American drim

Totul a inceput cu un vis. O, da visul american. Libertate inainte de toate, pana si aerul e acolo perceput ca rarefiat. Mai putin dens, deci miscarile sunt lejere, viata usoara, cainii cu covrigi in coada.Visul american: poti face ce vrei, cand vrei, cum vrei...libertate!
Si visul s-a materializat in cat se poate de pamanteana loteria a vizelor...american green card cu nuante de magazine doldora de produse "made in china", mancare ieftina si buna,si o atitudine de permanenta fronda..."sunt in america".Deci acum am inceput sa exist.
Eu n-as juca la loteria asta a vizelor din mandria prost inteleasa a unei persoane neobisnuite cu cersetoria si curvasaraia dusa pana la principiu de viata.
Dar visul american isi continua drumul impasibil, sub protectia a nenumarati inadaptati locali, care ar fi in stare sa ridice acest "american drim" mai presus de insasi existenta lor.
Si vreau sa va relatez urmatoarele: persoana x vine in Romania. In concediu sa-si viziteze rudele: mama, tata, sora, nepotul cumnatul. Imediat, un zvon energizant incepe sa vuiasca. A venit! E aici!
- Cine a venit si de unde? Din America?
- Din America?, wow...si ochii i se umplura de sclipiri admirative,iar mintea incepe sa debiteze dorinte de libertate...american drim
Pentru ca persoana x n-a avut in incotro, s-a cazat la mine in casa. In clipa aceea am inceput sa traiesc jena nationala a ipocriziei extreme: persoane care nu o inghit pe x au devenit brusc si iremediabil, incredibil de interesati de ea.
Fraze, expresii ca: "si ia mai povesteste-ne tu x ...cum e in america " azi, maine, iar voma ma acoperea tot mai mult. Am inceput sa urasc persoana x. Mi-am dat seama ca e minunata de-si poate tine voma in gat.
Si iarasi suna telefeonul...alta persoana de care eu n-am mai auzit de 6 ani sau mai mult...aceeasi intrebare gretoasa"...cum e in america". O privesc in ochi amuzat iar ea imi intelege ironia.
Imi tranteste un "du-te dracului cumni si mai pune un pic de coniac".
In sfarsit, fiind sofer licentiat pentru a plimba vipuri de pe alte meleaguri, o plimb peste tot, ca pe chivotul de aur. Lumea prosternata, doritoare s-o atinga...ma pufenste rasul si ma duc sa-mi cumpar o sticla de suc.Ma uit in jur si realizez: din cel mai sudic oras al tarii a plecat visul american, din patul de pamant si rogojina saraciei si a obidei. Din loess-ul ce vara e prezent peste tot si miroase a porumb, iar iarna e cel mai antipatic noroi posibil.
Iar oamenii aia se uita fascinati la persoana x...america...

De mult

Pe strada...Cu greu suport sa-i vad,
Tinandu-se de mana.
Pentru ca nu simt mana ta arzand mana mea.
Cu greu suport mirosul de parfum...
Pentru ca nu e parfumul tau.
Ma tund scurt azi...
Pentru ca nu suport sa vad
Ca nu-i nicaieri parul tau.
Nu ma mai uit in ochii oamenilor.
Nu-s ochii tai...
Nu-i atingerea ta.
Tu nu esti...eu nu mai sunt de mult.

Ironii...

Viata e, poate, cea mai crunta ironie a universului. Nu-mi aduc aminte, si nici nu e important in sine sa-mi aduc aminte cine a zis ca: " singurul lucru universal acceptat e ca viata n-are nici un sens". Are oare dreptate? Sau poate ca n-are...
Cea ma interesanta ironie din viata unui om e insasi viata lui. El fiind un univers la randul lui. Unii, s-au apucat sa accelereze particule in cautarea a unei zecimale parti din voia si din ce a creat Dumnezeu. Orice, ca oamenii sa se simta mici dumnezei. Cat se poate de fals. Cat se poate de ironic, dar mai ales cat se poate de mici suntem noi, acesti creatori de mici universuri apoteotice si inca neexplodate...Ironic, nu, prin atitudinea noastra procreatoare, ajungem o clipa la concluzia ca suntem inexpugnabili, supra-oameni, superman, batman, spiderman...sperman...Cream iluzii desarte cu privire la insasi persoana noastra si ne simtim , oh da, bine. Filantropie, grandomanie, egosim, egocentrism, oameni, fiinte, animale, sigur cu puteri intelectuale "superioare"...superioare cui ? Animalelor, plantelor, vietii ? Si iar in mod ironic acest Dumnezeu care a devenit mic, prea mic pentru a intelege ce-i cu noi ne ofera lectia...iubirii, filantropiei, a cedarii unei parti din si asa mult prea putinei si micutei fiinte umane. Dragostea, acest deziderat ce este atat de asteptat si hulit, unora le e frica de el, altii o au si le e frica de consecintele ei. Altii in fuga disperata de a fi iubiti otravesc si fantanile in jurul lor. Unii asteapta sa-i loveasca intre ochi. Altii alergand disperati, trec pe langa ea fara s-o vada, dar se mira consternati chiar...ce-o fi domne de nu ajung la ea...
Si asa mai departe, nu caut sa descriu 1001 de modalitati de cum poti esua lamentabil in dragoste. Dar...pana la urma ce-i dragostea? Va las sa va chinuie intrebarea, dar vreau sa va explic altceva: durerea. Te doare maseaua, iei buline, te doare-n cur ai hemoroizi, te doare in cot o sa ai fisa de lichidare...te doare inima...ce iei ? Dragostea fiind univoca, inseamna daruire. A tot. Fara limite. Nu exista, iubesc, dar...Dar ce ? Ce minciuna e ascunde acel "dar"? Si incep durerile de inima. Cele mai insuportabile. Ca un cancer. Nu exista leac pentru ea si te rogi la dragostea lui Dumnezeu sa-ti treaca. Stiati ca doar unele virusuri si doar unele celule canceroase metastazeaza ? Si dragostea. Ramane permanent in tine daca daruiesti, te daruiesti, oferi, te oferi, iar viata ta e a ei. Sau a lui. Dar nu a ta, si dragostea deschisa, este atat de contagioasa ca "imbolnaveste". Doare. Ma doare, te doare, suferi. Lupti ? Cedezi ? Nu exista chimioterapie pentru dragoste. Exista numai moarte. Va iubesc, aveti grija sa nu muriti !

