Fiara...invizibila

Cu fiecare clipa ce trece, cu fiecare moment, pe mai departe...
Diminetile sunt insorite. Copacii se clatina usor in soarele binevoitor la inceputul zilei. Vrabiile ciripesc vesele si galagioase. Oare ce au ele de impartit in circul ala pe care-l fac? Sunt doar vrabii! Doar o clipa sa strigi la ele si zboara, grabite, ametite, aparent dezordonat. Se fac invizibile sub crengile si frunzele vreunui pom din apropiere. Iarba a palit din cauza caldurii si asta imi aduce aminte ca se apropie toamna. Mai este putin si ne vom aduce iarasi si iarasi aminte de vara calda si plina de ...
O vara ce nu a venit de mult. Si care sunt sigur ca va pleca, va fugi spre toamna galbena, sau rosie, sau... dar mai apoi gri. Nici nu conteaza, pentru ca ramane in urma vara multicolora, plina de omnipotenta soarelui si a furtunilor de vara.
Soarele.
Apoi tot vara, cu atentia ei sporita la lumina si clar, cu tendinta de a strecura in inimi o mica dorinta de racoare, se scurge incet, incet...
Un pic doar ne vom mai aduce aminte.
Si nu pot spune nimic concret. Asa cum pica frunzele si se descompun pe pamant devenind invizibile.
Dispar si isi aduc odata cu asta dreptul la viata a urmatoarei veri. O viata, o vara. Apoi ...
Va fi totul cum va mai fi fost, intr-un ciclu pe care eu unul nu-mi doresc sa-l repet.
O sa mai fie un pic de vara. Doar un pic....
Si pana la urma, evident! O sa fie...bine...