Cuvinte

Principala caracteristica a cuvintelor este ca zboara. Nu sunt permanente. Zboara prin vibratiile aerului. Se lovesc de urechile celor carora ne adresam si intra in constiinta acestora. Dar niciodata in formula exprimata de emitent. Intotdeauna modificate, alterate, interpretate...
Si totusi...
Exista cuvintele care desi zboara raman. Raman intregi, nemodificate in sufletul celui ce le aude. Imi face o mare placere sa vorbesc...dar si mai mare placere imi face sa ascult.
Si sa citesc.
Exista cuvinte de care te poti indragosti. Exista frazari care-ti cuceresc inima...de parca...exista cuvinte continute in cuvinte si randuri printre randuri. Exista ce inteleg cu fata de ce intelegi tu. Din exact aceleasi cuvinte.
Cu toate astea...
Sunt randuri nescrise pe care le citesc fascinat. Fascinatia vine din raspunsul sufletului meu la cele scrise. La proiectia insuflata. Imi vine sa ma intreb: scrie pentru mine si pentru inima mea ? E posibil sa fiu atat de norocos incat sa scrie efectiv pentru ochii mei ? Ma cauta? Oare isi doreste sa ma gaseasca aici, astfel incat acolo sa fiu exact ce-mi doresc ? Si asta pentru ca pot zbura printre randuri...rastignit pe aripile fragile ale ideilor, ale lacrimilor, ale purtarilor nefiresti si strambe. Am vrut doar sa te intreb, scriitorule, ai putea sa vrei sa-ti creasca iar airipile sufletului incat sa imaginezi iarasi si iarasi formele unui fond pustiu? De fapt, de asta chiar iti este teama ? Ca amputarea ideilor si a simtirilor sa-ti sadeasca idei puse "haotic" pe hartia asta digitala.
Oricum toate aterizarile sunt dure, unele ingroapa totul cu ele, iar altele salveaza constiinte. Pilotul nu se poate catapulta, pentru ca asta ar fi lasitate.
Restul este intre tine si mine. Si mai ales, nu numai.
Eu cred ca vrei.
Aripi...

Meandre

Intre realia si virtualia exista diferenta dureroasa a schimbului de idei la un nivel extrem de acut si de incarcat ideologic ( wow, ce cuvinte interesante stiu! ).
Este ca si cum ai arunca sageti in soare si te-ai astepta ca acesta sa-si arunce razele sub forma unei ninsori de picaturi galbene si inghetate. Ai stat o clipa-n calea undelor mele. Ai fost constienta de ploaia asta a soarelui inghetat si ai transpirat fascinata palme reci si buze umede. Si nu este vina ta ca ochelarii mei micsoreaza in loc sa coloreze falsa, dar totusi atat de adevarata vibratie.
Nu,nu!
Nu am vrut sa iasa asa. Poate ca din dorinta de a dori, dorinte ascunse in inimi expuse, am gresit, si am lasat sa zboare peste campiile batute cu obstinatie, ce e mai frumos.
Poate ca am o stare de negura, dar nu este asa. Fluturele dureros de colorat, e liber si odata cu el glasul unor copii mici se inalta catre piatra intoarsa inapoi catre pamantul reavan.
Si mi-am jurat ca n-o sa mai fac. Dar m-am putut eu tine ?
Dar o spun cu glas tare!
Nu o sa incetez sa te ajut sa zbori, oriunde ai vrea, acolo, unde o sa-mi permita speranta sa cred, sa vreau sa adorm si sa ma doara dar mai ales, sa te interpun intre iarna solara si umbra dormitorului perfid.
Am exagerat!
Totodata am legat firele.
De dor?
Si doare ?
Ori doar din dorinta de a vibra. Nici nu e asa grav...
Nu ?

