Intre sens si contrasens

Eu cred ca lucrurile interesante se invart intre sens si inversul lui. Sensul existentei noastre se invarte, ori se plimba liniar intre noi, cu noi si pe langa noi (de cele mai multe ori). O luam usor cu metafore cu talc, ii dam sensului o nuanta de umor si de zambet. "Care este sensul TAU, in viata ?" Aceasta intrebare duce catre niste trairi, uneori extrem de puternice. Ce SENS ai in viata ta ? Care este drumul tau, omule ? Incetez cu intrebarile. Aici vine contra-sensul: cel ce se opune sistematic si cu hotarare sensului initial. De unde vine contra-sensul ? Este foarte interesant: noi cream mai degraba contra-sensul decat sensul initial. Si trecem prin experiente cel putin ciudate, ne frustram, doare si ustura. Pentru ca noi vrem spre sens! Am o veste buna si una proasta: sensul nu exista. Asta nu inseamna ca nu exista vreun sens in existenta mea, de pilda, dar contra-sensurile exista. Ele sunt dorintele si sensurile celorlalti oameni din jurul nostru. Iar pentru ei sensul, asa cum am spus mai sus, nu exista. Unde este, deci, logica ? In perceptele introiectate! Sensul larg acceptat, care nu exista! Si abureala constanta intre percepte si vointa pura si umana a fiecaruia dintre noi! Intre ipocrizie si franchete. Apoi apar frustrarile, durerea existentiala, lipsa de sens. Si eu, de exemplu, repet intr-una greseli ce ma duc in durere, fara sa inteleg (sau fara sa vreau sa inteleg) ca, repetand greselile, iar si iar si iar, ajung la nasterea propriului meu contra-sens. Si cum se face, oare, ca ajungand in acelasi punct, simt aceleasi lucruri si ma intreb din nou: "Ba, cat poti ma sa fii de prost ?" In realitate, sper ca sensul meu, inexistent dealtfel, sa apara ca si cum s-ar naste, ar aparea, din dorinte! Este gresit? Habar n-am... Din pacate, observ faptul ca oamenii stiu ce-si doresc, stiu si cum sa faca sa-si indeplineasca dorintele, dar nu o fac. De obicei din cauza contra-sensului celorlalti. Unii ii spun presiune sociala, altii ii spun constiinta, ceilalti ii dau numele de morala...si sunt doar aceeasi forma de auto furt al caciulii. Sau nu! Pentru ca acest popor a fost foarte sarac in marea majoritate a existentei lui, a introiectat valorile sociale cu o asemenea putere, incat pana si sexul marital a devenit un pacat. Si asta pentru ca granitele interpersonale sunt atat de sterse si de fine, incat, in familii, nu se stie exact cine si ce este: femeile au devenit barbati, barbatii au devenit femei, bunicii sunt copii, copiii au devenit bunicii tuturor! Si in clipa in care apare vreo rezistenta individuala in acest haos generalizat, "socialul", "familia", etc., se rascoala cu putere si ingroapa individualitatea! De cele mai multe ori reusesc, si, tendinta catre libertate si individuatie este sugrumata... Asta este marea diferenta de mentalitate si atitudine dintre occident si Romania, dupa parerea mea. Si pentru ca saracia apasa, apasa foarte tare, pentru ca insecuritatea bazala este enorma, oamenii aleg sa traiasca ipocrit, fara valori personale, fara a-si putea valorifica varfurile si calitatile. Calitatea vietii se duce de rapa, oamenii se perimeaza foarte repede si umplu cimitirele prematur. Ingeniozitatea, productivitatea, creativitatea, pofta de viata este aproape abolita. Cum sa poti sa ai o viata sociala corecta, in conditiile in care eu-ul tau, personalitatea ta, depind simbiotic de alte cateva persoane? De aici si problemele economice! Nu stie nimeni ce are de facut, sau ceea ce face, face prost, fara chef, fara pofta de viata, fara vreo recompensa, fara sa astepte nimic in viata lui, decat o existenta terna, aproape de etern. Eternul cantat pe la biserici. Chiar daca ar exista, oamenii nu-si pot alege un sens. Nu au de unde, nu sunt valori, nu exista constiinte mai inalte, nu au modele. Sens ? Nici pe aproape! Ce este oare de facut ? Era o reclama...mai de mult: "fac ce vreau, dar stiu ce fac!". Acesta este sensul cel inexistent. Aproape sa stii ce vrei, si, bineinteles, aproape sa sti ce faci. Restul va deveni istorie! Imi cer scuze pentru generalizarea grosolana, sunt convins ca exista si exceptii.

Taci!

