Boreale

Si am stat un pic...si norii josi, pufosi si amenintatori mangaiu pamantul cu ploaia iute, avida de pamant...nucii falosi si verzi, atrag fulgerele albastre. Pana la urma, pamantul le inghite pe toate. Chiar si fulgerele. Oare unde se duc ele...cand mor zdrobite de pamant, prin nucii care...de obicei scapa cu viata sub naucitoarea lovitura a zecilor de mii de volti. De ce tocmai nucii si nu plopii inalti si de forma unei flacari...verzi ?
Dar soarele isi lasa forma si directia in floarea lui.
Intr-o seara am vazut o stea cazatoare...banal nu ?
In alta seara am vazut cerul inorat si inrosit de luminile orasului...cand ninge, cerul e tot rosu, sangeriu, creand un contrast atat de puternic cu cerul negru al ploii torentiale ce lasa salcamii in floare.
Tu ai curaj sa privesti cerul ?
Si iar am stat un pic.
Si am prins radacini pe locul unde ai aruncat...
Si am stat in ploaie cu copilul meu...
Am promis!

Aurore

Ciuperca prinse piatra in pumni si o stranse. Sfaramata, trozni in dintii fierastraului dus la ceaprazuit. Oasele devenira rosii iar carnea galbena. Ochii se deschisera mut si intunecos.
Stiati ca cerul, in spatiu, e negru ?
Albastra e doar iluzia heruvimilor izgoniti din rai.
Trag din tigara si fumul se impleti elegant in dansul impus de aerul ce a inghetat. Ametit de imaginea verdelui frunzei de mucegai, inspir sporii...din mine vor creste brazi inalti si frumosi destinati dintilor acum ceaprazuiti ordonat...unul la stanga...celalalt la dreapta, unul dupa altul.
Apa planse lacrimi de bijuterii furate de hoti imaginari.
Ce se intampla ? Sticla imi uda tamplele infierbantate. Zale din fluturi rosii si negri imi devoreaza lacom trupul uscat, facut din atomi de hidrogen extrem de flamabil.
Girafe galbene mi se uita in ochi. Iarba le creste spontan si grabit tot din ochi. Mi-e rece. Coltii de metal cald si placut ma privesc in ceafa. Ma intorc si zambesc. Oglinda neagra ca un taciune vibra in zambetul meu reflectat catre cerul...albastru ?
Focul deveni de neuitat atunci. Caruseluri se grabira sa apara iar zambetul nascu copii vii cu fete albe si ochi...ah ce ochi au copii...
In forme rombice caruselul se invarti lasand dare de scantei fara stralucire. Ma intreb...unde sunt copii ?
Ma disec de viu pe masa de operatie a unui doctor...fara de arginti. Sunt roz. Sunt alb...asa vreau eu. Mi-e dor de Crina! De mirosul pucioasei albastre al batului de chibrit, a carui teorie arde din temelii tomuri incomplete ale unor autori ce nu au existat niciodata. Mi-e dor de Crina...lacrimile imi umplura ochii...aurore borelale...
Oare ce e dragostea ?

Ah...

Flavia

Dragii mei, vreu sa transez public o speta ce ma scoate din fire.
Acea speta este cu Flavia si este vis-a vis de comportamentul meu.
Va rog deci sa-i transmiteti acestei persoane, fiecare in parte din toate cate ma cunoasteti, realitatea relatiilor mele cu voi, cei din lumea virtuala si nu numai.
Va rog sa faceti asta, de dragul meu si pentru a linisti persoana in cauza si pentru a o opri sa ma improaste cu noroi.

Va multumesc anticipat.

There is one thing worse than death...life

Nimic mai fals.
Viata trebuie, da, chiar trebuie traita complet, enorm, puternic cu dragul de a trai asa cum unii sunt indragostiti doar de ideea de a iubi. Contagios si ...
Ghilimelele...
"Cred ca m-am imblnavit de moarte...in ziua in care m-am nascut..."
Chiar asa? De moarte?
Am fost in mod deschis acuzat ca traiesc prea intens. N-am inteles nimic, evident.
Sa traiti voi ma, voi sa traiti mai putin intens...e greu sa-ti asumi...existenta. Ipocritilor.
Si cu toate astea...uneori ne-ar...ghilimele..."trebui, o mie de ani sa recladim ce am sfaramat aseara cu despartirea noastra...si nici atunci nu-i sigur, c-am mai putea sa fim..."

Oricum, singuri vom petrece cea din urma clipa.

Ridic din nou paharul...si vars un pic din el.

Va iubesc existenta si sufletul. Iubesc viata. Eu ? Da, da...chiar eu.


P.S.
Acest post este dedicat vietii.
Si unei anumite persoane.

Va urez sa traiti ma!

..vietii...

Î: Ce zi e azi?
R: O zi prea tarziu...