Te iubesc

...unul dintre actorii mei preferati este Hugh Grant. Imi pare omul perfect in jocul barbatului de peste 30 de ani pus in dificultatea alegerii "persoanei potrivite". Este un barbat relativ efeminat, dragut, perfect imbracat, maniere desavarsite, vorbeste o engelza superba...si totusi ceva ii lipseste...
O sa-mi permit sa imprumut un pic marioneta Soranei si mirosul de mucegai al lui Radu ( mucegaiul i-l las, am eu suficient ). Am sa le amestec intr-o galeata imputita, am sa adaug mult din veninul ce-l port zi de zi, am sa fierb totul si am sa le amestec oribil. Sper ca din acest amestec diavolesc sa obtin esenta cinismului, a rautatii si a lipsei de curaj caracteristice...mie?
O sa incerc sa ma mentin intr-o atitudine superioara: in fond numai veninul e al meu, alb cu irizatii verzi si rosii, putand fi capabil sa inabuse mirosul de mucegai si sa roada pana la os marioneta, ce ma sfredeleste cu privirea in adancurile mele veninoase. Ma infrunta (ador infruntarile ochi in ochi ) si-mi replica rece si sigura pe ea " Esti o jogodie ". Ma amuz pe jumate ingrijorat de replica ei rautacioasa. Are dreptate, mucegaiul ingrijorarii trazneste din fiinta mea de peste 30 de ani, relativ dragut, cu maniere...ohh am uitat sa va spun ca ma confund cu...o, dar desigur ca v-ati dat seama.
"Esti un idiot patetic, lipsit de orice fel de curaj..."sopti marioneta pusa la foc mic in venin si miros cumplit de mucegai pestilential. Ma intorc infuriat, dar pana sa am vreo reactie ma opresc in fata gandurilor mele: "si daca are dreptate...? "
Cu un gest violent rastorn oala cu venin si marioneta. Focul se stinge in miros de fum si lemn ars de brad, iute si innecacios. Tusesc ranit in creier si ma asez inciudat pe o piatra mai departe.
Marioneta se taraste catre mine si mucegaiul deja i-a acoperit unul din membrele arse de foc...ma atinge incet pe spatele acoperit cu milioane de spori. Totul a devenit verde si sporii sunt incarcati de mici picaturi de lichid penicilinos. Tresar, si deschid ochii plini de lacrimi. A dracului marioneta ma compatimeste! In ochii ei vopsiti in albastru cerului se reflecta lacrimile mele. Ma sufoc in propriile-mi ganduri si soptesc ca intr-o ruga catre cerul din ochii odiosi ai marionetei:
"vreau sa vii in viata mea...."
Nu mai fug si m-am obisnuit cu mucegaiul si veninul..."Buna seara iubito...te-astept ca din cer, sa imi aduci continente..."

Emotii

Lacrimile tale curg vesel pe obrajii inrostiti de tumultul sangelui ce a invadat fiecare colt din suflet.
Caut in mine batista de cuvinte ce-mi doresc sa-ti sterga lacrimile. Timid iti ating sufletul cu franturi din suflet, si lacrimile curg parca si mai vesel. Un pic speriat ies la soare. Acesta apune zambind complice. Lacrimile se transforma in zambete de copii blonzi si veseli. Interiorul este acum luminos. Ma uit prin ochii tai caprui si vad ploaia, te uiti prin ochii mei si vezi vara, iar ploaia si vara fac sa se nasca curcubeul. Impreuna. Inchid ochii si-ti miros fiinta. Ma impiedic in ganduri si te ating din nou...un semicerc solar...rosiatic. Forme impletite se ridica armonios spre aerul limpede.
Gandurile mele se topesc in fata lacrimilor tale si simt cum ma scurg odata cu ele. Sunt gelos ca-ti ating obrazul dar mi-e rusine sa le sterg. Le ador in stralucirea ochilor tai.
Tremur incet si ma revolt. Sageti de sentimente. Priviri. Piele. Daruiesc soapte si primesc rusinat inima. Rosu, si ochii caprui iar peste tot mirosul tau in aerul rarefiat. Ceasurile trec si deznodamantul nu e asteptat de nimeni. Ma atingi usor si transpir de emotie. Am uitat de tine, gandidu-ma la tine, iar eu nu mai sunt... Fumul tigarii tale se rasuceste spre zari albastre. O fetita blonda ne priveste de departe, din zarile demente si reci. Si liniste...padurea verde freamta discret. O caprioara primeste mangaierea soarelui intre ochii ce izovrasc bunatate. Emani liniste si buzele rosii soptesc cuvinte ce au efect halucinant. Noi doi...
Te caut de mult...inainte chiar de as fi stiut asta, si chiar n-am inteles de ce ai intarziat atat...