Curaj, gaina...

Incep aceasta postare cu o stare de relativa enervare. Nimic nou pana acum, dar, de data asta, starea de iritare este provocata si nu auto-indusa, asa cum era de obicei. Sigur ca da, o sa spuneti, asta iar a dormit prost si nu si-a asternut prea bine. Ei bine, nu...
Constat, deci, cu oarecare surprindere, spun oarecare deoarece este in apanajul oamenilor sa se copieze unul pe altul, atat in ceea ce este bun, cat si in ceea ce este rau, ca Omul este, definitv, o fiinta sociala...foarte sociabila!
Cunoasteti pe cineva care nu se considera sociabil ? Simpatic, curajos, cu toate elementele pozitive la indemana ?
Nu cunoasteti ? Nu sunteti sociabili...
Deci, omul este o fiinta sociala...
Sociala pe dracu! Este sociala, atata timp cat "sociala" asta, este pe gustul omului, al omului sociabil! De nu....tin-te bine, si cea mai dotata, sociabila persoana de pe fata pamantului, isi va incrunta privirea, isi va ridica poalele fustelor, va ridica pumnul amenintator, va racni agresiv si...o va rupe la sanatoasa, lasand un mare nor de praf in urma...
Va rog sa ma iertati, am uitat sa spun ca omul sociabil, produs direct al societatii si socialului, este doar sociabil, social, dar nu si curajos!
De ce ar fi el curajos ? Uite de aia!
Si se intampla, deci astfel: in urma norului de praf vei putea vedea in zare, cum aerul incalzit de soare tremura lichid...si nici urma de nimeni, nu mai e nimeni pe drum, nimeni-nimeni! De ajungi sa te intrebi, daca nu cumva esti unic in aceasta lume...
Desigur ca esti unic, ca doar si mamica si taticul tau sunt unici, ce credeai ?
Nu urla, chiar nu urla virtuozitatea sufletului meu in societate, daaaar cine e sfant oare pe lumea asta ? Si cine se simte asa sa nu dea cu piatra! Mai bine sa-si dea cu ea-n cap, si sa invete sa mai stea si pe loc.
Pentru ca fuga, este pe cat de sanatoasa, pe atat de rusinoasa. Fuga, mai este si izvor de sanatate, unii fug ca sa fie sanatosi si frumosi.
Numai ca, dragi atleti si atlete, cand fugiti voi asa, aveti grija sa nu va tasati vertebrele, durerile de cap nefiind punctul dvs. forte...
Hai pa, la revedere!
Am fugit!

Cirese

Printre frunzele late, un pic rotunde, caldura a inrosit ciresele...
Purtau cirese rosii, coapte, dupa urechile fine, si parul blond. Admirau tufele de macese, rosii sau roz, dupa caz.
Au fost apoi prin cerul senin si rece al serilor instelate.
Linistea era umbrita doar de florile nocturne ce se deschideau cu pocnete de mirosuri.
Intre el si ea, erau doar milimetri de ecouri ale pielii.
Pareau vesnici, priviti de jos, de acolo de unde numai cei ce nu sunt ca ei pot fi.
Emanau a vesnicie, secunda dupa secunda, minut dupa minut, ora dupa ora...
Nu ar fi numarat nimeni, dar parul blond crestea, ochii se umezeau si, devenind si mai albastri, acaparau norii racorosi, si atat de necesari in vara...
De jos, ploua cu flori de tei.
Si a rupt furtuna ciresul.
Si au coborat abrupt odata cu picaturile de parfum...
Apoi, sub frunze moarte sedeau, intinsi, unul langa celalalt, cautandu-si degete, hranindu-se unul pe celalalt fiecare pe rand din ei insisi.
S-au intors, astfel, in ei, prin ei.
Doar oglinda cerului ramane la fel de parfumata...

Head to...

