si iar in mod ironic acest Dumnezeu care a devenit mic, prea mic pentru a intelege ce-i cu noi ne ofera lectia...iubirii, filantropiei, a cedarii unei parti din si asa mult prea putinei si micutei fiinte umane. Dragostea, acest deziderat ce este atat de asteptat si hulit, unora le e frica de el, altii o au si le e frica de consecintele ei. Altii in fuga disperata de a fi iubiti otravesc si fantanile in jurul lor. Unii asteapta sa-i loveasca intre ochi. Altii alergand disperati, trec pe langa ea fara s-o vada, dar se mira consternati chiar...ce-o fi domne de nu ajung la ea...
Si asa mai departe, nu caut sa descriu 1001 de modalitati de cum poti esua lamentabil in dragoste. Dar...pana la urma ce-i dragostea? Va las sa va chinuie intrebarea, dar vreau sa va explic altceva: durerea. Te doare maseaua, iei buline, te doare-n cur ai hemoroizi, te doare in cot o sa ai fisa de lichidare...te doare inima...ce iei ? Dragostea fiind univoca, inseamna daruire. A tot. Fara limite. Nu exista, iubesc, dar...Dar ce ? Ce minciuna e ascunde acel "dar"? Si incep durerile de inima. Cele mai insuportabile. Ca un cancer. Nu exista leac pentru ea si te rogi la dragostea lui Dumnezeu sa-ti treaca. Stiati ca doar unele virusuri si doar unele celule canceroase metastazeaza ? Si dragostea. Ramane permanent in tine daca daruiesti, te daruiesti, oferi, te oferi, iar viata ta e a ei. Sau a lui. Dar nu a ta, si dragostea deschisa, este atat de contagioasa ca "imbolnaveste". Doare. Ma doare, te doare, suferi. Lupti ? Cedezi ? Nu exista chimioterapie pentru dragoste. Exista numai moarte. Va iubesc, aveti grija sa nu muriti !

Te iubesc

...unul dintre actorii mei preferati este Hugh Grant. Imi pare omul perfect in jocul barbatului de peste 30 de ani pus in dificultatea alegerii "persoanei potrivite". Este un barbat relativ efeminat, dragut, perfect imbracat, maniere desavarsite, vorbeste o engelza superba...si totusi ceva ii lipseste...
O sa-mi permit sa imprumut un pic marioneta Soranei si mirosul de mucegai al lui Radu ( mucegaiul i-l las, am eu suficient ). Am sa le amestec intr-o galeata imputita, am sa adaug mult din veninul ce-l port zi de zi, am sa fierb totul si am sa le amestec oribil. Sper ca din acest amestec diavolesc sa obtin esenta cinismului, a rautatii si a lipsei de curaj caracteristice...mie?
O sa incerc sa ma mentin intr-o atitudine superioara: in fond numai veninul e al meu, alb cu irizatii verzi si rosii, putand fi capabil sa inabuse mirosul de mucegai si sa roada pana la os marioneta, ce ma sfredeleste cu privirea in adancurile mele veninoase. Ma infrunta (ador infruntarile ochi in ochi ) si-mi replica rece si sigura pe ea " Esti o jogodie ". Ma amuz pe jumate ingrijorat de replica ei rautacioasa. Are dreptate, mucegaiul ingrijorarii trazneste din fiinta mea de peste 30 de ani, relativ dragut, cu maniere...ohh am uitat sa va spun ca ma confund cu...o, dar desigur ca v-ati dat seama.
"Esti un idiot patetic, lipsit de orice fel de curaj..."sopti marioneta pusa la foc mic in venin si miros cumplit de mucegai pestilential. Ma intorc infuriat, dar pana sa am vreo reactie ma opresc in fata gandurilor mele: "si daca are dreptate...? "
Cu un gest violent rastorn oala cu venin si marioneta. Focul se stinge in miros de fum si lemn ars de brad, iute si innecacios. Tusesc ranit in creier si ma asez inciudat pe o piatra mai departe.
Marioneta se taraste catre mine si mucegaiul deja i-a acoperit unul din membrele arse de foc...ma atinge incet pe spatele acoperit cu milioane de spori. Totul a devenit verde si sporii sunt incarcati de mici picaturi de lichid penicilinos. Tresar, si deschid ochii plini de lacrimi. A dracului marioneta ma compatimeste! In ochii ei vopsiti in albastru cerului se reflecta lacrimile mele. Ma sufoc in propriile-mi ganduri si soptesc ca intr-o ruga catre cerul din ochii odiosi ai marionetei:
"vreau sa vii in viata mea...."
Nu mai fug si m-am obisnuit cu mucegaiul si veninul..."Buna seara iubito...te-astept ca din cer, sa imi aduci continente..."