Tainite si tainuiri...

Incerc sa scap din aceasta idee proiectiva cumva, si proiectata cumva, asuprea mea. Ca un observator, ca un turn de control al propriilor mele ganduri si reflectii. Ma las prada gandului ca numai eu am dreptate sa...sau sa...si ma deranjeaza ca-mi vad proiectia puntului unic, irepetabil al simturilor si judecatilor mele. Eu vad, eu simt, eu analizez, hotarasc, decid, pana aici. Ajunge cu persoana intai! Voi vorbi la persoana a 3-a...aaaa cum adica eu voi vorbi la persoana a 3-a ? Adica tot eu ? Doame Dumnezeule cat voi exista, voi fi egoist incurabil. Da, da! Si tu la fel, cititorul meu sa nu crezi ca se poate altfel. A murit si capra vecinului....deh...
Si atunci? Atunci, am deosebita placere ( evident sa-mi faca tot mie placere! ) sa...sa citim, cu si despre un personaj ce ma fascineaza, la fel ca pusculita din tabla, cu cifru altcatuit din 3 cheite de la 1 la 10...a carui descoperire mi-a facut o mare placere, mai ales pentru ca pusculita era goala....
Deci ?

Punem ghilimele, si rostim:

"Eu cred că un om este ceea ce îşi aduce aminte despre sine însuşi. Bunăoară, eu mă consider pe mine ceea ce îmi aduc aminte că sunt. De asta uneori oamenii sunt în aparenţă schimbători sau au umori diferite.De fiecare dată îţi aduci aminte alte lucruri despre tine însuţi."

Nu-mi aduc aminte nimic...iar eu ? Ce-ti aduci aminte cititorule despre tine ? Te schimba amintirile si te zdrobesc sub apasarea lor ...te striveste schimbarea oglindita de propria-ti existenta ?
Iti aduci aminte de ...cum altfel...mine ? Nu e deloc persoana a 3-a si sa mor daca mai pot simti ceva din tine...sa mor....

Ah ce mult ma ajuta ghilimelele...incredibil...

" Atunci va fi o poveste scurtă, o confesiune scurtă,acum doua-trei după-amieze, primesc un telefon de la un necunoscut, care era îngrijorat că aş fi bolnav,care era fericit că m-aş fi însănătoşit, mă rog... Şi-mi spune un lucru care m-a lăsat aşa... nemaipomenit de bucuros. Mi-a spus, zice: bă, poete, zice, nu mor caii când vor câinii. Şi-mi spun mie: ştii că are dreptate, am spus eu, să ştii că omul ăsta are dreptate. Păi nu mor caii când vor câinii! Şi, dealtfel..."

Zambeste, te rog...zambeste...

Barlogul...

Randunici negre si zvelte taie aerul rece al diminetii. Roua miroase a miere. De jos din iarba, puteti vedea burta alba si dunga rosie a micii pasari prevestitoare de primavara. Stiu ca primavara a venit de ceva vreme, stiu ca informatiile sunt un pic anacronice...
Mi-ar placea sa vedeti o pereche de randunici construind un cuib ...neobosite, muncind toata dimineata, apoi odihnindu-se zgomotos si vesel pe ramurile unui tei batran...
Sub norii grosi luminati de soarele apusului, zboara frant sus de tot dupa mustele grase si pline de proteine. Ca mai apoi, seara sa se adapasoteasca in preajma cuibului efectiv construit cu migala si saliva lor. Cuib ce poate rezista ani de zile, daca este construit bine si intr-un loc ferit.
De ce spun toate astea ? Ei bine sunt pe cale sa-mi achizitionez un barlog !
Bine, nu-l voi construi eu , slava Domnului ca s-a ocupat altcineva de asta. Construit de mine, probabil ca ar fi fost o constructie complet ineficienta ( pentru locuit ), inalta si stramba...ca mine ( nu, eu nu sunt inalt ci doar stramb ).
Va imaginati oare un barlog ? Adanc sapat in pamant, cald si captusit cu pene si blana...bine, asta nu inseamna ca am vreo companie gestanta ...doar asa, ideatic, sa zicem ca ursoaica ( cum dracu am trecut de la randunici la ursi nu stiu, dar nici nu conteaza, sper sa prindeti ideea ) ar ramane gestanta. Cum cu cine ? Cu un pui bineinteles!
In sfarsit...ah la dracu! Cine a mai vazut barlog cu bar ? Doamne ca numai la prostii va sade capul!
Deci ? Va urma un barlog, padurea de fapt este o jungla urbana, iar randunica ...zboara sus, nu ?
Una peste alta, la mine randunica e ofitera(ul) de credit, ursoaica e contul de la banca iar promisiunea e....

Sa traiti...bine...

P.S. Pentru persoane avizate: padurea cu ratuste arata tare bine in perioada asta....

A urmat ? Hihihihi....