...apoi, toate cele au ramas...

...apoi am ramas in urma...in urma mea ma aflam chiar eu, venind peste mine ajungand doar inapoi sau doar inainte, frant in mici bucati de smalt stralucitor si alb.
M-am intrebat: de ce, de ce din nou, de ce acum, de ce iar? Un raspuns implacabil: pentru ca nu ai terminat niciodata, pentru ca nu ai lasat sa se vindece decat la suprafata.Pentru ca nu am avut niciodata curaj?
Paiata stramba cu nas lung! Nu ai avut niciodata curaj!Nu ai spus niciodata "gata".
Paiata se uita stramb la mine si isi frange mainile nelinistita: ce sti tu despre curajul de a fi ? ce sti tu, stramb-crescutule, ce sti tu, ca idealizand iti vor da altii ceea ce ai tu nevoie? Ai nevoie?Te doare, te ustura, chip ascutit din minciuni si din dor si...
Pleaca de aici, paiata stramba, pleaca de aici, ii spun fara sa ma uit la ea."Ti-e frica monstrule cu sapte fete, ti-e frica, lasule!". Ma simt invins, de data asta, invins de mine, nu de paiata, de mine insumi, de lasitatea si ipocrizia mea...
Imi zambesc totusi prieteneste. Pana la urma, paiata nici nu conteaza, nu vreau nimic de la ea...
Ma scutur, ma mint, ma amagesc. Paiata nu exista! N-a existat vreodata, nu am vrut s-o scot, s-o arat, sa mi-o arat, sa recunosc...
Tiptil, incet, foarte incet, se apropie de mine. Are lacrimi in ochi."ia-ma cu tine, te rog, te implor, ia-ma cu tine..."...nu rezist si o imbratisez, o ridic de jos, ii simt membrele din lemn lustruit reci si uscate. Ma contin in ea, ma contine in mine, ma are in ochii inlacrimati...
Abia mai apoi oftez, zambesc si....fug....

Nu am mai scris nimic de mult.
Si ninge...ninge furios, cu fulgi mici si aspri.
Zapada adunata pare atat de pura...
Intotdauna mi-a placut iarna...imi da o stare de bucurie, zapada parca curata tot, toate, purifica.
Si fiecare fulg, cu fiecare picatura de apa prinsa in diafanul fulg se reia procesul asta...de cadere? Mai apoi, dimineata se ridica, aburul alb se risipeste in vazduhuri tari si albastre.
Apoi am incercat sa inteleg, si chiar am reusit! Si ce daca? Si ce daca am inteles! As putea schimba ceva ? Intelesurile nu formuleaza nimic. Tot ce ramane este ce simti prin acele intelesuri. Un singur fulg de nea, luat ca inteles al zapezii, devine atat de absurd incat se goleste de orice fel de nuanta.
Mai apoi a aparut simtirea. Afectiunea. Si daca dai inteles unui fulg de zapada, apoi il invelesti cu afectiune, sa nu-l topeasca caldura intelegerii, acesta poate ramane in diafana lui existenta, incarcat de semnificatie. Iar zapada poate fi un nou inceput.
Simt ca se schimba lucrurile. Simt. Iar lucrurile incarcate de semnificatie pentru mine incep sa se limpezeasca cumva.
Si chiar daca am omorat cu premeditare simtirea, chiar daca m-am luptat cu ea...am pierdut si totodata am castigat.
Mi-am cerut cu gratie pedeapsa. Aceasta a venit implacabil: "te vei intoarce acolo unde vei simti!". Si exact asta se intampla!
Apoi nu mai stiu nimic...am ramas cu un zambet tandru pe fata. Pentru cine, pentru ce, cum...intrebari fara noima, asa cum tot fara noima este paiata aia de gandire umana.
Pinnochio era de fapt un fericit. Imi dau seama acum de maretia acestei mici papusi din lemn. Doar o bucata fericita de lemn...
Apoi prapastii acoperite cu zapada rece si tare.
Apoi liniste, si botinele negre ale paiatei. Atat mai ramasese din mine.
O sa-mi revin, am spus copacului-samanta, o sa revin. Si asa s-a si intamplat.
Si-mi ingrop fata in radacina copacului ce sfarma piatra unui munte de himere.
Pacat.
Mai apoi am inteles ca marioneta este insufletita de om. De om ? De care om ?
Eu eram si marioneta si omul.
Am ramas apoi singur cu un zambet ciudat pe fata. Simteam radacina. Simteam paiata, simteam durerea. Ce bine!
Simteam...