Am tot framantat aerul intre degete. Si de cand ma stiu am urmarit degetele oamenilor.
Ma intrebam adesea de ce sunt atat de galbene de la tutunul ce curge in sus chemat de racoarea zarilor...
Ce face, mai apoi, ca printre paharele golite sa apara voia buna si cate si mai cate stari de....?
Ce urmaream ?
Hedonismul distrugator al celui ce frecventeaza carciumi sordide. Extrem de populare apartinand unor lumi paralele lor, a visului exotic din paharul sordid.
Locuri de fuga din fata realitatii, ca atatea altele, reflectand victoria absoluta a visului, a neputintei, a furiei defulate din realitate catre virtual.
Apoi, satisfactia mandriei implinite, ca baza solida a trecerii peste toate cu zambetul pe buze, disimiulat, evident, si neputincios.
Trecem, poate, cu totii prin aceste stari, si-mi permit sa afirm ca toti folosim diverse "medicamente" de tratare a sufletului. Diferenta consta doar din gradul de autodistrugere, si dragoste de sine.
Ca al unei batrane femei, ce cerseste prin magazinele mari. Aceasta intreband "puteti sa...?", a tresarit uimita, la raspunsul "pot!".

Ma intreb din nou, ca mai saptamana trecuta: ce este, pentru voi, "binele" ?

Spre o definitie

Dintr-o discutie extrem de scurta, am redus cuvintele si le-am impartit, iarasi, ca de atatea ori in virtual, la doi. A sarit aproape inefabil, de translucid, si desigur de impersonal, un singur cuvant, nu doua, ca mai de mult.
M-am implorat, standu-ti cu capul pe genunchi sa-mi promit, sa-mi jur, sa-mi spun...
Definitie: "Binele" este acea stare care-ti aduce liniste. Acea stare care te pune in postura aia de om cu zambet si calm. Adica acel ceva ce unii zic ca ar fi vreo forma de normalitate.
Mai degraba gresim, nu ?
Momente de bine, da. O viata de "bine"...sa fim seriosi, ar fi o plictiseala de moarte. Unde mai pui ca nici nu este posibil asa ceva.
Cred ca asta e si secretul.
Sper sa zambesti tu, acea persoana careia ii voi putea smulge vreun zambet, si da, sa fie, macar un moment, bine.
Nici nu conteaza cine esti atata timp cat doar dintr-o intrebare, si aproape un raspuns, ti-a ravasit coltul gurii, zambetul...
Cam trist si introspectiv zilele astea, parca si inima mi-o ia la galop necontrolat in extrasistole sufocante.
Bine ?

Tunuri

Sunt extrem de incantat ori de cate ori am ocazia sa ating, sa vad sau sa analizez un lucru vechi. Imi par a purta in ele patina unori timpuri pe care mi-as dori sa le fi trait, poate, datorita faptului ca ma simt ciudat de strain acestor vremuri ciudate dar angoasante.
Colectionez cateva asemenea obiecte. Un hobby ca oricare altul.
Colectionezi deci, aparate de radio cu tuburi electronice. Nu-mi trebuie la nimic, ele nefacand nimic in plus, dar nici in minus, fata de aparatele de radio moderne. Imi place sa privesc in acele aparate, tuburile electronice ( lampile ), cum se incalzesc si se inrosesc, care emana un miros specific de vechi, cum emana caldura in incercarea de a amplifica o voce pe care nici nu o ascult.
Pur si simplu ma gandesc, uitandau-ma in ele, la vocile trecute, la miliardele de vibratii ale membranei difuzorului, la stirile difuzate, in timpurile trecute, uitate, apuse.
Cineva, candva, a ras, considerand amuzanta si probabil nebuneasca si fara de sens aceasta mica pasiunea a mea de timp liber.
Astept deci, acele zile in care vocile de demult sa-mi sopteasca cotele apelor Dunarii, din nu stiu ce an, apoi sa calatoresc in vremuri mai linistite si mai putin ciudate.
Imi place mirosul cartilor vechi, al hartiei ingalbenite, si a caror grafie difera de cea de astazi. A unor foste realitati la fel de concrete ca si cea de acum.
Veti spune, cel mai probabil, ca sunt un alienat, si s-ar putea sa si aveti dreptate.
Pana una alta, imi asez aparatul de masura si uneltele pe masuta mica, privesc lampile gri si incep sa visez. Nu la ceva ce ar putea fi real, nici la o ancora in realitate.
Cam astea sunt stirile banale ale zilei de maine.