Toate aceste epistole sunt scrise la persoana intai.
O sa stai pe marginea santului si o sa astepti ca masina pline de vise sa faca pana in dreptul tau. Apoi, discreta si nevazuta, o sa-ti faci loc cu coatele printre multimea formata din imaginile tale de sine, si din dublurile pe care ti le creezi in raport cu ceilalti si o sa primesti doar un vis neterminat si frant. Ai sa te intrebi care ar fi fost finalul si nu ai sa sti ce sa visezi dupa asta.
Ai dat nenumarate forme fiintei si ai nascut atatea finaluri incat ai obosit sa iei inca o data o noua forma. Atunci ai pus mana pe taste si ai scris violent batut cu pumnul in masa imaginara a opozitiei asupra nervilor tai.
Si in atingerea lor, am simtit pe pielea mea mirosul ochilor tai verzi, a respiratiei sanilor albi si a zambetului discret aruncat peste tot cu bunavointa.
Si ai pus pretul pe tarabele incarcate de zarzavatul verde peste care iti treci ochii in graba.
Verde, verzi, ochii verzi doar in reflectia soarelui si a lacrimilor.
Si povesti despre atingeri deocheate si vise de prost gust.
Si stiu doar ca simt ca, intr-un fel, oglinzile s-au pus fata in fata si reflectia lor se multiplica la infinit.
Asta e tot ce pot sa-ti spun.
Iar visul va ramane neterminat pentru ca, frant fiind, permite orice fel de final...

Despre sani.

Vine, vine primavara...
Se dezbraca toata tara...fetiscane mici subtiri...sa le admiram...
Sa le admiram deci!
Vine primavara. Iar primul semn al veniri acestui superb anotimp ( dar care pe mine unul ma scoate din sarite )...primul semn, asa cum spuneam nu sunt ghioceii. Sunt fetele, care dintr-o data, devin extrem de dezbracate. Spre incantarea si deliciul acestor barbati, ca mine, care se bucura, fascinati la vederea sanilor aratati in toata splendoarea lor, si chiar intentionat pusi in evidenta sub bluzele extrem de mulate si de transparente. Sani de toate formele, si marimile.
De la sanii feciorelnici, abia inmuguriti la cei plini si maturi.
Peste tot ii vezi, invariabil, minunati si calzi, moi sau fermi, exprimand in acelasi timp feminitate sau maternitate. Mi se pare chiar ipocrit sa spun ca nu ma uit la sanii femeilor. Uneori chiar insistent. Imi plac. Iar relatia mea cu sanii este probabil universal valabila...iar fascinatia provine, poate, din copilaria mica, in care am fost dependent de sanii calzi si darnici ai mamei mele. Ori dorinta de a-i dezmierda nu este o ramasita a teribilei legaturi dintre mama si mine ?
Caldura emanta de ei, afectiunea sanului cald dezvelit, sau usor acoperit, pudic si atat de intim. Este posibil ca fetele, femeile care poarta aceasta superba podoaba sa uite printre durerile provocate de acestia, prin jena unor accidente de natura exhibitionista, ori pur si simplu a unei lovituri de cot ce o lasa literalmente fara suflare, sa uite, sa neglijeze, sau chiar sa nu-si mai doreasca povara lor. Ce pacat, apoi, spre senectute ( sa stiti ca femeile nu imbatranesc niciodata cu adevarat ), sa ajunga la oribile si terifiante operatii...
Si mi-as dori ca voi, fetele si femeile din viata mea sa incercati sa va uitati usor, incet spre pieptul ce este sau va fi obiectul dorintei, adoratiei, al dependentei si a zambetelor discrete, si sa va ganditi ca este minunat sa-i puneti in lumina tandretei, a dorintei, a adoratiei...unui barbat.

Alta tonica...

Karma mi se modifica dintr-o data.
Stoluri de pasarele multicolore invadara ochii ce mi-as dori sa fie verzi.
Ascult Colosseum si fac oameni sa planga.
Scheleti galbui danseaza in jurul meu.
Chitara suna minunat in acordurile de blues ale unei lumi lipsite de orice fel de imaginatie si formata in proportie de 80 la suta din depresivi. Ai putea crede ca e vorba de anormalitate cand cineva nu este.
Am o stare tonica. In birou miroase puternic a usturoi.
Cunosc o multime de oameni ce sufera de sindromul provincialului etern. Fara nici un fel de motiv. In comparatie cu propriile persoane.
Ma simt extraordinar de bine cand descopar persoane, oameni si mai ales, intelecte deosebite. Superioare mie. Ma incanta ideea de a invata ceva, de a ajunge la un nivel superior de intelegere si perceptie. De deschidere.
Iar in ultima vreme ma coplesise iarna asta cenusie, si mediocritatea propriei mele existente.
Buna dimineata!

Azi, cu calm.