Ups and downs

Speranta este reprezentata de insasi soarele ce rasare impasibil in fiecare dimineata.
Viitorul este anticipat doar de catre cei ce planuiesc, doresc.
Dintre ei, viitorul selecteaza pe cei mai incapatanati, cred. Viitorul ii incearca, asa cum, ulterior vei spune ca te-a incercat viata. Este cel mai greu sa nu te simti ales a avea o farama de viitor. Aici apele se tulbura, si norii acopera soarele asta rautacios.
Ai de ales ? Urci catre viitorul tau apoi, realizezi cat de tare ai fost influentat de viitorul celuilalt. Sau de trecutul celuilalt ? Ori de propriul tau trecut ?
Te gandesti mult si alegi putin. Chiar ne conducem viata dupa cum vrem noi? Urcam si coboram dupa cum credem noi ca alegem ? Ori dintre stupii verzi printre milioane de furnici galbene si agresive se afla pur si simplu, dar pur, intra-adevar, diamantul pe care de fapt l-ai pierdut atunci cand te-ai nascut ?
Ce de intrebari...alegem sau nu ? Suntem in aceeasi pozitie ? Ne nastem liberi, dar egali ? Nici vorba.
Suisuri si coborasuri: asta este viata noastra. Alegem si nu alegem. Destin ?
Alegem de cine sa ne indragostim sau pe cine sa uram ? Sau sa ne fie indiferenti ?
O falsa, dar falsa pudoare are cel ce, cu emfaza afirma ca a reusit. Aici se termina viitorul: victorie sau esec.
Doar soarele rautacios rasare implacabil in fiecare dimineata, in fiecare colt al lumii, in fiecare ceas de somn sau de nesomn. Apare chiar in zilele in care poate ca nu ar mai trebui sa rasara. Oricum ar fi este parte din esenta insasi a viitorului nostru. Nu avem, dealtfel, de ales.
Suisuri si coborasuri: asta este viata noastra. Faci parte din ea.

Joi

Pot spune ca azi e joi.
Joia este o zi, de obicei de tranzit...intre saptamana de lucru si ziua de vineri. Weekend.
De obicei, joia, pamantul devine prea mare si aerul cam prea dens.
Joia, spre exemplu, este ziua de dupa miercuri. Banal pana aici.
Intersante sunt, de fapt, argumentele zile de joi. Ele sunt rezultatul zilei de miercuri si anticipatia zilei de vineri.
O floare ca o cupa de vin. Rosie, intredeschisa.
Un singur fluture se leagana usor si lin spre ea.
Floarea nu are miros, dar nu te poti apropia de ea in mod normal. Trebuie sa fii fluture prin usoara, lenta, delicata si inefabila tresarire a umbrelor dulci de polen, polenul unei flori rosii poate, plina de desenele altor si altor inflorescente. Muguri de flori. Muguri de polen. Toate astea se amesteca deodata cu verdele. Iei pensula imaginatiei, pui pe ea toate culorile universului, a tuturor fluturilor, si o vinzi la colt de strada primului inger. O vinzi pe vise greu de atins, pe margini de ape si chipuri straine de oameni buni. Se poate preschimba si cu sentimente roz. Ce-ti mai ramane, da saracilor, pentru ca ei nu au nevoie decat de nimic. De un nimic albastru, nu verde, amestecat cu glod, nu cu ingeri, amortit de frig, nu de soare.
Cand nu-ti va mai ramane nimic, nimic... cand nu-ti va mai ramane nimic, vei fi poate cel mai sarac om. Poate cel mai fericit ?
Vinde ingerului, vinde pe nimic...

