duminică, 7 septembrie 2008

Un drum

Din visul meu de vara...calatoresc spre emotii prin emotii. Spre tine pasii mai sovaiesc ghidati fiind doar de instinctul catre cald si soare. Alerg catre rasarit, iar soarele mi-e prieten.
Dintr-o data, imediat ce treci Dunarea, apar palcuri galbene de dealuri. Peisajul devine vesel si catifelat. Chiar si soarele e parca deosebit printre dealurile acestea galbene si moi. Banda neagra de sosea urca si coboara, serpuind lenes printre colinele asezate de-o magica mana. La fiecare curba pisajul ramane proaspat. Nu-mi vine sa cred, am mai vazut dealuri dar atat de spectaculoase niciodata! Zambesc fermecat de locuri si aproape ca ies de pe drum. Un magarus lenes isi scutura capul. Stupi asezati pe marginea soselei zumzaie calm. Inauntru e atata dulce...dar totul este molcom, calm, iar imbietorul pisaj pare desprins dintr-o carte pentru copii. Dintr-o data, se face racoare. O padure negru de verde deasa si intesata ma inconjoara. Nici nu-mi dau seama de unde a aparut atata verdeata. Salcami imensi se bucura de acest soare lenes si galben. Lumina filtrata de frunzele mici joaca in ochii trecatorilor. Acestia isi zambesc complice si nu vorbesc. Dealurile sunt acum impadurite iar senzatia de munte si racoare e superba.
La fel de brusc cum a aparut padurea dispare dintr-o data.
Vii intinse rad in acelasi soare tolerant si binevoitor. Strugurii sunt aproape copti si greu atarna spre pamantul galben si nisipos. Un stol de pasari mici si galagioase tasnesc nervos din vie deranjate de o pala de vant. Mai departe o localitate...alcatuita din case patrate, toate de aceeasi forma pe varful altui deal. Din ele, o geamie argintie si inalta impunge cerul albastru. Marele arhitect al cerului a facut aici o treaba extraordinara. Ma opresc sa miros aerul umed si cald.
Mi-am adus aminte: covrigi si braga. O comunitate turca extrem de ordonata. Imi continui drumul si vad departe panglica albastra: iarasi Dunarea, pe care atat o indragesc de la Viena pana la Tulcea. Punct terminus...orasul e colinar, si cochet. Oamenii par la fel ca in toata Dobrogea, raze de soare. Ma simt excelent iar mirosul de apa ma imbie la visare...sunt fericit, am ajuns in bratele tale.
Un areal minunat ce merita vizitat.

2 comentarii:

Sorana spunea...

Cand prin asemenea cuvinte descri ceva ce te inconjoara nu este numai un text descriptiv. Este perceptie, este emotie si este sensibilitate. Ai filtrat prin sufletul tau ceea ce ochii tai au perceput. Si este frumos...

andreea spunea...

As putea spune descriere dar, mai degraba as spune superioritate in prezentarea a ceea ce cu totii percepem in moduri diferite.Frumos!