Emotii

Lacrimile tale curg vesel pe obrajii inrostiti de tumultul sangelui ce a invadat fiecare colt din suflet.
Caut in mine batista de cuvinte ce-mi doresc sa-ti sterga lacrimile. Timid iti ating sufletul cu franturi din suflet, si lacrimile curg parca si mai vesel. Un pic speriat ies la soare. Acesta apune zambind complice. Lacrimile se transforma in zambete de copii blonzi si veseli. Interiorul este acum luminos. Ma uit prin ochii tai caprui si vad ploaia, te uiti prin ochii mei si vezi vara, iar ploaia si vara fac sa se nasca curcubeul. Impreuna. Inchid ochii si-ti miros fiinta. Ma impiedic in ganduri si te ating din nou...un semicerc solar...rosiatic. Forme impletite se ridica armonios spre aerul limpede.
Gandurile mele se topesc in fata lacrimilor tale si simt cum ma scurg odata cu ele. Sunt gelos ca-ti ating obrazul dar mi-e rusine sa le sterg. Le ador in stralucirea ochilor tai.
Tremur incet si ma revolt. Sageti de sentimente. Priviri. Piele. Daruiesc soapte si primesc rusinat inima. Rosu, si ochii caprui iar peste tot mirosul tau in aerul rarefiat. Ceasurile trec si deznodamantul nu e asteptat de nimeni. Ma atingi usor si transpir de emotie. Am uitat de tine, gandidu-ma la tine, iar eu nu mai sunt... Fumul tigarii tale se rasuceste spre zari albastre. O fetita blonda ne priveste de departe, din zarile demente si reci. Si liniste...padurea verde freamta discret. O caprioara primeste mangaierea soarelui intre ochii ce izovrasc bunatate. Emani liniste si buzele rosii soptesc cuvinte ce au efect halucinant. Noi doi...
Te caut de mult...inainte chiar de as fi stiut asta, si chiar n-am inteles de ce ai intarziat atat...

Un drum

Din visul meu de vara...calatoresc spre emotii prin emotii. Spre tine pasii mai sovaiesc ghidati fiind doar de instinctul catre cald si soare. Alerg catre rasarit, iar soarele mi-e prieten.
Dintr-o data, imediat ce treci Dunarea, apar palcuri galbene de dealuri. Peisajul devine vesel si catifelat. Chiar si soarele e parca deosebit printre dealurile acestea galbene si moi. Banda neagra de sosea urca si coboara, serpuind lenes printre colinele asezate de-o magica mana. La fiecare curba pisajul ramane proaspat. Nu-mi vine sa cred, am mai vazut dealuri dar atat de spectaculoase niciodata! Zambesc fermecat de locuri si aproape ca ies de pe drum. Un magarus lenes isi scutura capul. Stupi asezati pe marginea soselei zumzaie calm. Inauntru e atata dulce...dar totul este molcom, calm, iar imbietorul pisaj pare desprins dintr-o carte pentru copii. Dintr-o data, se face racoare. O padure negru de verde deasa si intesata ma inconjoara. Nici nu-mi dau seama de unde a aparut atata verdeata. Salcami imensi se bucura de acest soare lenes si galben. Lumina filtrata de frunzele mici joaca in ochii trecatorilor. Acestia isi zambesc complice si nu vorbesc. Dealurile sunt acum impadurite iar senzatia de munte si racoare e superba.
La fel de brusc cum a aparut padurea dispare dintr-o data.
Vii intinse rad in acelasi soare tolerant si binevoitor. Strugurii sunt aproape copti si greu atarna spre pamantul galben si nisipos. Un stol de pasari mici si galagioase tasnesc nervos din vie deranjate de o pala de vant. Mai departe o localitate...alcatuita din case patrate, toate de aceeasi forma pe varful altui deal. Din ele, o geamie argintie si inalta impunge cerul albastru. Marele arhitect al cerului a facut aici o treaba extraordinara. Ma opresc sa miros aerul umed si cald.
Mi-am adus aminte: covrigi si braga. O comunitate turca extrem de ordonata. Imi continui drumul si vad departe panglica albastra: iarasi Dunarea, pe care atat o indragesc de la Viena pana la Tulcea. Punct terminus...orasul e colinar, si cochet. Oamenii par la fel ca in toata Dobrogea, raze de soare. Ma simt excelent iar mirosul de apa ma imbie la visare...sunt fericit, am ajuns in bratele tale.
Un areal minunat ce merita vizitat.