Ma simt invins azi.
Se mai intampla, din cand in cand, nu e nimic grav.
De fapt am inceput sa ma obisnuiesc cu asta.
Cred ca exista o forma a momentului in care te simti invins.
Macar ca lupta merita! Doar ca am obosit, si sunt clipe in care imi pierd speranta.
Ce s-a intamplat? Nu o sa spun "nimic" desi asta imi vine pe limba.
Am pierdut din masti, am pierdut din masti, mi-au cazut una dupa alta. Apoi lumina a devenit mica, lumea s-a inghesuit...erai suflete gol, mic, cazut in zapada. Ghemuit pe mormanul murdar, cu capul pe o bucata de gheata. Te priveau toti cu ochii lor inchisi si orbi si ...muti de uimire, dadeau din umeri a paguba. Stoluri de ciori croncanitoare si cenusii planau amenintator. Doar el din zapada murdara scancea incet cu ochii lui albastri, fara glas, fara lacrimi, fara sens.
Erai acolo, muti si orbi, negri, apasatori in zone ascunse ale unui labirint intortocheat si fara sens. Ce am mai putea face ? Ai putea sa te arunci intr-un volum urias, de munca si de orbire datatoare de sens. Apoi sufletul acela aproape mort si inghetat se va innegri, va sufla in lumanarea pusa la cap si va disparea in neant.
Oamenii cei orbi vor uita ce a mai fost, vor spune ce au mai spus, banal, retoric, stereotip.
Apoi dor, o vom lua iarasi de la capat, iarasi in balti de sange statut.
Iar lipsa de sens?
Sens ...

Baaaiiiiii....

In prezent!
Da, ma, in prezent!
Chiar cred ca mintea imi joaca feste...
In fantasma fiind ma gandeam la afectiune!
Un cuvant vulgar dealtfel.
Deunazi am simtit cum ceva imi paraseste corpul.
Asa si cu afectiunea.
Sunt victima perfecta, si ma urasc pentru asta.
Apoi iarasi ma voi fi linistit, si toate cele vor fi asa cum am mai fost.
Ma urasc pentru ipocrizie.
Pentru lasitate, pentru curaj!
La naiba cu toate! Cu tot!

Al vostru in mandrie si cu serenitate,

Paiata

...apoi, toate cele au ramas...

...apoi am ramas in urma...in urma mea ma aflam chiar eu, venind peste mine ajungand doar inapoi sau doar inainte, frant in mici bucati de smalt stralucitor si alb.
M-am intrebat: de ce, de ce din nou, de ce acum, de ce iar? Un raspuns implacabil: pentru ca nu ai terminat niciodata, pentru ca nu ai lasat sa se vindece decat la suprafata.Pentru ca nu am avut niciodata curaj?
Paiata stramba cu nas lung! Nu ai avut niciodata curaj!Nu ai spus niciodata "gata".
Paiata se uita stramb la mine si isi frange mainile nelinistita: ce sti tu despre curajul de a fi ? ce sti tu, stramb-crescutule, ce sti tu, ca idealizand iti vor da altii ceea ce ai tu nevoie? Ai nevoie?Te doare, te ustura, chip ascutit din minciuni si din dor si...
Pleaca de aici, paiata stramba, pleaca de aici, ii spun fara sa ma uit la ea."Ti-e frica monstrule cu sapte fete, ti-e frica, lasule!". Ma simt invins, de data asta, invins de mine, nu de paiata, de mine insumi, de lasitatea si ipocrizia mea...
Imi zambesc totusi prieteneste. Pana la urma, paiata nici nu conteaza, nu vreau nimic de la ea...
Ma scutur, ma mint, ma amagesc. Paiata nu exista! N-a existat vreodata, nu am vrut s-o scot, s-o arat, sa mi-o arat, sa recunosc...
Tiptil, incet, foarte incet, se apropie de mine. Are lacrimi in ochi."ia-ma cu tine, te rog, te implor, ia-ma cu tine..."...nu rezist si o imbratisez, o ridic de jos, ii simt membrele din lemn lustruit reci si uscate. Ma contin in ea, ma contine in mine, ma are in ochii inlacrimati...
Abia mai apoi oftez, zambesc si....fug....

