Un drum

Din visul meu de vara...calatoresc spre emotii prin emotii. Spre tine pasii mai sovaiesc ghidati fiind doar de instinctul catre cald si soare. Alerg catre rasarit, iar soarele mi-e prieten.
Dintr-o data, imediat ce treci Dunarea, apar palcuri galbene de dealuri. Peisajul devine vesel si catifelat. Chiar si soarele e parca deosebit printre dealurile acestea galbene si moi. Banda neagra de sosea urca si coboara, serpuind lenes printre colinele asezate de-o magica mana. La fiecare curba pisajul ramane proaspat. Nu-mi vine sa cred, am mai vazut dealuri dar atat de spectaculoase niciodata! Zambesc fermecat de locuri si aproape ca ies de pe drum. Un magarus lenes isi scutura capul. Stupi asezati pe marginea soselei zumzaie calm. Inauntru e atata dulce...dar totul este molcom, calm, iar imbietorul pisaj pare desprins dintr-o carte pentru copii. Dintr-o data, se face racoare. O padure negru de verde deasa si intesata ma inconjoara. Nici nu-mi dau seama de unde a aparut atata verdeata. Salcami imensi se bucura de acest soare lenes si galben. Lumina filtrata de frunzele mici joaca in ochii trecatorilor. Acestia isi zambesc complice si nu vorbesc. Dealurile sunt acum impadurite iar senzatia de munte si racoare e superba.
La fel de brusc cum a aparut padurea dispare dintr-o data.
Vii intinse rad in acelasi soare tolerant si binevoitor. Strugurii sunt aproape copti si greu atarna spre pamantul galben si nisipos. Un stol de pasari mici si galagioase tasnesc nervos din vie deranjate de o pala de vant. Mai departe o localitate...alcatuita din case patrate, toate de aceeasi forma pe varful altui deal. Din ele, o geamie argintie si inalta impunge cerul albastru. Marele arhitect al cerului a facut aici o treaba extraordinara. Ma opresc sa miros aerul umed si cald.
Mi-am adus aminte: covrigi si braga. O comunitate turca extrem de ordonata. Imi continui drumul si vad departe panglica albastra: iarasi Dunarea, pe care atat o indragesc de la Viena pana la Tulcea. Punct terminus...orasul e colinar, si cochet. Oamenii par la fel ca in toata Dobrogea, raze de soare. Ma simt excelent iar mirosul de apa ma imbie la visare...sunt fericit, am ajuns in bratele tale.
Un areal minunat ce merita vizitat.

Singuratate

...alergam disperati sa umplem spatiile goale ale fiintei noastre. E atat de intuneric, frig si frustrare in aceste spatii...in care cumva ne e frica sa umblam ...singuri. Si se spune ca daca esti cu cineva nu mai esti singur. E cat se poate de fals! Spatiile goale, vide, reci si ascunse adanc acolo in inima si creierul tau nu pot fi acoperite decat cu lumina sentimentelor pe care le emani ...catre, sau cum ? Catre ea, catre el, sau de cate forme poate fi aceasta imensa emanatie de energie prin care, cum? el sau ea iti incalzesc sau iti lumineaza acele spatii ale fiintei tale in care ti-e groaza sa pasesti sa le explorezi...Si invariabil intervine frica: daca isi ia lumina si caldura si pleaca ? Daca ma lasa singur in tenebrele sufletului mei si nu voi mai gasi nici un fir de lumina sau caldura sa ma pot intoarce inapoi...inapoi ? unde inapoi ? Nu mai exista inapoi exista numai inainte, numai aceasta dureroasa si stramba si frustranta, oooo dar ce frumos ii zice: speranta.
Ce e speranta ? Bine, dar ce e intunecat in sufletul tau iubito ? Aaaa avem amandoi spatii de umplut si in care speram. Speranta...o urasc din tot sufletul si ...in mod ironic sper sa nu am nevoie de ea, dar cum poti trai fara speranta? Nu-i asa ca nu se poate?
Nu, am atata nevoie de lumina ta de ...speranta ta de sufletul tau si nu, nu sper, imi doresc sa te intalnesc inca o data sa ne reluam lumina si explorarea sufletelor noastre atat de mici si incercate.
Singuratatea, este, dupa cum am spus o echimoza a sufletului, o vanataie intunecata si dureroasa, si-mi doresc sa vii sa pui mana pe pe mine sa-ti simt caldura palmei si a rasuflarii tale, stralucirea ochilor tai si, asa e nu ma mai simt singur, si poate nici tu.
Singuratea nu se imparte la doi se inmulteste cu doi si se acopera cu tandrete...dupa care incepi sa speri ca nu vei mai gasi tenebre...sa-i ceri sa ti le acopere sau...sa gasesti resurse sa luminezi iarasi viata cuiva.
Va doresc sa nu mai fiti niciodata singuri.