Singuratate

...alergam disperati sa umplem spatiile goale ale fiintei noastre. E atat de intuneric, frig si frustrare in aceste spatii...in care cumva ne e frica sa umblam ...singuri. Si se spune ca daca esti cu cineva nu mai esti singur. E cat se poate de fals! Spatiile goale, vide, reci si ascunse adanc acolo in inima si creierul tau nu pot fi acoperite decat cu lumina sentimentelor pe care le emani ...catre, sau cum ? Catre ea, catre el, sau de cate forme poate fi aceasta imensa emanatie de energie prin care, cum? el sau ea iti incalzesc sau iti lumineaza acele spatii ale fiintei tale in care ti-e groaza sa pasesti sa le explorezi...Si invariabil intervine frica: daca isi ia lumina si caldura si pleaca ? Daca ma lasa singur in tenebrele sufletului mei si nu voi mai gasi nici un fir de lumina sau caldura sa ma pot intoarce inapoi...inapoi ? unde inapoi ? Nu mai exista inapoi exista numai inainte, numai aceasta dureroasa si stramba si frustranta, oooo dar ce frumos ii zice: speranta.
Ce e speranta ? Bine, dar ce e intunecat in sufletul tau iubito ? Aaaa avem amandoi spatii de umplut si in care speram. Speranta...o urasc din tot sufletul si ...in mod ironic sper sa nu am nevoie de ea, dar cum poti trai fara speranta? Nu-i asa ca nu se poate?
Nu, am atata nevoie de lumina ta de ...speranta ta de sufletul tau si nu, nu sper, imi doresc sa te intalnesc inca o data sa ne reluam lumina si explorarea sufletelor noastre atat de mici si incercate.
Singuratatea, este, dupa cum am spus o echimoza a sufletului, o vanataie intunecata si dureroasa, si-mi doresc sa vii sa pui mana pe pe mine sa-ti simt caldura palmei si a rasuflarii tale, stralucirea ochilor tai si, asa e nu ma mai simt singur, si poate nici tu.
Singuratea nu se imparte la doi se inmulteste cu doi si se acopera cu tandrete...dupa care incepi sa speri ca nu vei mai gasi tenebre...sa-i ceri sa ti le acopere sau...sa gasesti resurse sa luminezi iarasi viata cuiva.
Va doresc sa nu mai fiti niciodata singuri.

Halucinatii

...mor in valuri rosii si negre de sange. Iti sunt dator ca ma sting incet in liniste, sufocat in sange si sudoare. Imagini strambe se frang in oglinda deja sparta.
Nu mai exista speranta si poate nici viitor. Doar inainte si inapoi, sus, jos...atarn in nesimtire acolo in egoismul propriei existente. Cine e cea mai importanta pesoana? Eu, doar eu dusmanul propriei existente, al propiului genocid. M-am ucis de atatea ori ca am putere sa zic ca vreau sa nu ma mai salvezi. Oricum ce vreau eu nu exista n-a existat si nu poate exista si de aceea nu vreau nu mai vreau speranta. Cine sunt eu sa spun ce vreau? Cu ce drept pretind de la mine sau de la tine ceva ce nu pot exprima? Si la o adica...cine sunt eu sa-mi doresc...
Ametesc in imagini si umbre. Oglinda sparta mi se infige in carne. Nici macar nu mai doare, e doar o usturime batatorita de dezamgiri. Ma gandesc la tine si ipocrit incerc sa-ti dau mai multa importanta ca mie. De fapt e doar o dorinta carnala, fiziologica de descarcare orgasmica. Dupa care sa-ti spun ca mi-esti datoare. Sunt egoist. Sunt un animal cu constiinta superioara. In mod constient aleg sa fac rau sa-mi fac rau, sa te vad suferind si apoi cu perversitate sa te atrag in capcana atat de ipocrita a patului meu vesnic dorind pe altcineva.
Carne si sange, si umbre rosii pe pereti si in ochi. Te doresc cu atata pasiune ca mi-e mila de mine. Sunt egoist si tu sti asta, si fug de tine ca sa fiu eu primul care abandonez. Nu, eu tu ai ramas abandonata, goala, in fata oglinzii in care refuzi sa te privesti. Ai fost folosita pervers si ti-a placut. Am fugit victorios stiind ca am pierdut. Sunt egoist. Nimeni nu mai poate fi salvat, iar eu sunt nimeni...si mai uit victorios la tine si mi-e mila.
...mor in valuri rosii de sange. Imi plang de mila si mi-e frica de tine. Am pierdut.

Tristeti...