Nu am mai scris nimic de mult.
Si ninge...ninge furios, cu fulgi mici si aspri.
Zapada adunata pare atat de pura...
Intotdauna mi-a placut iarna...imi da o stare de bucurie, zapada parca curata tot, toate, purifica.
Si fiecare fulg, cu fiecare picatura de apa prinsa in diafanul fulg se reia procesul asta...de cadere? Mai apoi, dimineata se ridica, aburul alb se risipeste in vazduhuri tari si albastre.
Apoi am incercat sa inteleg, si chiar am reusit! Si ce daca? Si ce daca am inteles! As putea schimba ceva ? Intelesurile nu formuleaza nimic. Tot ce ramane este ce simti prin acele intelesuri. Un singur fulg de nea, luat ca inteles al zapezii, devine atat de absurd incat se goleste de orice fel de nuanta.
Mai apoi a aparut simtirea. Afectiunea. Si daca dai inteles unui fulg de zapada, apoi il invelesti cu afectiune, sa nu-l topeasca caldura intelegerii, acesta poate ramane in diafana lui existenta, incarcat de semnificatie. Iar zapada poate fi un nou inceput.
Simt ca se schimba lucrurile. Simt. Iar lucrurile incarcate de semnificatie pentru mine incep sa se limpezeasca cumva.
Si chiar daca am omorat cu premeditare simtirea, chiar daca m-am luptat cu ea...am pierdut si totodata am castigat.
Mi-am cerut cu gratie pedeapsa. Aceasta a venit implacabil: "te vei intoarce acolo unde vei simti!". Si exact asta se intampla!
Apoi nu mai stiu nimic...am ramas cu un zambet tandru pe fata. Pentru cine, pentru ce, cum...intrebari fara noima, asa cum tot fara noima este paiata aia de gandire umana.
Pinnochio era de fapt un fericit. Imi dau seama acum de maretia acestei mici papusi din lemn. Doar o bucata fericita de lemn...
Apoi prapastii acoperite cu zapada rece si tare.
Apoi liniste, si botinele negre ale paiatei. Atat mai ramasese din mine.
O sa-mi revin, am spus copacului-samanta, o sa revin. Si asa s-a si intamplat.
Si-mi ingrop fata in radacina copacului ce sfarma piatra unui munte de himere.
Pacat.
Mai apoi am inteles ca marioneta este insufletita de om. De om ? De care om ?
Eu eram si marioneta si omul.
Am ramas apoi singur cu un zambet ciudat pe fata. Simteam radacina. Simteam paiata, simteam durerea. Ce bine!
Simteam...

Ups and downs

Speranta este reprezentata de insasi soarele ce rasare impasibil in fiecare dimineata.
Viitorul este anticipat doar de catre cei ce planuiesc, doresc.
Dintre ei, viitorul selecteaza pe cei mai incapatanati, cred. Viitorul ii incearca, asa cum, ulterior vei spune ca te-a incercat viata. Este cel mai greu sa nu te simti ales a avea o farama de viitor. Aici apele se tulbura, si norii acopera soarele asta rautacios.
Ai de ales ? Urci catre viitorul tau apoi, realizezi cat de tare ai fost influentat de viitorul celuilalt. Sau de trecutul celuilalt ? Ori de propriul tau trecut ?
Te gandesti mult si alegi putin. Chiar ne conducem viata dupa cum vrem noi? Urcam si coboram dupa cum credem noi ca alegem ? Ori dintre stupii verzi printre milioane de furnici galbene si agresive se afla pur si simplu, dar pur, intra-adevar, diamantul pe care de fapt l-ai pierdut atunci cand te-ai nascut ?
Ce de intrebari...alegem sau nu ? Suntem in aceeasi pozitie ? Ne nastem liberi, dar egali ? Nici vorba.
Suisuri si coborasuri: asta este viata noastra. Alegem si nu alegem. Destin ?
Alegem de cine sa ne indragostim sau pe cine sa uram ? Sau sa ne fie indiferenti ?
O falsa, dar falsa pudoare are cel ce, cu emfaza afirma ca a reusit. Aici se termina viitorul: victorie sau esec.
Doar soarele rautacios rasare implacabil in fiecare dimineata, in fiecare colt al lumii, in fiecare ceas de somn sau de nesomn. Apare chiar in zilele in care poate ca nu ar mai trebui sa rasara. Oricum ar fi este parte din esenta insasi a viitorului nostru. Nu avem, dealtfel, de ales.
Suisuri si coborasuri: asta este viata noastra. Faci parte din ea.

Joi

Pot spune ca azi e joi.
Joia este o zi, de obicei de tranzit...intre saptamana de lucru si ziua de vineri. Weekend.
De obicei, joia, pamantul devine prea mare si aerul cam prea dens.
Joia, spre exemplu, este ziua de dupa miercuri. Banal pana aici.
Intersante sunt, de fapt, argumentele zile de joi. Ele sunt rezultatul zilei de miercuri si anticipatia zilei de vineri.
O floare ca o cupa de vin. Rosie, intredeschisa.
Un singur fluture se leagana usor si lin spre ea.
Floarea nu are miros, dar nu te poti apropia de ea in mod normal. Trebuie sa fii fluture prin usoara, lenta, delicata si inefabila tresarire a umbrelor dulci de polen, polenul unei flori rosii poate, plina de desenele altor si altor inflorescente. Muguri de flori. Muguri de polen. Toate astea se amesteca deodata cu verdele. Iei pensula imaginatiei, pui pe ea toate culorile universului, a tuturor fluturilor, si o vinzi la colt de strada primului inger. O vinzi pe vise greu de atins, pe margini de ape si chipuri straine de oameni buni. Se poate preschimba si cu sentimente roz. Ce-ti mai ramane, da saracilor, pentru ca ei nu au nevoie decat de nimic. De un nimic albastru, nu verde, amestecat cu glod, nu cu ingeri, amortit de frig, nu de soare.
Cand nu-ti va mai ramane nimic, nimic... cand nu-ti va mai ramane nimic, vei fi poate cel mai sarac om. Poate cel mai fericit ?
Vinde ingerului, vinde pe nimic...