...polen...

Ziua este lunga. Randunicile zboara sus, sus de tot. Gaze albe si rosii bazaie permanernt. Nori aproape negri alearga pe cerul albastru si inalt. Dupa ce ploua, asfaltul este murdarit de flori, polen dulce, si de miros de flori albe.
Este o floare alba, cu centru galben, care imi aduce aminte de o anumita vara.
In statie la Maria Rosetti, tramvaiul 16, pe atunci rosu, trecea linistit...sau nu.
Apoi cupola unei caldiri inalte. Pe coloane albe, ionice, cu picturi murale, marmura...
Floarea alba, in schimb este foarte delicata. N-am idee cum se cheama si nici ce este cu ea. Face doar parte din luna mai. A soarelui cald si galben, a zilelor din ce in ce mai varatice, si a frunzelor verzi. Miros frumos, dar nu asta este caracteristica lor principala.
Cred ca intr-o zi ca asta, acoperita de flori si note muzicale, s-a murit pe degeaba si s-a inviat pentru totdeauna, gratis si mai apoi platind cu petale si miros de flori de salcii plangatoare si salcam.
O sa uiti sa te intorci, iti spuneam, ramanand din tine scheletele albicios.
N-ai inteles atunci, asa cum nu intelegi nici acum.
Florile albe vor inflori iarasi in mai, anul viitor. Dar tu vrei ca timpul sa se opreasca, sa stea.
Ca sa nu pierzi, ca sa nu te intorci inapoi, dar mai ales sa nu mergi inainte. Sa fotografiezi floarea alba, formata din petale ovale si polen galben.
Iar de sus, de pe coloanele albe, ionice, porumbei gri si ochi rosii zboara....si zboara...

P.S. Sunt alergic la polen!

Ce-mi place mie baiatu' asta...

"Sa va spun pentru inceput ce nu-mi place mie.Nu-mi plac(e):Ciorapii, pantofii si masinile albe, femeile care dispretuiesc viata de familie si vor cariera cu orice pret, barbatii care se vopsesc in cap; Monica Gabor si Elena Udrea, Dan Voiculescu si Vadim Tudor, cretinii care arunca hartii pe strada, pet-uri in apa si mancare pe geam, securistii, berea, parvenitii, stirile cu morti, romanii care se duc la bulgari sa faca turism, baietii care agata pe strada, femeile supermachiate si cu buricul gol, musafirii care nu suna inainte de a trece pe la tine, masina Dacia, intelectualii aroganti si pretiosi, taranii veniti la oras, functionarii cu costum gri, manelele si mai ales cei care le canta, camerele de supraveghere de pe autostrada(sa-si puna ei in casa la mama lor), restrictia viteza pe aceeasi autostrada(cu 130 la ora sa mearga Blaga, Basescu si cu Boc), copiii obraznici pentru care tac-su` si ma-sa e bogati!, furoul de pe prezentatoarele stirilor de la Sport, patronii trusturilor de presa care se amesteca in continutul editorial, amantele patronilor care se amesteca in viata angajatilor, amicii care se dau la nevasta ta si prietenii care iti dau la gioale, filmele de arta, publicitatea mincinoasa(90% din ce exista), parintii care isi invoiesc copii de la ora de sport, emigrantii romani care vorbesc stricat romaneste, romancele plecate in Italia sa se marite, romanii plecati in afara sa fure(furati, baieti, furati, dar acasa!), betivii care agata femei betive, vilele care seamana cu hotelurile de la munte, vamaiotii care nu se spala(aia care se spala sunt mult mai simpatici)……si mai sunt."

Textul apartine lui Liviu Mihaiu.

http://mihaiu.catavencu.ro/