Sunt zile in care o tristete incomoda ma impinge discret intr-o reverie, poate utopica. Visez armonios, in zambete si putine cuvinte. Un film cand alb-negru, cand color cu actori excelenti si dialoguri savuroase. Ca orice film imaginar, scenariul se schimba din mers: actorii intra si ies din scena lasand in urma doar emotii si amintiri. Singurul punct neschimbat e spectatorul, mereu acelasi, mereu un pic trist asteptand ca ei, cei care-si ascund cu atata naturalete viata si se transpun in imaginarul creat chiar de mine, sa-mi schimbe starea de spirit, tristetea in speranta.
Tresar si-mi dau seama ca pot face orice vreau eu cu acesti actori, marionete ale propriului creier si suflet. Dar spectatorul ? Ce poti face cu spectatorul nemultumit ce paraseste sala tot trist, tot abatut...Sti ca a platit pentru ca tu sa poti juca, resplata lui fiind veselia si voia buna, sau macar o raza de speranta...Ohhh, dar totul e imaginatia mea, actorii, spectatorul, totul, deci pana la urma am mai multe probleme, regizori, scenaristi, actori, spectatori se dubleaza se tripleaza, totul e minte mea, tristetea, veselia, ....iar tristeta incomoda este permanent prezenta, in toti in toate...imi doresc liniste...nu, nu pot suporta in continuare supliciul atator entitati, nu vreau sa-mi mai asum tristetea sau veselia lor...Nu!
In brate imaginare ma refugiez...si o iau de la capat, dar altfel: o singura persoana un singur zambet, un singur spectator...

Un anonim....

Ce scoate un om din propria anonimitate? Ce poate urni pe cineva in asemenea fel incat sa devina pentru o clipa un om iesit din comun...( nu spun erou pentru ca asa ceva nu exista, sau, daca exista, sunt morti ...).
Pentru fiecare e altceva, dar de obicei, este vorba de o coarda ce vibreaza in suflet. Un om un lucru, o situatie, fiinte: copii, fluturi, flori, caini, pisici, poate soricei din aceea simpatici ce pot fi vazut in geamuri, in cea mai perfecta forma de lipsire de libertate... De obicei lucruri comune, omenesti, foarte interesant ca toata lumea adera la "frumos, estetic, muzical, colorat, viu, cultural, o da...", dar in realitate....Realitatea, ca de obicei, este una poznasa: nimic nu-i ce pare a fi si invers..., realitatea de obicei contrazice tot ce am invatat la scoala sau...social..., universitar, iar fascinatia anonimitatii este atat de prezenta, atat de dezirabila, considerand ca aduce liniste, pace, nimic...plictisitor, grotesc, ahhhh cat de grotesc! Si atunci nu-i fatarnica aceasta "adeziune" proletara la ceva ce oricum nu se doreste? Bineinteles, este doar un concept la fel ca oricare altul...iar un concept n-are viata e doar ceva abstract, invizibil, incolor, fara forma, deci cum poate asa ceva sa scoata din anonimat pe cineva ? Aaaaa, gata, stiu, geniile: ei pot. Ei vad abstractul si-l prelucreaza si il...fac sa prinda forma, astfel incat ei reusesc !...
Nu, nimic nu-i adevarat, ca sa iesi din anonimat trebuie sa lupti, sa suferi sa te bati sa pierzi si sa pierzi si sa pierzi...restul e ...mica si bagateaua de "sansa", de "aaaa asta a avut noroc dom'le..."
Ipocritii...!

Perceptii

Fiecare om are prorpriile perceptii. Altfel, diferit, haotic chiar. Unghiuri diferite, minti diferite, altfel, alt rezultat, desi faptele sunt aceleasi.
Si posibilitatea de a gasi aceleasi unghuri, trairi, acelasi haos in mintea cuiva, e foarte mica. Dar ce-ai face totusi cand gasesti un om cu acelesi perceptii...te indragostesti de el? sau te vei plictisi ca de tine ? ori...incerci sa-l tii langa tine, doar pentru a-ti da dreptate ? sau...
De cele mai multe ori il tii langa tine sau...
Si daca-l ai fie si pentru cateva minute sau zile dar o perioada mai scurta ca viata, e infricosator de frumos, vibrant si armonios. E fascinant sa simti sa crezi sa ai...acel ceva langa tine incat sa sti ca in clipa in care ai intors capul, e acolo, reactia, zambatul lacrima..furia si durerea...dar la fel, si cum oamenii se iubesc mai intai pe ei insisi...cum ai putea sa nu te indragostesti ? Sau, nu sa iubesti sa te confunzi, sa te intrebi...mai sunt eu sau ...e ea sau ...cine ?
Dar daca-l pierzi si pleaca ? Si simti ca ...ai plecat tu si nu mai esti acelasi, ca-ti lipseste, tu? Iti lipsesti si nu mai sti ...sa simti sau nu mai esti sigur pe ce simti...daca e incorect daca...daca...ahhh si unde esti, de ce nu mai esti de ce...oare nu mai simtim ...nu mai simt, sau numai simti si asta ma lasa fara grai, fara simtire fara speranta, fara puncte de sprijin...si mai ales vorbele, simtirea,
acele nimicuri si totusi...de ce ?