Astazi, prima revelatie pe care am avut-o, au fost niste flori de lacramioara.
Par relativ triste, umile, cu capsorul acela delicat, aplecat catre pamant...iar frunza lata si verde-inchis apara albul imaculat al florilor ce ofera in umilinta lor un parfum delicat al unor uitari de lume, si a apararii modestiei micutelor flori.
Gingasie. O caracteristica incredibila. Unii oameni, am observat, ca, efectiv urasc gingasia. O calca-n picioare, o murdaresc o distrug. Eu n-am putut sa inteleg niciodata, dar efectiv niciodata ce-i provoaca sa aiba aceasta reactie. Probabil ca gingasia ii provoaca, prin atitudinea neprovocativa. E un non sens, o cretinitate, dar asta este singura explicatie pe care o pot gasi.
Inversul gingasiei este brutalitatea.
Cea mai ciudata idee a oamenilor este sa planteze lacramioare in cimitire. In locul in care ar putea fi admirate de ...
Iar spiritele celor de acolo, nu pot nici macar sa se impotriveasca faptului ca, cei care se infurie la vederea lacarmioarelor, au acele reactii.
In loc cu verdeata...
Acestei flori i se mai spune si "margaritar".
Diamantul are o nunata rece, indiferent daca e roz sau alb. Stralucirile lui sunt rautacioase si ascutite. Filtreaza prin el rautati si avaritie. Lupta surda pentru o piatra pretioasa. Dar, nu cumva lupta ar trebui sa se duca pentru micile margaritare care miros atat de frumos? Pentru gingasie ? Pentru ...
Piatra prestioasa sau floarea cea gingasa...
Algeti voi!

Una misogina...

Dragele mele, astazi sunt cu deosebire misogin. De ce? Pentru ca am auzit la radio, o citire dintr-o revista aratata la televizor, cum ca de fapt, femeile, datorita faptului ca au evoluat, sunt cu mult mai dispuse sa accepte ca partenerii lor ( chestia asta cu partenerii este tipic femeiasca, inlocuieste cu succes sintagmele: al meu, barbatamiu, sotul, etc, sintagme, care sunt, nu-i asa, invechite si desuete ), in sfarsit, sa faca sex cu alte femei.
Problema lor ( cata ipocrizie !!! ) este ca barbatul respectiv, sa nu cumva sa inceapa sa aiba sentimente pentru cealalta femeie, care e si ea, nu-i asa, la randul ei femeie, si pentru ca este evoluata, nu-i asa, accepta la randul ei ca partenerul o poate inseala, dar desigur fara, nu-i asa...cum se cheama alea, sentimente...
Ceea ce mie, personal, imi ridica o intrebare...anume: frica este deci, emotionala, adica santajul emotional aplicat partenerului, slabeste, si deci, alta mai experimentata, ii poate sufla minunatia de barbat...( ce de "nu-i asa" am mai zis... ).
Dar fiindca aceasta epistola este adresata femeilor, tin sa explic si sa punctez fiecare fraza in parte.
Deci nu este vorba despre sex! Credeti-ma sunt evoluate, sexul nu le deranjeaza. Doar sentimentele! Si orgoliul....cati dintre voi nu ati auzit intrebarea cea mai cea: "Ce are ea si n-am eu? "...raspunsul este, evident, dar cel putin paradoxal: "sentimente!"...adica...cum adica ?
Sa va explic: nu conteaza cata scoala a facut o femeie, ea este totusi doar o femeie...si fiindca este evoluata fata de barabat, are si egoul pe masura. Pe masura celor mai mici si mai neinteresante lucruri...de la "iar ai udat colacul, si la cealalta faci la fel?", la " de ce nu raspunzi la telefon ?", trecand prin " m-ai sters din lista te de mess? e clar ca nu mai insemn nimic pentru tine" sau " ti-am lasat offline. n-ai dat nici un semn de viata. si sms ti-am trimis..."...etc, asemenea exemple fiind stiute, para stiute si de ce nu, invit toti barbatii sa-mi dea exemple asemanatoare, insotite de raspunsul lor.
Si fiindca sunt misogin azi , doar azi, si pentru ca eu cred ca barbatii judeca cu mintea si femeile cu sufletul, ( mintea fiind folosita pentru intrebari cele de mai sus ), tin sa subliniez foarte clar faptul ca iubesc femeile, imi sunt dragi, dar le prefer pe cele neevoluate care stiu sa faca diferenta intre sex si sentimente ( doamne, asta e cea mai mare ironie cunoscuta de mine, de parca ar fi in stare vreuna sa faca asa ceva fara sa se simta calcata in inexistentul lor ego...hehehehe ), deci!
"Toti barbatii e niste porci dar nici femeile nu e oameni ..."
Ba inteligentule! Esti prost!