Aurore

Ciuperca prinse piatra in pumni si o stranse. Sfaramata, trozni in dintii fierastraului dus la ceaprazuit. Oasele devenira rosii iar carnea galbena. Ochii se deschisera mut si intunecos.
Stiati ca cerul, in spatiu, e negru ?
Albastra e doar iluzia heruvimilor izgoniti din rai.
Trag din tigara si fumul se impleti elegant in dansul impus de aerul ce a inghetat. Ametit de imaginea verdelui frunzei de mucegai, inspir sporii...din mine vor creste brazi inalti si frumosi destinati dintilor acum ceaprazuiti ordonat...unul la stanga...celalalt la dreapta, unul dupa altul.
Apa planse lacrimi de bijuterii furate de hoti imaginari.
Ce se intampla ? Sticla imi uda tamplele infierbantate. Zale din fluturi rosii si negri imi devoreaza lacom trupul uscat, facut din atomi de hidrogen extrem de flamabil.
Girafe galbene mi se uita in ochi. Iarba le creste spontan si grabit tot din ochi. Mi-e rece. Coltii de metal cald si placut ma privesc in ceafa. Ma intorc si zambesc. Oglinda neagra ca un taciune vibra in zambetul meu reflectat catre cerul...albastru ?
Focul deveni de neuitat atunci. Caruseluri se grabira sa apara iar zambetul nascu copii vii cu fete albe si ochi...ah ce ochi au copii...
In forme rombice caruselul se invarti lasand dare de scantei fara stralucire. Ma intreb...unde sunt copii ?
Ma disec de viu pe masa de operatie a unui doctor...fara de arginti. Sunt roz. Sunt alb...asa vreau eu. Mi-e dor de Crina! De mirosul pucioasei albastre al batului de chibrit, a carui teorie arde din temelii tomuri incomplete ale unor autori ce nu au existat niciodata. Mi-e dor de Crina...lacrimile imi umplura ochii...aurore borelale...
Oare ce e dragostea ?

Ah...