O zi cat o seara

Capitolul...3
Aseara a fost o furtuna destul de dorita, avand in vedere caldura de peste zi.Desi ploaia nu a fost chiar linistitoare, chiar suficienta, a dus catre racorirea pamantului si a oamenilor.
O seara...intr-adevar o seara deosebita atat prin efectele pur meteorologice cat si prin efectele pur sentimentale.
Dar cine mai acorda atentie sentimentelor...?
Cine mai poate duce o asemenea povara a acestui ingrozitor de greu balast. Nici nu este de mirare ca cele mai multe dintre casatorii de destrama in oribila, putreda, fetida indiferenta, monotonie si lipsa oricarui sentiment...nici nu ma mai intreb de ce aceste lucruri se intampla intr-o ametitoare viteza a inabusirii oricaror nerusinate stari de exaltare. De fapt, trebuie sa fim cu totii gri, aranjati in linii si coloane, studiind cat mai profund mentalitatea amoebei. Fascinanta ei mentalitate de protozor schimbator la nivel nucleic continua sa fascineze mase. Daca o tai in doua va continua sa supravietuiasca si sa se divida. Fascinant. Absolut plictisitor. Perfect.
Si nu ezit sa-mi rad fericit in barba. Simt. Imi folosesc mintea si sufletul din nou.
Nimic nu ma mai intereseaza, pentru ca a simti inseamna a te simti liber. Doar atat ca...libertatea, indiferent in ce forma ar fi ea, costa. Al dracului costa, si apoi libertatea ca si adevarul sunt doar niste notiuni abastracte. Nimic nou. Din nou plictisitor.
Cu toate astea mi-am permis luxul de a ma simti din nou liber. Fractionat ce-i drept, stand stramb intr-un pseudopod de amoeba.
Fara nici o indoiala ca voi reusi tot ce mi-am propus.
Chiar daca sunt un mincinos si un ticalos.
Pretul libertatii, remeber ?
O seara cat o zi.
Ceva furtuna...ceva fulgere, cativa stropi de ploaie.
I'm happy, fericirea mea nu atarna decat de mine. Si de amoeba mea, proprie dar personala.
Desi sunt un mincinos si un ticalos, i love myself!
Merita! Pentru ca m-am redat pe mine, mie.
Ehe!
A iesit soarele. Urmeaza o noua furtuna...si asa mai departe.
Dixit!

La cumparaturi

Am o camasa rosie. Cu patratele!
Ma compar cu ultimul toreador, si asta fara vreun taur!
Astfel incat stima de ...mine crescu subit la cote inimaginabile.
Eh, sunt sigur ca asta nici nu va avea nici o repercursiune, desigur.
Interesat fiind de partea mai putin vizibila a vietii, de lucrurile fara forma, dar cu mult fond, de multe ori imi pare rau sa constat ca neglijez aspecte deosebit de importante in aceasta mica societate in care imi numar zilele.
Si imi face bine.
Apoi leg materialul de imaterial, realul de imaginar, fantezia de realitate.
Ma aleg cu cate un zambet.
Si ma amuza cand observ, uneori fara sa vreau, cum se lupta fiecare in viata lui cu materialul fara fond, cu fondul lipsit de materie, ying yang. Cu frica de intuneric sau frica de lumina puternica. Cu pudoarea sau dorinta.
Trebuie sa multumesc: am primit sfatul de a ma gandi la ce-mi face mie placere, si am mai spus-o.
E doar o falsa pudoare ce fac eu acum, dar imbratisez gandul de a fi la fel de armonios pe dinafara, cu cel invizibil si intim.
Nu m-ar incanta deloc etichetele precum nu ma incanta deloc reclamele la etichete. Din orice punct de vedere, chiar si comercial!
Reverberatia este la nivel intelectual. Aici se produce descarcarea complet orgasmica a placerii comune. Eticheta vs. postura. Postura vs. ipocrizie. Frica vs. armonie.
Oooo armonie...
Romantic.

Carti

"In spite of the risks, the courage to be honest and intimate opens the way to self-discovery. It offers what we all want, the promise of love."

Sunt sigur ca nu voi avea plangeri.
Am furat acesta fraza. Imi place.
Apoi, zilele trecute am primit o carte, imprumut. Am rasfoit-o mirosind paginile...
Alta data am citit o carte incepand cu sfarsitul. Ma rasfatam citind sfarsitul inainte de orice, incercand sa ghicesc ce este inainte de aceasta si inainte de aceasta...
Placerea asta, un pic vinovata de altfel, imi aduce aminte de calatoria dintre paginile cartii.
Intre pagini putem gasi o iubire, un razboi, sani dezgolititi sau intrigi ipocrite, orice ma face sa ma simt mai viu, mai real... devenind invizibil, transpus in cerneala neagra a slovei. Apoi totul se termina: tiparit la combinatul poligrafic "Casa Scanteii".
O, da, pe vremea aia mult se mai citea.
Si am zambait cu mare, mare satisfactie cand am gasit undeva, la o pagina, un biletel pe care scria: treabacuperceptia.blogspot.com.
Nu, nu-mi fac singur publicitate, doar mi-a placut acest gest involuntar.
Si chiar daca a fost furtuna, sfarsitul a fost minunat.
Oh, da, zambesc!

P.S. paginile miros a nuca de cocos...